Vedete de peste hotare care se confruntă cu boli autoimune. Morgan Freeman suferă de fibromialgie

  • Publicat:

Celebritățile par de neatins datorită faimei, banilor sau succesului. Cu toate acestea, unele dintre ele se confruntă cu probleme ca noi toți. Iată câteva dintre starurile de la Hollywood care au boli autoimune, boli pe care le vor purta cu sine întreaga viață.

5 vedete cu boli autoimune

Selma Blair

După ce s-a confruntat preț de 4 ani cu scleroză multiplă, actrița a acceptat să participe la emisiunea „Dancing with the Stars”, însă nu a ajuns la final din cauza bolii.

„Cred că este important pentru oamenii care suferă de afecțiuni cronice sau alte dizabilități să descopere ce pot face. Merit să mă simt bine și să încerc”, a spus ea despre participarea la concursul de dans.

Scleroza multiplă este o afecțiune la nivelul creierului și coloanei care afectează terminațiile nervoase, din acest motiv comunicarea dintre creier și restul corpului fiind greu de realizat.

Citește și: Selma Blair, actrița diagnosticată cu scleroză multiplă, și-a învins orice teamă: „Ceea ce este ironic pentru mine acum e că mi-am petrecut atât de mult din viață consultând experți, căutând semne, când tot timpul semnele erau chiar în fața mea”

Selena Gomez

În anul 2017, îndrăgita actriță și cântăreață a trecut printr-un transplant de rinichi din cauza lupusului, o boală autoimună care poate provoca inflamație și dureri severe.

„Am fost diagnosticată cu lupus și am făcut chimioterapie. Acesta este motivul pentru care am făcut o pauză. Am stat ascunsă până când m-am simțit încrezătoare și confortabilă cu mine însămi”, a dezvăluit Selena Gomez.

Ashton Kutcher

„În urmă cu doi ani am avut o formă foarte ciudată și foarte rară de vasculită. Mi-a afectat vederea, mi-a afectat auzul și echilibrul. Mi-a luat un an că să le redobândesc. Nu le apreciezi cu adevărat până când nu le pierzi, până când nu spui „nu știu dacă voi mai vedea vreodată, nu știu dacă voi mai auzi vreodată, nu știu dacă voi mai putea merge vreodată’”, a spus actorul american într-un interviu.

Vasculita apare atunci când sistemul imunitar atacă vasele sanguine, ducând astfel la inflamarea și îngustarea venelor, arterelor și capilarelor.

Citește și: Cum se manifestă vasculita, boala rară cu care s-a confruntat și Ashton Kutcher. Afecțiunea distruge văzul și auzul

Morgan Freeman

Actorul american a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căruia a dezvoltat fibromialgie la mâna stânga.

„Există un punct al unor schimbări precum aceasta. Trebuie să merg mai departe, să aleg alte lucruri, alte concepte ale propriei mele persoane. Joc golf. Încă pot să lucrez. Și pot fi fericit doar dacă mă plimb în natură”, a declarat actorul.

Fibromialgia este o afecțiune autoimună care se manifestă prin dureri severe musculare, oboseală, insomnie, probleme de memorie și schimbări bruște ale stării de spirit.

Christina Applegate

Actrița a dezvăluit că a fost diagnosticată în 2021 cu scleroză multiplă. La începutul anului trecut, Applegate deja a fost văzută sprijinindu-se în baston, semn că maladia i-a afectat mobilitatea. Și din cauza tratamentului, a și luat în greutate 18 kilograme.

Citește și: Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân