Solist de muzică populară, găsit mort în casă. Avea doar 31 de ani: ‘Nu răspundea la telefon, iar mașina era parcată în fața blocului’

Mile Povan a fost găsit mort în locuința sa din municipiul Arad, din zona UTA.
  • Publicat:

Mile Povan, pe numele său real Mihai Leric, un interpret cunoscut de muzică populară din România, a murit la vârsta de 31 de ani. El a fost găsit fără suflare în propria locuință. Prietenii și familia sunt în stare de șoc. Care a fost cauza decesului? 

Solistul de muzică populară Mile Povan a decedat la 31 de ani

Mile Povan, un solist de muzică populară din Arad, a decedat fulgerător la vârsta de 31 de ani. El era fiul unui popular interpret de folclor, Viorel Leric. Mile Povan a fost găsit mort în locuință în data de 27 februarie 2024.

Mile nu răspundea la telefon, iar mașina era parcată în fața blocului. Așa și-au dat seama că s-a întâmplat ceva rău. Am înțeles că fratele lui a luat hotărârea să spargă ușa să vadă dacă nu este în casă”, au precizat vecinii.

A suferit un infarct

Potrivit primelor informații oferite de medicii legiști, moartea lui a survenit în urma infarctului miocardic, scrie Adevărul.ro. 

Apropiații lui susțin că artistul lua de ceva timp pastile pentru slăbit. În ultimele zile, el s-a simțit rău și a decis să meargă la spital. După ce a fost consultat, Mile Povan a cerut permisiunea cadrelor medicale să se întoarcă acasă.

Citește și: Cântăreț mort la doar 35 de ani. Fusese diagnosticat cu cancer la creier: „Adio, suflet frumos!”

Ar fi luat pastile pentru slăbit

„Încă nu ştim exact de ce a murit, dar se pare că a făcut infarct. Nu, nu, nu se ştia cu aşa ceva… El a vrut să plece (n.r.: de la spital), după perfuzii a zis că s-a simţit mai bine şi… nu trebuia să plece…”, a declarat Viorel Leric, tatăl regretatului artist, pentru Antena Stars.

„El a ajuns în noaptea de luni spre marţi, conştient, cooperant, cu vertij, cu ameţeli uşoare. Medicii l-au preluat, au început procedurile medicale, adică i-au făcut primele investigaţii, i-au recoltat sânge. Între timp, s-a simţit mai bine şi i-a solicitat medicului de la Urgenţe să plece acasă. A zis că nu mai doreşte să i se continue investigaţiile şi că vrea să plece acasă.”, a specificat și Simina Roz, purt. cuv. Spitalul de Urgenţă Arad, pentru Antena Stars.

Sursa foto: Facebook Mile Povan

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân