Rihanna a debutat ca stilist de modă, la London Fashion Week

Cântăreaţa Rihanna a debutat în modă în calitate de stilist, prezentând sâmbătă seară în cadrul London Fashion Week o colecţie proprie care reflectă stilul ei vestimentar, streetwear-sexy, care a fost realizată în colaborare cu brandul River Island, informează AFP, citată de Mediafax.
  • Publicat:
Rihanna a debutat ca stilist de modă, la London Fashion Week

Cântăreaţa Rihanna a debutat în modă în calitate de stilist, prezentând sâmbătă seară în cadrul London Fashion Week o colecţie proprie care reflectă stilul ei vestimentar, streetwear-sexy, care a fost realizată în colaborare cu brandul River Island, informează AFP, citată de Mediafax.

Foarte aşteptat, acest show a avut loc în paralel cu Săptămâna Modei de la Londra, într-un fost centru de triere poştală din capitala britanică. Transmis în direct şi pe internet, show-ul a debutat cu o oră mai târziu decât era prevăzut.

Tradiţionalul podium a lăsat loc unor estrade pe diverse niveluri, pe care manechinele au defilat pe ritmuri hip-hop.

Ţinutele din această colecţie sunt fidele stilului vedetei din Barbados: buricul este la vedere, bluzele se rezumă de cele mai multe ori la un sutien, rochiile lungi sunt despicate pentru a lăsa să apară un picior gol, iar pantofii au întotdeauna tocuri înalte.

Rihanna - River Island

Totul este confecţionat din materiale fluide, de multe ori transparente, negre, galbene şi cu motive florale.

Rihanna a salutat publicul la finalul show-ului, îmbrăcată într-o rochie neagră şi purtând un colier strălucitor şi numeroase brăţări.

Rihanna River Island

Născută şi crescută în Barbados, Rihanna este una dintre cele mai de succes cântăreţe din lume. De la debutul ei din 2005, cântăreaţa a lansat un album în fiecare an, cu excepţia anului 2008.

Cel mai recent material discografic al ei, intitulat „Unapologetic”, a ajuns pe primul loc în topul american şi include single-ul „Diamonds”, care se bucură de mare succes.

Potrivit revistei Forbes, Rihanna ocupă locul al treilea în topul celor mai bine plătite cântăreţe din lume, obţinând în 2012 venituri de 53 de milioane de dolari.

Prezentarea „Rihanna For River Island” – London Fashion Week:

 

Rihanna purtând o ţinută din această colecţie:

Rihanna

Foto: Pagina de Facebook River Island

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”