Liviu Teodorescu şi-a donat ziua de naştere!

  • Publicat:
Liviu Teodorescu şi-a donat ziua de naştere!

Pentru Liviu Teodorescu ziua de joi 12 iulie a fost una ieşită din comun. Artistul a ales să îşi sărbătorească ziua de naştere într-o manieră diferită faţă de alţi ani. În loc de o petrecere cu fast, artistul a preferat să facă o mică reuniune alături de familie, prieteni şi colegi de breaslă precum Alina Eremia, ADDA, Ana Baniciu, Nicoleta Nuca sau Matteo, pentru a-i încânta cu câteva piese în cadrul unui concert unplugged, însă scopul principal a fost donarea zilei sale de naştere copiilor care suferă de cancer, din cadrul Hospice Casa Speranţei.

„Am avut emoţii mai mari decât dacă aş fi cântat în faţa unui stadion şi asta pentru că toţi oamenii importanţi sufletului meu au fost prezenţi acolo. Anul acesta mi-am dorit să fac ceva special de ziua mea şi am simţit că trebuie să ofer înapoi ceea ce primesc eu, iubire şi sprijin din partea multor oameni. Mi-am donat ziua de naştere către cei de la Hospice Casa Speranţei, iar fiecare invitat a donat valoarea cadoului pe care avea de gând să mi-l ofere. Sunt oameni care au nevoie de sprijin în fiecare secundă, iar asta cred că poate fi cel mai frumos cadou. Dacă ai sănătate, le poţi face pe toate, banii sunt doar un lucru de care ne folosim pentru a împlini anumite necesităţi. La ei nu sunt nevoi, pentru ei lucrul acesta este o speranţă la viaţă. Acesta a fost modul meu prin care am adus un tribut pentru doi oameni dragi din viaţa mea pe care i-am pierdut din cauza unei boli incurabile, cancerul. E o realitate dură pe care nu o putem combate, dar putem ajuta, putem participa la uşurarea vieţii acestor oameni”, a mărturisit artistul imediat după încheierea concertului său.

Cântăreţul se află în plină promovare a  proiectului muzical #LiTEmoments pe care l-a lansat în urmă cu un an, dar pe care îl continuă anul acesta cu trei momente noi, prima melodie, „Toate momentele”, fiind scrisă de el în memoria bunicii şi a unchiului sau, cărora le-a adus tribut şi în cadul concertului din 12 iulie. Cele trei piese ale proiectului #LiTEmoments au fost scrise şi compuse de Liviu în studioul sau LiTE Music, iar videoclipurile filmate în acelaşi cadru ne transpun într-o călătorie prin care artistul îşi deschide sufletul. Acestea vor fi lansate o dată la două săptămâni, în fiecare vineri la aceeaşi ora, respectiv 10:00, pe canalul de Youtube al artistului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân