La ce serial se uită Barack Obama? Claire Danes dezvăluie secretul în noul număr GLAMOUR!

Claire Danes, proaspăta câştigătoare a unui Premiu Emmy pentru rolul agentului CIA din serialul Homeland povesteşte într-un interviu exclusiv despre întâlnirile cu Bill Clinton şi actualul preşedinte american Barack Obama, un fan înrăit al serialului în numărul de octombrie al revistei GLAMOUR.
  • Publicat:
La ce serial se uită Barack Obama? Claire Danes dezvăluie secretul în noul număr GLAMOUR!

Claire Danes, proaspăta câştigătoare a unui Premiu Emmy pentru rolul agentului CIA din serialul Homeland povesteşte într-un interviu exclusiv despre întâlnirile cu Bill Clinton şi actualul preşedinte american Barack Obama, un fan înrăit al serialului în numărul de octombrie al revistei GLAMOUR.

Trei premii Emmy (cel mai recent câştigat în urmă cu o săptămână pentru rolul din Homeland) şi nu mai puţin de patru Globuri de Aur: cu un astfel de palmares nu este de mirare de ce Claire Danes este considerată cea mai de succes actriţă a deceniului în lumea televiziunii. De la o copilărie boemă în Soho-ul anilor 80, la ateliere de dans şi actorie şi mai apoi la cursurile reputatului Institut de artă şi film Lee Strasberg, Claire a devenit la doar 14 ani vocea unei generaţii odată cu serialul cult My So-Called Life. Declicul s-a petrecut însă pe când avea 16 ani şi juca alături de Leonardo DiCaprio în Romeo + Juliet.

„Claire Danes este acea Meryl Streep a generaţiei sale“, spunea Baz Luhrmann în 1996 imediat după ce a terminat filmările acelei pelicule nominalizate la Oscar. Cu toate acestea celebritatea ei a fost catapultată odată cu cea a serialului Homeland: serialul nu a făcut senzaţie doar în America, oamenii urmărindu-l frenetic în întreaga lume, văzând cele două sezoane în maratoane de-un weekend. Rolul din Homeland a propulsat-o şi în atenţia oamenilor de la cârma Americii. La cina dată de Casa Albă în cinstea corespondenţillor oficiali, Danes l-a cunoscut pe preşedintele Obama, iar apoi, la Globurile de Aur, a stat de vorbă cu Bill Clinton. „Magnetic“, spune ea despre cel din urmă. „O minte enciclopedică.“

Un alt subiect interesant a fost dezbătut în această lună odată cu noul număr GLAMOUR: cum au cucerit supermodelele lumea? Coco Rocha, Karlie Kloss şi Cara Delevingne sunt doar câteva dintre fotomodelele devenite peste noapte staruri – redactorii GLAMOUR îţi dezvăluie motivele pentru care aceste fete de 20 şi ceva de ani au devenit adevărate celebrităţi.

La capitolul fashion în GLAMOUR de octombrie vei descoperi lista de shopping pentru orice fashionista: fusta amplă, şortul din piele, cămaşa cu buline, genţile colorate şi pălăria dandy sunt doar câteva dintre articolele pe care fashion editorii GLAMOUR te îndeamnă să le achiziţionezi pentru această toamnă.

Plus: pentru că vremea rece s-a instalat deja am fost curioase să aflăm când este bine de fapt să iei antibiotice? La fiecare durere de gât sau de ureche, în dozele pe care ni le prescriem de unii singuri? Când nu trebuie să întrecem măsura veţi afla în paginile revistei. Şi tot la rubrica de Health redactorii GLAMOUR au decis să elucideze misterul vegetarianismului cu jumătate de normă: un regim sănătos care nu interzice însî burgerii de casă, la friptura ta favorită sau porţia de lasagna!

Toate acestea şi încă o mulţime de subiecte interesante şi amuzante în revista GLAMOUR de octombrie, pe care o găsiţi deja la chioşcuri.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân