Jamie Lee Curtis recunoaște: „Împărţeam drogurile cu tata”

Actrița de la Hollywood a împlinit 65 de ani în urmă cu doar câteva zile.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Jamie Lee Curtis recunoaște:
Jamie Lee Curtis a șocat cu declarațiile sale/ sursa foto: Profimedia

Actrița americană Jamie Lee Curtis a șocat pe toată lumea, după ce a recunoscut că nu a fost singura din familia ei care a avut probleme cu drogurile și alcoolul. Într-un interviu, vedeta a vorbit despre un episod total necunoscut din viața ei! 

Jamie Lee Curtis, dependentă de droguri și alcool

Jamie Lee Curtis, celebra actriță de la Hollywood, a recunoscut că a făcut cea mai mare greșeală a vieții sale. Fiica lui Tony Curtis a declarat că a fost dependentă de droguri și alcool. Nici fentanilul nu i-a scăpat de pe listă! Se știe că fentanilul este un opioid sintetic care are efecte mai puternice decât heroina și morfina, potrivit Centrului de Control pentru Prevenirea Bolilor.

„Eram dependentă de opioide și îmi plăcea să mă simt bine. Și dacă fentanilul ar fi fost disponibil, la fel de ușor de procurat cum este în prezent, aș fi fost moartă”, a mai adăugat actrița, în vârstă de 65 de ani.

Ajunsă la 65 de ani, Jamie mărturisește că este „norocoasăcă a reușit să se lase de aceste vicii nefaste. Au trecut mai bine de 20 de de ani de când a reușit să renunțe la alcool şi droguri.

Cum a reușit să scape de aceste vicii

„Să mă abțin de la droguri a rămas singura mea mare realizare. Mai mare decât soțul meu, mai mare decât cei doi copii ai mei și mai mare decât orice muncă, succes sau eșec. Sau orice altceva”, dezvăluia actrița, când încă mai mergea la întâlniri cu dependenții de droguri.

Puțini știu că tatăl ei, Tony Curtis, a fost dependent de alcool, cocaină și heroină. De asemenea, fratele ei vitreg, Nicholas Curtis, a murit din cauza unei supradoze de heroină în 1994.

Citește și: Robbie Williams, lovit din plin de menopauza masculină: „Părul s-a rărit, testosteronul mi s-a dus”

Consuma analgezice cu alcool

Într-un interviu pentru Variety, Jamie Lee Curtis povestea că prima dată a fost dependentă de analgezice, mai exact de Vicodin, după ce a făcut o operație estetică. Ulterior, a început să combine Vicodinul cu băutura.

„Totuşi, nu mă drogam niciodată înainte de ora 5 după-amiaza. Nu luam, de exemplu, niciodată pastile la ora 10 dimineaţa. Lucrurile se întâmplau după-masa şi seara. Mă simţeam ca atunci când intram într-o baie caldă şi mă relaxam. Asta îmi dădea Vicodinul şi am alergat multă vreme după starea asta”, mai dezvăluia ea.

Se droga alături de tatăl ei

Mai mult de atât, când avea perioade grele, obișnuia să consume droguri împreună cu tatăl ei, actorul Tony Curtis.

„Ştiam că şi tata avea probleme fiindcă am împărţit drogurile. A existat chiar o perioadă de timp în care eu am fost singurul copil care a vorbit cu tata. Eu am avut 6 fraţi. Mai am 5. Fratele meu, Nicholas, a murit în urma unei supradoze de heroină la 21 de ani. Iar eu împărţeam drogurile cu tata. Ne drogam amândoi cu cocaină. Ulterior, şi-a revenit şi el pentru trei ani. Din păcate n-a durat mult”, spunea Jamie despre tatăl său care a murit în anul 2010, la vârsta de 85 de ani.

Citește și: Cauza morții lui Matthew Perry. Ce au scos la iveală rezultatele testelor preliminare, la autopsie

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”