Cele mai simpatice imagini cu Barack Obama, viitorul fost preşedinte al Americii

Barack Obama a fost surprins în numeroase ipostaze amuzante sau banale, care au făcut deliciul paparazzilor.

Barack Obama, primul preşedinte de culoare al Americii, a fost surprins, de-a lungul celor două mandate prezidenţiale la Casa Albă, în numeroase ipostaze amuzante sau banale, care au făcut deliciul paparazzilor.

Jucând fotbal, înotând, făcând sandvişuri pentru copiii din şcoli sau dând noroc cu prinţul George, fiul Ducelui de Cambridge, William, şi al lui Kate Middleton… sunt doar câteva dintre imaginile care îl înfăţişează pe Barack Obama în Galeria FOTO de mai jos şi care au făcut înconjurul lumii.

Avem o bănuială că va mai trece mult timp până când un alt preşedinte al Americii să aibă o asemenea charismă…

Bătălia pentru conducerea celei mai puternice ţări din lume se dă acum între Hillary Clinton, fosta soţie a lui Bill Clinton, ex-preşedinte al Statelor Unite, şi controversatul Donald Trump, cunoscut pentru declaraţiile sale deloc diplomate.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Ce mănâncă bogaţii lumii
Ce mănâncă bogaţii lumii
Cel mai nou articol Video:
Dr. Mihaela Chivu: soluții pentru bruxism