Cătălina Ponor – cinci medalii olimpice la final de carieră

Conform agenţiei de presă Mediafax, Jocurile Olimpice 2012 de la Londra au fost ultimele competiţii sportive la care Cătălina Ponor a participat în calitate de gimnastă.
  • Publicat:
Cătălina Ponor - cinci medalii olimpice la final de carieră

Conform agenţiei de presă Mediafax, Jocurile Olimpice 2012 de la Londra au fost ultimele competiţii sportive la care Cătălina Ponor a participat în calitate de gimnastă.

Sportiva Cătălina Ponor, în vârstă de aproape 25 de ani (pe care îi va împlini pe 20 august) a declarat marţi seara că se retrage cu fruntea sus. Cariera ei de gimnastă se încheie cu cinci medalii olimpice în palmares, dintre care trei de aur.
 

„Mă retrag fără regrete. Am muncit fiecare secundă pentru echipă, am muncit fiecare secundă pentru mine, am muncit fiecare secundă pentru toată lumea. Am fost deja campioană olimpică şi voi părăsi gimnastica cu fruntea sus. Le mulţumesc tuturor pentru susţinere şi îmi pare rău că i-am dezamăgit”, a declarat Cătălina Ponor după o competiţi obositoare şi chiar nedreaptă cu ea.
 

Dintre cei 25 de ani de existenţă, 20 au fost dedicaţi exclusiv gimnasticii, în continuare dorindu-şi o carieră de antrenoare: „Acum vreau o vacanţă, să-mi relaxez mintea. Apoi, voi încerca să fac ceva, cum ar fi să devin antrenoare”, a revenit Cătălina Ponor, vizibil afectată de ratarea unei medalii la bârnă.

După ce arbitrii au acceptat contestaţia făcută de antrenorul sportivei Alexandra Raisman, românul Mihai Breştean, acordându-i americancei o notă egală cu a româncei, dar cu o dificultate a exerciţiului mai mare, Cătălina Ponor a ratat câştigarea unei medalii binemeritată la bârnă, clasându-se într-un final pe locul 4. În schimb, gimnasta româncă a urcat România pe podium, după ce a câştigat o medalie de argint la sol.

“După debutul oficial în marile competiţii, în 2002, Cătălina Ponor a avut parte de suişuri şi coborâşuri. Anul 2004 a fost apogeul carierei sale, cu trei medalii olimpice de aur la Jocurile Olimpice de la Atena, pe echipe, la bârnă şi la sol.

Au urmat şi alte medalii preţioase, la Europene şi Mondiale, după care problemele de sănătate au forţat-o să se oprească, între 2007 şi 2011. Anul 2012 a debutat excelent pentru ea, cu aur european pe echipe, aur la bârnă şi argint la sol.
Emoţiile pentru Jocurile Olimpice de la Londra au fost mari, aşteptările pe măsură, dar competiţia s-a încheiat pentru Cătălina Ponor fără medalie de aur, doar cu argint la sol şi bronz la echipe”

Dincolo de cariera ei onorabilă, sportiva încearcă să-şi organizeze şi viaţa personală, anunţând că se va logodi după revenirea de la Londra.

Palmares Cătălina Ponor:

Jocuri Olimpice – trei medalii de aur (cu echipa, sol şi bârnă, 2004), argint (sol, 2012), bronz (cu echipa, 2012);

Campionate Mondiale – trei medalii de argint (cu echipa, sol şi bârnă, 2003), două de bronz (bârnă 2005 şi cu echipa 2007);

Campionate Europene – şapte medalii de aur (2 cu echipa în 2004 şi 2012, 4 la bârnă în 2004, 2005, 2006, 2012 şi una la sol în 2004), două de argint (cu echipa în 2006, la sol în 2012) şi una de bronz (la sol în 2006).

Palmaresul Cătălinei Ponor mai include numeroase medalii cucerite la Cupele Mondiale, la bârnă şi sol.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân