Cadouri de Moş Crăciun pentru vedete – din copilărie până în prezent

De la păpuşi ieftine la diamante galbene. La ce ne referim? La ce primeau starurile în primii ani ai copilăriei şi la aşteptările din prezent. Iată ce e trecut astăzi pe listă pentru Moş Crăciun.
  • Publicat:

De la păpuşi ieftine la diamante galbene. La ce ne referim? La ce primeau starurile în primii ani ai copilăriei şi la aşteptările din prezent. Iată ce e trecut astăzi pe listă pentru Moş Crăciun.

Miranda Kerr – De la prăjituri la diamante

Miranda Kerr l-a văzut prima oară pe Moş Crăciun în Australia. Modelul Victoria Secret’s s-a născut într-un oraş mic şi cea mai mare parte din copilărie a petrecut-o la ferma bunicii ei. Mirandei îi plăcea să călărească, aşa că, de Crăciun, primea accesorii pentru acest sport de la bunica. Tot bunica îi oferea la fiecare Crăciun, pe post de cadou, prăjiturele cu lapte de capră, un fel de delicatesă locală, pe care micuţa le savura pe nerăsuflate. Miranda îşi permite acum ceea ce nu visa în copilărie. Aşa că sub bradul de Crăciun găseşte diamante roz, preferatele ei.

Katty Perry – Câteva paie vs. legende muzicale

S-a născut în 1984, în California, într-o familie extrem de conservatoare. Ambii părinţi sunt pastori şi i-au impus micuţei Katty toate regulile de pe pământ. Spre exemplu, de Crăciun primea invariabil păpuşi care reconstituiau scena naşterii Mântuitorului. Abia la 13 ani, Katty a început să facă şi ceea ce îi trecea prin cap. Primul lucru la care s-a gândit a fost un piercing în nas. Lucrurile au evoluat favorabil pentru ea, iar în prezent, de Crăciun, îşi pune sub brad un instrument muzical care a aparţinut unei legende. Toate obiectele se achiziţionează la licitaţii.

 

Jennifer Lopez – Păpuşica ieftină s-a transformat în porţelan cu diamante

S-a născut în Bronx şi şi-a petrecut copilăria alături de două surori. Mama, educatoare, tata, operator PC. A mers la şcoala catolică şi n-a trăit în lux. De sărbători, mama şi tata le duceau la biserică, iar apoi povăţuiau toate surorile că modestia este cea mai de preţ calitate umană. Iar Jennifer, alături de surorile ei, primea cele mai ieftine păpuşi de pe piaţă. Şi ce să vedeţi? Fetiţa care nu ştia cum e să ai în dulap 5 rochiţe, a ajuns atât de bogată încât îşi poate permite orice e omeneşte posibil.

De fiecare Crăciun îşi cumpără tot câte o păpuşică. E din porţelan, iar rochiţa ornamentată cu diamante galbene, culoarea ei preferată. La fiecare Crăciun, mai stânge un astfel de obiect. ‘’E garanţia mea pentru când voi ieşi la pensie’’, spune Jennifer. ‘’Şi e oricum cel mai frumos cadou de Crăciun’’, crede ea.

Lady Gaga – Un pian vs. o melodie de milioane

E născută în 1986 şi, la doar 4 ani, a învăţat să cânte la pian după ureche, aşadar fără nici un ajutor. După această întâmplare, părinţii
i-au cumpărat un pian adevărat. ‘’A fost cel mai fericit Crăciun din viaţa mea’’, povestea artista mulţi ani după acest eveniment. Între timp, cariera ei a explodat şi, probabil, nici dacă locuieşti în junglă nu ai cum să nu fi auzit de Lady Gaga.

Ce îşi doreşte acum de fiecare Crăciun? O piesă nouă sub brad, pe care s-o împacheteze în stilul ei şi s-o vândă într-un mod fabulos. ‘’Toată lumea din muzică face aceleaşi piese super plictisitoare. Eu vreau tot timpul o piesă originală şi fresh, iar de Crăciun, de obicei, am şi inspiraţie să o compun’’, spunea ea într-un interviu.

Will Smith – De la hăinuţe de rap la maşini de epocă

Will Smith s-a născut într-o famile modestă din Philadelphia. Iar de fiecare Crăciun nu spera la altceva sub brad decât la haine de rapper, la modă pe vremea copilăriei lui. În prezent, grijile financiare sunt departe de el, iar la fiecare Crăciun îşi îmbogăţeşte colecţia de maşini de epocă, la care ţine enorm. Fiecare astfel de piesă originală costă mai mult de 100.000 de dolari.

Reese Witherspoon – Truse medicale vs. obiecte de artă exorbitante

Reese Witherspoon s-a născut în familia unui medic ORL angajat în armată. Mama era asistentă medicală şi toată familia a locuit ani buni în Germania, într-o bază militară. Părinţii nu o duceau chiar rău cu banii, dar Reese a început să producă pe cont propriu de la 7 ani, când a obţinut câteva job-uri în modeling.

De Crăciun, micuţa Reese obişnuia să primească truse medicale. Ambii părinţi visau că va deveni medic. Lucrurile nu s-au întâmplat cum şi-au dorit părinţii şi, în prezent, Reese este una dintre cele mai bine cotate actriţe din lume. De Crăciun, sub bradul ei stau obiecte de artă din colecţiile universale, obţinute la licitaţie.

Text: Ioana Georgescu

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”