Anda Adam, primul Crăciun alături de fetiţa ei

Crăciunul de anul acesta va fi primul pentru Anda Adam în postura de mămică, dar şi de soţie
  • Publicat:
Anda Adam, primul Crăciun alături de fetiţa ei

Crăciunul de anul acesta va fi primul pentru Anda Adam în postura de mămică, dar şi de soţie. Artista va petrece sărbătorile de iarnă alături de soţul ei, Sorin, cu care s-a căsătorit în vara acestui an, şi de fetiţa lor, Evelin, care a venit pe lume la sfârşitul lunii noiembrie. Şi, pentru ca bucuria să fie şi mai mare, va fi primul Crăciun, din ultimii zece ani, petrecut şi alături de mama ei.

„Anul acesta vom sta acasă de Crăciun, în familie, cu Evelin şi cu mama mea, care vine din America să fim în formulă completă de sărbători. Nu am mai sărbătorit cu ea Crăciunul sau Revelionul de cel puţin 10 ani, aşa că va fi ceva cu totul special anul acesta. Consider că sărbătorile de iarnă ar trebui să ne înveţe să fim mai buni, să iubim mai mult, Crăciunul înseamnă familie, armonie, linişte sufletească şi pace interioară. Pentru noi, Crăciunul de anul acesta este şi cel mai fericit, pentru că am primit de la Dumnezeu cel mai frumos cadou: pe micuţa Evelin. Este tot ce ne-am dorit şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar minunat”, declară Anda Adam.

Artista va reveni pe scenă de Revelion, urmând să susţină mai multe concerte, primele după ce a devenit mamă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân