Sahara – între apus şi răsărit

Maroc. Am plecat de aproape două zile din Marrakesh. De atunci tot pe drum.
  • Publicat:
Sahara – între apus şi răsărit

Maroc. Am plecat de aproape două zile din Marrakesh. De atunci tot pe drum.

Pe fereastra mică din dreapta mea se succed cu rapiditate peisaje în toate nuanţele pământului roşu. Îmi răsuna în căşti melodia cântăreţului senegalez  Ismael Lo – Africa.

Ne îndreptăm spre deşert. Spre marele deşert Sahara.

Zăresc un copil. Se joacă cu un pistol cu apă. Pistol cu apă în deşert.

Face a ploaie, oare? Într-un final ajungem la buza Saharei. Ameţiţi de atâtata drum stăm la coadă pentru ca Abdul să ne aranjeze pe cap, în stil berber, eşarfele. Aşteptăm încă o oră, căci apusul trebuie să ne prindă pe cămile. Vom înnopta în deşert, în corturi berbere. Răsăritul ne va prinde tot pe cămile.

Abdul este şi el berber şi a renunţat la hainele moderne pentru portul specific. Stăm la umbră  şi savurăm ceai berber – este pe bază de ceai verde şi zahăr. Suntem în Sahara, aici contează doar apa şi mâncarea. Călătoria pe cămilă durează circa 90 de minute. Suntem rugaţi să selectăm cu mare atenţie bagajul pe care îl luăm cu noi căci tot cămilele îl vor căra.

Din lumea modernă, în care avem nevoie de atâtea şi atâtea accesorii, haine – artificii – în mijlocul deşertului. Încerc să fiu cât de eficientă pot, mai ales la am lăsat la marginea deşertului valiza în care aveam şi fier de călcat. Ne îmbarcăm, este a doua oară când mă sui pe o cămilă.

Totul ţine de relaxare, dacă noi suntem relaxaţi şi cămila va fi la fel. A pornit convoiul. Urcăm pe dune, o da, chiar şi pe cele mai înalte. Aş vrea să fac fotografii însă aş risca să perturb echilibrul perfect ce s-a instaurat. Ziua coboară, cerul devine roşiatic. O Doamne, viaţa este frumoasă! Ajungem. Luasem cu mine nişte dulciuri româneşti şi sunt foarte bucuroasă să le împart. Vom înnopta la „hotel California” – corturi berbere foarte frumos amenajate. Întunericul captează tot mai mult lumina.

Unul dintre berberi mă întreabă cum mă numesc şi începe să scrie în nisip în arabă. Sub scris desenează talpa unui copil. Nu mai înţeleg nimic. Îmi explică apoi că talpa reprezintă Africa, iar fiecare deget ţările „albe”: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia şi Egipt. La câteva clipe simt pe umeri câteva picături de ploaie. Cât de norocos, la propriu, să fii să prinzi ploaie în deşert! Îmi revine în minte imaginea băieţelului cu pistol de apă. Un semn.

Majoritatea se retrag în corturi. Eu şi Daniel ne oferim să ajutăm la strânsul covoraşelor pe care statuserăm. Plouă uşor, ne aşezăm pe maldăr şi savurăm momentul. Îl întreb pe berber câţi ani are. Îmi spune că nu ştie. Că părinţii lui au fost nomazi şi nu i-au înregistrat naşterea. Ca el, mulţi alţii.

Dar el crede că are 26. Aşa simte. Mă uit la chipul său. Aş zice că e mai brăzdat de riduri decât a unui tânăr din Europa, dar este foarte greu să estimezi, dat fiind că el trăieşte sub egida soarelui. Să ne alegem o vârstă şi să rămânem acolo. Se opreşte ploaia. Ies turiştii din corturi. În curând se cântă şi se dansează. La lumina lunii ce strălucea măreaţă de după duna ce mai înaltă şi a stelelor ce ieşeau şi ele timid.

Aleatoriu se formează un grup care pleacă la plimbare prin deşert. Mă trezesc că sunt printre ei, mai precis lângă un ghid berber cu nişte trăsături fizice super deosebite, Houssein. Îmi propune să fim primii care ajung pe creastă. Râd în sinea mea, eu care am preferat să dau BAC-ul la filosofie, căci la sport sigur nu aveam notă de trecere, dar nu zic nu. Mă ia de mână şi alergăm.

Inima mea arde la propriu. Este atât de greu să alergi în nisip. Am ajuns pe dună, dar surpriză, în faţă se arată una şi mai mare. Şi tot aşa, jocul poate continua la nesfârşit. Mă opresc, ne aşezăm, pe nisip. Pentru prima oară în viaţă am reuşit să fiu în prima linie la alergare. Mulţumesc, Houssein! A meritat să aştept 32 de ani pentru acest moment. El îmi spune că face asta zilnic.

Cu picioarele goale. Mulţi dintre berberi nu au acte. Cu toate astea, ei nu au nevoie să călătorească. Lumea întreagă vine la ei. Uneori e aşa. Ei călătoresc prin poveştile turiştilor. Şi evident, toţi au profil de Facebook. Ne pornim din nou la drum. Este mult mai uşor să cobori prin nisip, hmmm.

Ca în viaţă. Greu urci, uşor cobori.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Pe două roţi prin Transilvania
Pe două roţi prin Transilvania
Recomandare video
Protecția solară pe înțelesul tuturor