10 locuri secrete pe care să le vizitezi în Bucureşti

Nu trebuie să vezi doar cele mai cunoscute atracţii turistice din Bucureşti, ci şi câteva locuri secrete care să te inspire.
  • Publicat:
10 locuri secrete pe care să le vizitezi în Bucureşti
FOTO: 123rf.com / 10 locuri secrete pe care să le vizitezi în Bucureşti

Să crezi că poţi vizita Bucureştiul în doar două zile şi cu ajutorul unei hărţi este o mare minciună. Într-adevăr, dacă te aşezi î faţa celor mai mari atracţii turistice, faci fotografii şi pleci, poţi spune că ţi-ai atins obiectivul. Dar ce zici dacă ai explora mai mult? Dacă ai descoperi şi şi-ai permite să simţi vibe-ul oraşului, istoria lui şi să simţi că faci parte din el? Te provoc să laşi de-o parte harta şi să descoperi 10 locuri secrete din Bucureşti. Te anunţ că cele mai multe sunt gratuite!

Strada Xenofon-singura stradă în trepte

Această stradă a fost construită în urmă cu 220 de ani şi are un design unic, deoarece este construită în trepte. Are 100 de trepte şi este un exemplu pentru arta modernă a străzii. În fiecare an, treptele sunt repictate, iar acestea includ diferite teme ale Bucureştiului, precum monumente faimoase proiectate în forma unei cascade.

Castelul lui Vlad Ţepeş

Este localizat în mijlocul oraşului iar clădirea reprezintă o replică a Fortăreţei din Poenari care a fost deţinută de Vlad Ţepeş, cunoscut şi sub numele de Dracula. Construcţia are peste 100 de ani, iar pe vremea Regelui Carol I, castelul era folosit drept locaţie pentru un rezervor de apă.

Casa Melik

Construită în anul 1750, casa este una dintre cele mai vechi clădiri private din Bucureşti. Locuinţa dispunde de un design cu elemente tradiţionale precum o pivniţă înaltă, verandă acoperită cu geam etc. În ziua de astăzi, casa găzduieşte Muzeul Theodor Pallady şi poate fi vizitat de miercuri până duminică.

Staţia de metrou Politehnica

Staţia de metrou oferă un peisaj unic cu fosile preistorice care datează de mai bine de 65 de milioane de ani. Greu de crezut, nu? Construcţia staţiei a început în 1983, iar plăcile care au fost folosite au fost extrase din Munţii Apuseni, o zonă care a fost total acoperită de apă în perioada cretacică. Toate fosilele aparţin unor creaturi marine precum melci de mare, corali, scoici şi sunt perfect vizibile în staţia de metrou.

Pasajul Macca Vilacrosse

Acest pasaj spectaculos acoperit de geamuri în nuanţe de galben a fost construit în 1891 în timpul celei mai prospere perioade din Bucureşti- la Belle Époque (Epoca Frumoasă). Pasajul reaminteşte de stilul boem şi a fost construit pentru a încuraja comerţul stradal. Cu alte cuvinte, a fost primul mall din Bucureşti. În ziua de astăzi, pasajul găzduieşte o varietate de baruri şi restaurante.

Biserica Mihai Vodă

Una dintre cele mai vechi şi bine păstrate biserici din Bucureşti este biserica Mihai Vodă care, în stil arhitectural medieval. Aceasta a fost construită în 1594 de Mihai Viteazul (primul om care a unit Ţara Românească, Transilvania şi Moldova) şi a fost înconjurată de ziduri de apărare, aflându-se deasupra oraşului, în vârful unui deal. Din păcate, în ziua de astăzi,  biserica este ascunsă în spatele blocurilor comuniste, deoarece în acea perioadă, Ceauşescu nu îşi dorea să vadă nicio biserică lângă Palatul Parlamentului şi a ordonat distrugerea lor. Arhitectul şef a reuşit să salveze 13 biserici, mutându-le cu ajutorul unui camion feroviar, aceasta fiind mutată 285 de metri.

Insula virgină

Este una dintre cele mai mici 5 insule de pe lacul parcului Alexandru Ioan Cuza (Parcul IOR). Această mică insulă este unică, deoarece şi-a dezvoltat propriul ecosistem, fiind un refugiu potrivit pentru diferite specii precum raţe, lebede, ţestoase, şerpi de apă şi insecte. Aceasta este o zonă protejată, iar singurul mod în care te poţi apropia este prin închirierea unei bărci. Parcul IOR este unul dintre cele mai mari parcuri din Bucureşti, fiind tototdată o oază adevărată a naturii.

Templul Coral

Acesta este una dintre cele mai importante clădiri pentru religia Iudaică din România. A fost construit între 1857 şi 1867, când comunitatea evreiască era cea mai mare minoritate din Bucureşti (11%). Templul a fost devastat de Legionari şi restaurat dupa cel de-al doilea război mondial.

Baruri pe acoperiş

Cina deasupra oraşului? Cui nu i-ar plăcea?! Pe timpul zilei oferă o privelişte superbă, iar pe timpul nopţii una magică, datorită luminilor oraşului şi a panoramei bucureştene. Scapă de atmosfera urbană şi bucură-te de o băutură răcoritoare într-unul dintre barurile de pe acoperiş.

  • Terase:  Astrodom, Upstair, Pasha by Noah
  • Privelişti de vis: 18 Lounge, Pura Vida Sky Bar, Silk
  • Escapade romantice: Sole Bar & Restaurant, SkyBar, Avantgarde Double Tree by Hilton
  • Petreceri ca pe vremuri: Becker Brau, fostă berărie artizanală care îşi redeschide porţile începând cu 1 Mai, cu preparate ale bucătăriei tradiţionale româneşti şi o selecţie de băuturi. Nu este pe acoperiş, dar localul este la înălţime.

Grădini ascunse

Pe timpul verii poţi scăpa de căldura şi zgomotul oraşului şi te poţi relaxa într-una dintre spectaculoasele terase. Alege oaza ta de relaxare din centrul oraşului:

  • Accente hipster: Grădina Eden, Ceai la Metoc
  • Grădini boeme: OAR, Grădina Verona, Shift Pub, Infinitea
  • New art & good vibes: Acuarela, Fabrica
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”