Tocurile cresc satisfacţia sexuală?

Tocurile înalte au mai multe avantaje decât ne-am fi imaginat. Astfel, pe lângă faptul că ne alungesc silueta şi ne transformă picioarele, se pare că ne îmbunătăţesc şi viaţa sexuală!
20.04.2012
Tocurile cresc satisfacţia sexuală?

Tocurile înalte au mai multe avantaje decât ne-am fi imaginat. Astfel, pe lângă faptul că ne alungesc silueta şi ne transformă picioarele, se pare că ne îmbunătăţesc şi viaţa sexuală!

Potrivit Mariei Cerruto, urolog în Italia, tocurile întăresc musculatura pelviană, factor cheie al vieţii sexuale feminine, responsabil de obţinerea satisfacţiei. Cerruto însăşi poartă tocuri zilnic pentru că adoră acest lucru şi pentru că a descoperit acest avantaj după ce a efectuat o cercetare pe 66 de femei cu vârsta sub 50 de ani.

„Femeile întâmpină de multe ori probleme în efectuarea exerciţiilor Kegel, aşa că tocurile înalte ar putea fi soluţia cea mai potrivită”, a explicat aceasta. Urologul recomandă tocurile de  cel puţin 5 centimetri, iar beneficiile se pare că nu se rezumă doar la îmbunătăţirea vieţii sexuale.

Specialista susţine că vezica urinară funcţionează mai bine, la fel şi cea uterină, iar activitatea intestinală este stimulată la femeile care aleg să poarte tocuri în locul încălţămintei cu talpă plată. Aşa că scoateţi-vă pantofii sexy de la naftalină şi încălţaţi-i, tot vine weekendul!

Citeşte şi: Tocurile pot cauza creşterea unghiilor încarnate

Elena Nistor

Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ... citește mai mult

Totul despre inelul contraceptiv
Totul despre inelul contraceptiv
Recomandare video
Cârnați la grătar cu legume și porumb copt