Afla tot ce trebuie sa stii despre contraceptie!

Cea mai buna metoda contraceptiva este aceea care se potriveste cel mai bine fiecarei persoane si care nu are efecte nefaste asupra sanatatii acesteia, tinand in acelasi timp si o eventuala sarcina nedorita la distanta. De aceea, controalele medicale regulate si educatia sexuala corespunzatoare pot tine departe latura intunecata a placerii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Afla tot ce trebuie sa stii despre contraceptie!
Afla tot ce trebuie sa stii despre contraceptie!

Contraceptia reprezinta un subiect ce vizeaza cu precadere populatia tanara si foarte tanara, care nu este intotdeauna pe deplin constienta de riscurile pe care le implica o conduita sexuala incoerenta. De aceea, este deosebit de important ca tinerii sa cunoasca utilitatea folosirii prezervativului, care nu are voie sa lipseasca din cadru niciunui act sexual. In plus, ei trebuie sa fie la curent cu eventualitatea ruperii prezervativului, fapt care necesita utilizarea unei metode contraceptice complementare, cum ar fi de pilda spermicidul. Acesta, alaturi de celelalte metode de acelasi fel, reduce considerabil posibilitatea instalarii unei sarcini nedorite.

In ceea ce le priveste pe tinere si nu numai…
Tinerele se confrunta din ce in ce mai des cu lipsa de confort atunci cand vine vorba despre controalele ginecologice regulate. Din aceasta cauza, sfatul nostru pentru ele este de a incerca sa se adreseza cabinetelor de planning familial, care, pe langa ca sunt gratuite, ofera si diverse dispozitive contraceptive fie gratis, fie subventionat. In plus, un astfel de cabinet poate fi cheia pentru a deschide calea spre consulturile ginecologice de specialitate. Este foarte important ca adolecentele sa stie ca:

* daca nu au inca o viata sexuala activa, nu este cazul sa se grabeasca sa o inceapa, si nici sa tina cont de presiunile partenerului. In loc, este bine sa mearga la un medic ginecolog si sa afle raspunsul la toate nelamuririle pe care le au cu privire la sex. Tot aici, pot gasi solutia ideala de prevenire a unei sarcini nedorite, precum si cum sa se proteje de bolile cu transmitere sexuala.

* metodele contraceptive sunt la indemana oricui si nu este cazul sa se simta ciudat in cazul in care aleg sa le foloseasca; in plus, recomandarea este sa se asigure ele ca procura mijloace de contraceptie, si nu sa lase totul in seama partenerului.

* odata inceputa, viata sexuala trebuie tinuta sub control medical de specialitate, cel putin o data la sase luni. Investigatia cel mai concludenta si usor de intreprins consta in testul Papanicolau. Analizele complementare sunt cele de urina, care pot scoate la iveala o serie de probleme ale aparatului genital si nu numai. Importanta efectuarii testului Papanicolau devine imperativa pe masura ce trec 2-3 ani de la inceperea vietii sexuale, deoarece se pot detecta astfel eventualele semne precoce de cancer uterin, afectiune maligna datorata de o infectie cu Papilomavirusul uman, dobandita pe cale sexuala.

* daca se intampla sa se rupa prezervativul, exista metode contraceptive de urgenta care se pot cumpara din aproape orice farmacie. Acestea sunt insa eficiente daca se administreaza imediat dupa actul sexual.

Metode si tipuri de contraceptie

1) Abstinenta
Are implicatii fizice, dar si mentale, necesitand mentinerea unui echilibru interior pe tot parcursul perioadei alese. Nu pune probleme in cazul prevenirii infectarii cu vreo boala cu transmitere sexuala, insa poate provoca dificultati de comunicare la nivel sexual.

2) Prezervativele (atat pentru barbati, cat si pentru femei)
Cele pentru barbati reprezinta cea mai eficienta maniera de protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala, si nu necesita in mod obligatoriu adoptarea unei metode complementare de contraceptie. In cazul celor pentru femei, prezervativele nu se mai arata a fi la fel de recomandate, mai ales ca nu protejeaza 100% impotriva BTS (boli cu transmitere sexuala).

3) Anticonceptionalele orale
Cele care se hotarasc sa adopte un astfel de tratament, trebuie sa fie constiente ca trupul lor va primi astfel o cantitate regulata de hormoni, ceea ce inseamna ca este nevoie sa mearga la medic, pentru a se sfatui cu acesta in ceea ce priveste contraceptivul oral cel mai potrivit fiecarei femei.

4) Plasturele hormonal
Se aplica o data pe saptamana si este mai usor de utilizat decat administrarea zilnica a contraceptivelor orale.

5) Inelul vaginal
Inelul vaginal este un inel flexibil subtire, transparent, din plastic, care se insereaza in vagin de catre persoana respectiva in scop contraceptiv. Se mentine trei saptamani, timp in care sunt eliberati hormoni estrogeni si progesteron. Acestia stopeaza ovulatia si ingroasa mucusul cervical, realizand o bariera naturala impotriva spermei.

6) Steriletul
Este un dispozitiv din plastic sau din metal care se introduce in cavitatea uterina, unde se mentine timp de trei sau cinci ani. Steriletele sunt de mai multe feluri: cele cu eliberare de cupru, de progestative si nemedicamentoase. Dipsozitivele sunt prevazute la unul dintre capete cu doua firicele pentru control.
7) Injectarea hormonala
Este o metoda simpla, care nu necesita administrare zilnica, dar care obliga pacienta sa viziteze medicul o data la fiecare 3 luni. Este posibil sa aiba efecte adverse, poate cauza demineralizare osoasa, ceea ce provoaca o fragilitate excesiva a oaselor, cu predispozitii la fracturi. Ele se pot evita prin suplimentarea cantitatii de calciu din organism si prin miscare fizica regulata.

8) Metoda calendarului
Ciclul menstrual incepe in prima zi si se termina inaintea zilei urmatoarei menstre. In general, ciclul are o durata de 28-30 zile. Momentul ovulatiei imparte ciclul in doua parti. Durata primei parti face ca ciclurile menstruale sa fie mai scurte sau mai lungi, iar durata celei de-a doua parti este constanta, de 14 zile. Ovulatia are loc intotdeauna cu 14 zile inainte de menstruatia urmatoare. Trebuie sa tii evidente stricte cu privire la durata ciclurilor tale menstruale cel putin sase luni. Apoi, vei vedea care este cel mai scurt si cel mai lung ciclu. Un calcul te ajuta sa afli perioada fertila: din durata ciclului scurt scazi cifra 20 si obtii prima zi fertila; din durata ciclului lung scazi 10 si afli ultima zi fertila.

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mariaj in deriva? O aventura il salveaza!
Mariaj in deriva? O aventura il salveaza!
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”