Relații toxice – ce putem învăța din ele

Pe unii, o relație toxică îi lasă cu sechele pe viață. Pe alții îi întărește. Pe alții îi îndreaptă către iubire. Mai ales către iubire de sine.
  • Publicat:
Relații toxice - ce putem învăța din ele
foto: Shutterstock

Aproape că nu este om ca de-a lungul vieții să nu fi avut măcar o relație toxică. Și nu doar o relație de iubire, o relație toxică poate avea loc și la locul de muncă sau chiar cu unul dintre părinți. Ori frați. Sau prieteni. Sau cu proprii copii. Relațiile toxice sunt acele relații în care nu putem fi liberi, nu putem fi noi înșine. Relațiile toxice sunt marcate de control și de manipulare. În loc de doi parteneri care se tratează cu egalitate, într-o relație toxică rolurile sunt înlocuite de victimă-agresor.

 

În afara relațiilor toxice cu membri ai familiei pe care evident nu le putem controla în orice moment al vieții, multe dintre relațiile toxice pe care le experimentăm se formează atunci când în viața noastră avem mari probleme cu stima de sine. Atunci când suntem în preajma unei pierderi: decesul unei persoane dragi, pierderea jobului, mutarea în alt oraș/țară, nepromovarea unui examen etc. Atunci când nu ne acordăm suficientă nouă însene/însene. Atunci când nu suntem pe primul loc în viața noastră. Atunci când nu ne prețuim și nu ne iubim deloc sau suficient. Atunci când credem că iubirea unui partener ne va salva. Și îi dăm puterea noastră lui. Pe tavă.

Ce putem învăța din relațiile toxice?

În primul rând să recunoaștem tiparele unei persoane toxice. Te poate copleși cu atenție, complimente, cadouri, gesturi afectuase la început. Însă în timp, devine critică și foarte critică la adresa ta, a muncii tale, prietenilor tăi, pasiunilor tale.

Un partener care te face să te retragi din viața socială nu este unul benefic

În al doilea rând, atunci când un partener are tendința să te izoleze de prieteni, familie și acțiunile care îți fac plăcere este clar că trebuie să iei în seamă aceste semnale și să te retragi atunci cât încă îți este ușor.

Un prieten de încredere poate vedea mai clar ce ți se întâmplă când nu ești într-o relație sănătoasă

Să rămâi în contact cu cei dragi – familie, prieteni, colegi este de ajutor pentru a rămâne ancorat în realitate. Dacă partenerul de viață sau o altă persoană fac abuz de putere psihică sau fizică pentru a obține ceea ce vor, vorbiți deschis cu asta cu persoane în care aveți încredere. Asociațiile care sprijină victime ale violenței în familie sunt de asemenea un sprijin important.

Traumele, diverse răni, lipsa iubirii de sine stau duc și la relații toxice

Dintr-o relație toxică înveți mai multe despre tine și nu va fi o surpriză să descoperi că de fapt adevărata relație toxică a fost cu tine însăți (lipsa iubirii de sine, a stimei de sine). Cu ajutorul psihoterapiei, al hobby-urilor, al familei, prietenilor, cursurilor de dezvoltare personală poți identifica rănile, traumele pe care le ai, motivele pentru care ai intrat și rămas într-o relație toxică. Și poți vindeca. Și evident, evita să te mai lași dus pe drumuri care nu îți fac bine.

Tu în relație cu tine – cea mai frumoasă relație de dragoste

Dintr-o relație toxică mai poți învăța că nu este totul să fii într-o relație. Că nu este deloc o problemă să fii single. Că presiunea pe care o pui pe tine să îți găsești o parteneră sau un partener nu este o soluție. Relațiile trebuie să se creeze în mod natural și nu atunci când presiunea internă sau socială ne impun.

Și nu în ultimul rând vom învăța când am ieșit dintr-o relație toxică că suntem mai puternici decât credeam până atunci.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân