Preludiul trebuie început înainte de a ajunge în dormitor. De ce ajung femeile să aibă o dorinţă sexuală scăzută

Viaţa sexuală este esenţială într-o relaţie de cuplu, dar trebuie să îi mulţumească pe ambii parteneri Însă, de cele mai multe ori, apare o discrepanţă între aşteptările unuia dintre parteneri în ceea ce priveşte calitatea sau cantitatea sexului. În timp ce bărbaţii sunt deseori nemulţumiţi de frecvenţa actului sexual, femeile îşi doresc mai degrabă ca acesta să fie plin de romantism. Dorinţa sexuală a femeilor este mai puţin legată de biologie şi mai mult legată de partea psihologică. Aceasta este mult mai fragilă şi se leagă de percepţiile ei asupra partenerului şi de ce simte ea în legătură cu relaţia.
  • Publicat:
Preludiul trebuie început înainte de a ajunge în dormitor. De ce ajung femeile să aibă o dorinţă sexuală scăzută

Viaţa sexuală  este esenţială într-o relaţie de cuplu, dar trebuie să îi mulţumească pe ambii parteneri Însă, de cele mai multe ori, apare o discrepanţă între aşteptările unuia dintre parteneri în ceea ce priveşte calitatea sau cantitatea sexului. În timp ce bărbaţii sunt deseori nemulţumiţi de frecvenţa actului sexual, femeile îşi doresc mai degrabă ca acesta să fie plin de romantism. Dorinţa sexuală a femeilor este mai puţin legată de biologie şi mai mult legată de partea psihologică. Aceasta este mult mai fragilă şi se leagă de percepţiile ei asupra partenerului şi de ce simte ea în legătură cu relaţia. 

De aceea, dacă romantismul lipseşte, dacă nu există acea conexiune, pentru femei actul sexual începe să devină doar o sarcină care trebuie bifată la o anumită perioadă. În cazuri şi mai grave, sexul ajunge să devină o corvoadă.

Cauze ale scăderii libidoului

„Există mai multe motive care pot fi responsabile de scăderea libidoului. Fie că vorbim de factori externi, precum percepţia societăţii asupra actului sexual, de factori obiectivi, cum ar fi problemele medicale sau alte motive ce ţin de noi, de nesiguranţa noastră, toate sunt cauze legitime şi trebuie să nu ne fie ruşine să le explorăm’’, spune psihoterapeutul Oana Nicolau pentru CSID.

Societatea

În ziua de azi, sexul este în continuare un subiect tabu. Oamenii nu ştiu să poarte o conversaţie sinceră despre sex. „Într-un continuu paradox, percepţia publică este că femeile cu un libidou scăzut sunt frigide, iar cele cu o dorinţă sexuală puternică sunt femei uşoare. Mai grav decât atât este faptul că oamenii încep să se deconecteze de la firile lor sexuale şi să se concentreze mai mult pe carieră.
Relaţia sexuală a unui cuplu este ceva intim şi trebuie să fie ferită de ochiul critic al societăţii’’, adaugă specialistul.

Problemele medicale

În foarte multe cazuri, interesul sexual scăzut poate avea la bază anumite probleme medicale: lipsa de fantezii sau gânduri sexuale, incapacitatea de a atinge orgasmul sau absenţa sentimentului de excitare. Întrucât nu avem capacitatea de a ne controla libidoul, este important să lucrăm asupra schimbării conversaţiei cu partenerul său pe începerea unei conversaţii, în cazul în care nu există.
 

Cauzele apariţiei acestei tulburări sunt multiple:

  • atitudine negativă faţă de sex
  • dificultăţi în relaţie
  • traume din copilărie
  • istoric de abuzuri
  • stres extrem sau probleme cu alcoolul. În orice caz, tratamentul implică atât terapie în cabinetul psihoterapeutului, cât şi un tratament medicamentos, acolo unde este necesar.

Stresul

Dacă partenerii nu pot gestiona stresul ca o echipă, relaţia are de suferit. „Oamenii au două sisteme nervoase: sistemul simpatic, care funcţionează ca un accelerator şi sistemul parasimpatic, care are rolul unei înfrânări. Folosim acceleratorul atunci când ne confruntăm cu provocări în viaţa noastră: ritmul cardiac creşte, palmele transpiră, se produce un disconfort interior’’, precizează psihoterapeutul Oana Nicolau.

De îndată ce problema a fost rezolvată şi pericolul a trecut, acceleratorul va fi eliberat de frână. Stresul şi dorinţa sexuală nu se potrivesc. „Biologic vorbind, nu te poţi concentra pe actul sexual dacă ai o mie de alte probleme pe cap.

Când acceleratorul este suprasolicitat, are loc o schimbare hormonală. Corpul va fi ocupat cu producerea mărită a cortizolului (hormonul stresului) şi nu va mai produce atât de mult testosteron (hormonul predominant în crearea dorinţei sexuale atât la femei, cât şi la bărbaţi). Când stresul predomină, apropierea este înlocuită cu distanţarea, iar astfel partenerul tinde să devină agresiv şi să îşi piardă răbdarea’’, mai spune psihoterapeutul Oana Nicolau.

Incapacitatea de a trăi în prezent

Poate sună intuitiv să spunem că atunci când nu eşti prezent cu totul în actul sexual, acesta nu are cum să fie unul calitativ. Raportul sexual trebuie să fie unul bilateral şi ambii parteneri trebuie să se implice în acest proces. Este mult mai puţin probabil, să ai parte de conexiune reală şi să fii receptiv la atenţia pe care ţi-o oferă partenerul tău dacă gândul tău este în trecut, la experienţele anterioare.

Consolidează sexul un cuplu?

,,Este important să ajungi la un anumit nivel de maturitate emoţională ca să te poţi bucura de viaţa sexuală. Prin experienţe diverse şi terapie poţi învăţa să renunţi la scenariile negative. Astfel, în momentul în care ne gândim că viaţa noastră sexuală începe să se strice şi că partenerul nu mai simte aceleaşi lucruri pentru noi ca la început, chiar dacă nu sunt adevărate, în momentul acela, corpul nostru va face eforturi inconştiente în acea direcţie. De aceea, gândirea pozitivă este esenţială, atât în viaţa sexuală, cât şi în viaţa de zi cu zi’’, susţine Oana Nicolau.

Cât contează atitudinea partenerului?

Este foarte important să nu acţionăm din impuls şi să facem mereu un pas înapoi pentru a vedea care sunt cauzele pentru care ne certăm cu partenerul. Acest lucru duce la conexiunea emoţională, un factor esenţial în crearea dorinţei sexuale.

„Pentru a fi siguri că nu ne lăsăm pradă insecurităţilor noastre, trebuie să avem o discuţie deschisă cu partenerul despre viaţa noastră sexuală. Conversaţia cu iubitul tău te poate ajuta să nu iei personal anumite acţiuni ale lui, să vă cunoaşteţi mai bine. Acest lucru va duce şi la creşterea senzualităţii din relaţie’’, afirmă expertul.

Gesturile mici fac diferenţa

Un alt lucru important pentru o relaţie sexuală bună este crearea ritualurilor. Sunt câteva gesturi mici care nu ocupă timp şi care ajută enorm în ceea ce priveşte consolidarea legăturii. „Fie că vorbim despre o poză trimisă în timpul zilei sau de un compliment, acestea pot deveni nişte automatisme în viaţa de cuplu, nişte secţiuni de timp care sunt automat blocate şi care au ca scop îmbunătăţirea relaţiei.

De asemenea, trebuie să ajungi să ai suficientă încredere în cuplu, aşa vei înlătura şi teama de a experimenta lucruri noi şi pe plan sexual. Dacă nu încercaţi niciodată lucruri noi, o să ajungeţi să vă plafonaţi într-o rutină plictisitoare, iar legătura voastră o să înceapă să semene mai mult cu o relaţie de amiciţie, nicidecum cu una amoroasă’’, adaugă Oana Nicolau.

Există anumite semne în relaţie prin care partenerul ne atrage atenţia asupra nevoilor pe care le are? Poate fi vorba de o nesincronizare? De un automatism?

Pentru ca partenerul să se simtă apreciat trebuie să să aibă parte de atenţie. Asta înseamnă că, atunci când vrei să faci un gest romantic, indicat e să te gândeşti la ce l-ar face pe el fericit, nu la ce te-ar face pe tine. Adică, dacă ţie îţi plac plimbările, nu organiza o excursie la munte. Poate el ar aprecia mai degrabă nişte bilete la meci. „Este important să ştim că preludiul începe înainte de a ajunge în dormitor”, spune expertul.

Viaţa ta nu trebuie să se învârtă în jurul relaţiei, dar este important ca măcar din când în când partenerul să fie o prioritate pentru tine. Nimic nu creşte dorinţa sexuală mai mult decât atunci când ştii că partenerul tău este sincer interesat să te facă fericită.

„Să presupunem că nu te-ai mai văzut cu partenerul de o săptămână şi simţiţi nevoia de a vă implica într-un act sexual. Te pregăteşti pentru el şi îl aştepţi acasă. Partenerul întârzie 3 ore şi nici nu dă nicio explicaţie. Ba mai mult, zice că nemulţumirea ta nu e justificată. În momentul acela, dorinţa ta sexuală mai e la fel de ridicată? Nu. Asta pentru că stima de sine este mai presus decât ataşamentul, emoţia sau chiar dorinţa sexuală. O prioritate ar trebui să fie aşadar dezvoltarea personală’’, susţine Oana Nicolau.

Poate duce acest lucru la destrămarea relaţiei?

„Uneori da, dar lipsa unei relaţii sexuale adecvate ascunde de fapt nefericirea dintr-un cuplu. Rolul unei relaţii este să te facă mai puternic şi să te ajute să atingi maturitatea emoţională. Oamenii tind să îşi aleagă parteneri care să îi valideze şi acest lucru poate funcţiona ca un afrodisiac, cel puţin la începutul relaţiei.

Cu alte cuvinte, este uşor de găsit o persoană care să fie acolo pentru tine şi de care să depinzi mereu, dar acelei persoane nu o să îi trezeşti dorinţa sexuală. Nu este atrăgătoare o persoană care are nevoie de tine, care nu are o personalitate proprie şi care te foloseşte pe tine ca pe o extensie a ei’’, subliniază expertul.

De aceea, o soluţie este să te axezi pe dezvoltarea ta personală şi să ai o viaţă în afara relaţiei, însă atenţie, fără să-ţi neglijezi partenerul. Nu este matur din punct de vedere emoţional să te aştepţi ca partenerul tău să lase mereu totul baltă ca să te facă să te simţi mai bine, dar nici nu trebuie să cazi în extrema cealaltă, cea în care faci mereu compromisuri. Atracţia sexuală se creează între două persoane puternice care ţin una la cealaltă, dar care nu se neglijează nici pe plan personal.

Sfaturile pe care psihoterapeutul le-ar da într-un caz de dorinţă sexuală scăzută faţă de partener (pentru un caz în care excludem problemele de natură medicală, traumele, decesul cuiva apropiat, pierderea locului de munca, un impas financiar şi altele care nu au legatură directă cu partenerul)

  • Evaluarea relaţiei de la începutul ei până în prezent, pentru a identifica momentul de la care s-a declanşat scăderea dorinţei sexuale
  • Este importantă odihna, atât fizică, cât şi psihică
  • Un alt lucru pe care ar trebui să-l facă, ar fi să petreacă timp cu partenerul, fără implicare într-un act sexual( cină, plimbări, câteva zile de vacanţă în doi, un film/piesă de teatru/spectacol, etc)
  • Necesar este şi sportul, de orice fel, în orice formă.
  • Suportul partenerului este esenţial în astfel de situaţii.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”