Ce ne facem cu rutina sexuală

"Mereu în acelaşi loc, mereu în acelaşi fel, am senzaţia că viaţa noastră intimă e ca un film în reluare". Vă sună cunoscut? Dacă nu aţi spus-o niciodată, sigur aţi gândit-o (iar dacă nici măcar n-aţi gândit-o, atunci sunteţi pe o listă foarte scurtă şi foarte invidiată de norocoşi, scoateţi broşuri cu trucuri şi deveniţi bogaţi!).
02.10.2013
Ce ne facem cu rutina sexuală

„Mereu în acelaşi loc, mereu în acelaşi fel, am senzaţia că viaţa noastră intimă e ca un film în reluare”. Vă sună cunoscut? Dacă nu aţi spus-o niciodată, sigur aţi gândit-o (iar dacă nici măcar n-aţi gândit-o, atunci sunteţi pe o listă foarte scurtă şi foarte invidiată de norocoşi, scoateţi broşuri cu trucuri şi deveniţi bogaţi!).


Despre rutina sexuală s-au scris atâtea încât dacă v-aţi apuca să le citiţi pe toate n-aţi mai avea vreme să faceţi esenţialul – să alungaţi plictiseala din aşternuturi, acolo unde s-a cuibărit bine şi nu prea se dă dusă. Tocmai pentru că timpul e preţios, iar voi trebuie să schimbaţi ceva, ideal ar fi cât mai repede, voi intra rapid în propunerile de împrospătare a vieţii sexuale.

Îndrăzniţi să schimbaţi „unde”-le – dacă nu e dormitorul, e canapeaua din sufragerie şi, în cazuri atât de rare că pot fi numite exotice, este patul din casa socrilor. Rutina locului ales pentru sex cântăreşte în senzaţia de deja-vu sexual general pe care o avem la un moment dat – unii mai devreme, alţii mai târziu. Nu mai e nici o „destinaţie” nouă, nici o emoţie a noului, nici un fior al lui „dacă ne prinde cineva”, cunoaştem până şi cutele cerşafurilor – inclusiv un număr aproximativ al lor.

Dacă şi concediile se desfăşoară în aceeaşi ţară iar şi iar, catastrofa rutinei este asigurată. Îndrăzniţi să ieşiţi din perimetrul de confort, cu paşi mici. Nu se aşteaptă nimeni să vă rezervaţi acum un bilet special de avion doar ca să bifaţi – clişeul, deja – al sexului în toaletă, la înălţime. Gândiţi-vă doar că mai sunt camere în casă. Şi, mai mult decât atât, or fi şi hoteluri în oraş – o rezervare şi o invitaţie surpriză nu pot face decât mult bine. După astfel de schimbări, să le spunem modeste, vă puteţi interesa şi ce restaurante au toalete mai generoase cu spaţiul, de pildă. Lăsaţi-vă imaginaţia să zburde. Şi curajul să o urmeze.

Daţi, cu generozitate, „vouchere” deocheate – cu alte cuvinte, invitaţi-vă sau ispitiţi-vă partenerul cu diverse invitaţii, vouchere, cecuri, numiţi-le cum doriţi. Strecuraţi-i în geanta de serviciu un voucher pentru un masaj, care poate fi folosit în 24 de ore de la descoperire. Nu zâmbiţi, magazinele pentru adulţi au introdus astfel de carnete cu invitaţii sexuale în ofertele lor. Şi vânzările merg bine. Pot fi ajutorul celor prea timizi ca să spună pe şleau că urmează o întâlnire la hotelul X sau pot fi sprijinul perfect al specialiştilor în surprize. Testaţi-vă jumătatea cu unul, la început, iar dacă va gusta jocul, atunci nu vă opriţi prea curând. După cum vedeţi, nu trebuie să mutăm munţi ca să ne scuturăm un pic de praf experienţele intime. Doar un pic de îndrăzneală, nişte idei la care ne va inspira relaţia şi un imbold. Consideraţi că articolul de faţă este imboldul. La restul, succes!

 

Andra Nastase
Andra Nastase

Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Totul despre bypass gastric, operația care tratează obezitatea