Traume ce pot fi descoperite cu prilejul întârzierii pacientului la ședința de psihoterapie

În acest articol explicăm importanța atenției pe care perspectiva psihanalitică o pune asupra timpului în ceea ce privește cadrul terapeutic.
30.09.2021
Traume ce pot fi descoperite cu prilejul întârzierii pacientului la ședința de psihoterapie
Sursa foto: Shutterstock
  • Autor: Tiberiu Seeberger
  • Psihoterapeut psihanalist
  • Fondator Centrul de Studii Psihanalitice

În cadrul psihoterapiei psihanalitice, toate lucrurile sunt analizate. Cele mai mici gesturi pot trăda anumite tendințe inconștiente. Pornind de la câteva întrebări cu privire la modul în care pacientul se joacă cu degetele sau cu părul, putem ajunge la ideea evitării anumitor zone pline de însemnătate și de emoție.

Printre regulile ce țin de cadru pe care orice psihoterapeut psihanalist le enunță la începutul terapiei există și regula duratei ședinței. Ea ține de regulă 45 de minute și se precizează faptul că începe la fix și se termină la fără un sfert.

Acesta este un lucru important deoarece delimitează temporal spațiul terapeutic, astfel că în acest interval de timp pacientul este responsabil de sănătatea sa psihică.

Întârzierea la ședința terapeutică, o oportunitate de a descoperi traume din trecut

Pacientul are datoria să vină la ședință, să vorbească despre emoțiile sale, să se alieze cu terapeutul în găsirea sensului emoțiilor, își permite să regreseze, să se comporte diferit, să fie vulnerabil etc.

Datorită responsabilității pe care pacientul o are, orice abatere de la traseul normal al lucrurilor este analizată.

Spre exemplu, dacă pacientul întârzie cu 5 minute la o ședință, în spatele întârzierii se pot ascunde diverse traume. Poate fi vorba despre o teamă de expunere, o rușine cu privire la lucrurile discutate în ședința trecută, o teamă de regresie sau, din contră, o testare a terapeutului.

Pacientul poate testa psihanalistul cu privire la răbdarea pe care acesta o are: „Am întârziat 5 minute. O să fie supărat pe mine? O să se răzbune? O să mă țină peste program?”

Toate aceste întrebări trebuie să își găsească răspunsul prin evidențierea originii lor. Există o dorință a pacientului pe care o persoană apropiată nu a văzut-o sau a frustrat-o îndeajuns de mult încât s-a transformat într-o traumă?

Procesul terapeutic este un proces de descoperire la care participă atât pacientul, cât și terapeutul. Este un proces în care întrebările trebuie adresate și situațiile numite, pentru că doar astfel ajung ele să fie controlate.

Traume din copilărie, transpuse în relația de cuplu

Pacientul A s-a prezentat la psihoterapeut în urma unui divorț. El a spus că întotdeauna obișnuia să intre în relații cu femei de la care pretindea toată atenția, dar, pe parcursul relației, ajungea să se simtă tot mai singur și neglijat în așa manieră încât cerea o despărțire.

Ajuns în terapie, pe parcursul procesului s-a luptat foarte mult pentru a-și aminti anumite situații numite de el „cheie” și s-a plâns mereu de faptul că terapeutul nu îl ajuta atât cât ar fi vrut.

Într-una dintre ședințe, acesta a întârziat și a ajuns cu 10 minute mai târziu. La și 45 de minute, el a pretins că are dreptul să stea încă 10 minute pentru a le recupera pe cele întârziate. A fost discutată această dorință a sa în următoarea ședință și cu ajutorul acestei discuții și-a amintit cât de mult își dorea ca în copilărie să fie văzut de mama sa, să fie primit și să fie apreciat mai mult decât frații săi.

Astfel, dorința de a rămâne peste program a fost analizată, interpretată și s-a transformat într-un pas important din procesul psihoterapeutic. A fost un moment care l-a ajutat și astfel și-a dat seama că presiunea pe care el o punea asupra partenerelor din relație era într-o anumită măsură nejustificată, iar realitatea exterioară era umbrită de cea interioară.

Recomandare video
Dr. Ingrid Gheorghe: soluții pentru bolile care afectează endometrul