Teama de abandon și relația cu gelozia

În cadrul acestui articol vorbim despre teama de abandon și mai ales despre modul în care aceasta se leagă de subiectul geloziei. Citind acest articol, veți putea descoperi faptul că dezvoltarea umană este asemănătoare construcției unei case: dacă prima cărămidă nu este zidită îndeajuns de bine, tot peretele se poate prăbuși.
12.08.2021
Teama de abandon și relația cu gelozia
Sursa foto: Shutterstock
  • Autor: Tiberiu Seeberger
  • Psihoterapeut psihanalist
  • Fondator Centrul de Studii Psihanalitice

Teama de abandon sau de singurătate este un subiect care prinde din ce în ce mai mult contur. Începe să fie vizibilă în societatea de astăzi și începe să fie asumată de fiecare individ în parte.

Teama de abandon ne duce cu gândul la o singură situație: o persoană care se teme să rămână singură, departe de o alta. Această persoană se apără de ceea ce se teme cel mai tare prin diferite modalități: se leagă cât mai strâns de o persoană, solicită sprijinul alteia pentru orice activitate, demonstrând o cedare pasivă în voia persoanei țintite, își inhibă agresivitatea sau o întoarce împotriva propriei persoane.

Pe de altă parte, vorbim și despre persoanele geloase. Ele nu suportă să fie puse pe locul doi față de altă persoană. Au impresia că între persoanele dorite și alte persoane există anumite relații din care ele sunt excluse. Astfel, ajung să se protejeze împotriva acestei excluderi prin comportamente agresive, demonstrând concomitent o stimă de sine scăzută și un sentiment de neputință cu privire la a atrage obiectul iubirii.

Asemănări și diferențe între teama de abandon și gelozie

O diferență între persoanele care se tem de abandon și persoanele geloase se referă la modul în care se raportează la lumea din jur. Persoanele care se tem ca nu cumva să fie abandonate au o relație diadică, adică ele se raportează la o alta, în timp ce persoanele geloase au o relație triadică, adică ele se raportează la alte două persoane. Dacă în primul caz vorbim despre abandon, în cel de-al doilea vorbim despre excludere.

O asemănare între cele două cazuri se poate găsi în privința sentimentului de părăsire. Ambii protagoniști se simt părăsiți, însă în moduri diferite.

Din punctul de vedere al dezvoltării copilului, el se naște într-o relație de simbioză împreună cu mama sa. Mama este el și el este mama, ei sunt nedespărțiți. Laptele matern, protecția oferită, grija pe care mama o poartă întâlnesc nevoile copilului și îl fac pe copil să o vadă pe mamă ca fiind sursa de viață a lui. Fără acea persoană care îl protejează, copilul nu poate trăi.

Acesta este locul în care persoanele ce se tem de abandon au o rană, o traumă. Sunt oamenii care au fost lăsați la bunici în copilărie, au fost ținuți departe de mamă ca urmare a unei spitalizări a mamei, a trimiterii mamei în alt oraș pentru a ocupa un loc de muncă etc. Această despărțire a fost una traumatizantă, a fost ascunsă în interior și îngropată, astfel că este mai bine să o uite, decât să trăiască cu sentimentul că însăși viața l-a părăsit, într-un mod simbolic.

Pe de altă parte, în cazul în care dezvoltarea își continuă cursul natural, copilul ajuns acum la vârsta de 2-3 ani începe treptat să perceapă mai bine realitatea și să conștientizeze că este o persoană separată de cei din jur, astfel că simbioza se reduce semnificativ. Dacă acum nu mai reprezintă o nevoie cea de a avea pe cineva lângă pentru a îi susține viața, apare dorința de a avea pe cineva care să îi ofere satisfacție, descărcare emoțională.

Cu toții am văzut fetițe la 2-3 ani care dansează în fața părinților, în special în fața celor de sex masculin și doresc să fie privite și admirate așa cum am văzut băieței la aceeași vârstă dorind să fie apreciați de părinți pentru competențele practice ale lor. În cadrul acestui stadiu se poate vorbi de atracție – a fi atractiv, a fi dorit. Se face o trecere naturală între simbioză și stadiul triadic tradusă prin trecerea de la „a avea nevoie de cineva” la „a dori pe cineva” și de la „a fi îngrijit și protejat” la „a fi dorit”.

Persoanele care au o traumă la acest nivel sunt cele care au descoperit într-un mod dureros că omul dorit dorește și alte persoane, iar persoana în cauză nu este îndeajuns de atractivă. Se poate vorbi despre copilul care crede că a obținut toată atenția mamei și brusc descoperă că părinții dorm împreună, iar el stă separat de ei.

Așa cum s-a precizat la începutul articolului, dezvoltarea este precum construcția unei case: dacă simbioza nu a fost rezolvată îndeajuns de bine, gelozia nu apare.

Dacă copilul nu a descoperit că se poate baza îndeajuns de mult pe mamă astfel încât să se descurce singur și fără ea, nu poate tolera separarea de aceasta și astfel apare teama de abandon. Copilul ajuns adult va vedea orice relație în termeni de diadă, el și încă cineva. Dacă dezvoltarea funcționează, separarea va fi posibilă și va permite apariția unui spațiu umplut de dorință.

Se poate, de asemenea, ca persoanele să se dezvolte și să perceapă relații triadice, dar dacă acestea au o rană îndeajuns de pronunțată la nivel de abandon, o gelozie puternică ar putea să le tragă un pas înapoi și, fiind supuse unui stres puternic, să regreseze astfel încât să perceapă situațiile în moduri diadice.

Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată