Telefonul, viaţa mea!

Psihoterapeutul Angelica Naghen (www.angelicanaghen.ro) mi-a explicat cum, printre alte spaime şi frici, oamenii dezvoltă acum o nouă frică: aceea de a-şi pierde telefonul.
Telefonul, viaţa mea!

Psihoterapeutul Angelica Naghen (www.angelicanaghen.ro) mi-a explicat cum, printre alte spaime şi frici, oamenii dezvoltă acum o nouă frică: aceea de a-şi pierde telefonul.

Într-o lume în continuă mişcare şi din ce în ce mai interconectată, telefonul a ocupat încet, încet un loc foarte important în viaţa multor oameni. Prin intermediul acestui aparat până de curând oamenii intrau în legătură audio unii cu alţii. Mai nou, acesta s-a transormat şi într-un mediator de imagini, instrument care stochează informaţii şi staţie prin care oamenii se conectează la o lume virtuală.

Cercetătorii au descoperit o frică nouă, care se referă la teama de a rămâne fără semnal şi/sau fără baterie sau faţă de ideea că ar putea pierde telefonul sau i-ar putea fi furat. Frica a primit numele de nomofobie şi se pare că are un potenţial de dezvoltare foarte mare.

H. P. Lovecraft, scriitor american spunea: „Cea mai veche şi mai puternică emoţie a omului este spaima.” Numai că nu orice spaimă de moment poate fi catalogată drept fobie, şi nici toate spaimele permanente nu sunt fobii. Frica exagerată de separarea involuntară şi neprevăzută de telefonul mobil, percepută de unii oameni mai anxiogenă decât divorţul, poate fi explicată. Este un răspuns emoţional inconştient la un stimul care are un oarecare potenţial de a fi periculos. Cuvântul pericol îl asociem cu anumite evenimente aducătoare de daune. Dar ce poate fi periculos în acest caz?

Ştim cu toţii că telefoanele moderne stochează acum pe lângă numerele de telefon şi adresele de e-mail, fotografiile personale, cardurile de fidelitate, conturile personale, parole diferite, acces la plata on-line, muzica preferată, datele de naştere ale celor dragi, adrese, conversaţii private şi intime, istoricul navigărilor, preferinţele, am putea spune într-un cuvânt „viaţa mea”.

Având această nouă perspectivă ne putem gândi la „frica de a pierde ceea ce am”, şi atunci frica este oarecum justificată. Azi, telefonul conţine atâtea informaţii private care dacă ar intră în posesia altora fără acordul proprietarului, prin intermediul telefonului pierdut/furat – îl face pe omul modern să se simtă expus, vulnerabil, nesigur, fapt care are potenţial obsesiv şi ar putea să-l conducă spre nomofobie.

Dacă spaima este legată de lipsa conexiunilor cu lumea sau cu posibil, atunci vorbim despre „teama de a pierde ceva ce aş putea avea”. Intrarea într-o lume virtuală luată în serios poate duce la pierderea contactului fizic. În aceste condiţii persoană tinde să înlocuiască realitatea fizică ce-i oferă răspunsuri emoţionale diferite, cu o realitate virtuală alegând ce să vadă/audă/simtă şi când, astfel încât să primească numai răspunsuri emoţionale pozitive, creând contextul instalării dependenţei.

În nomofobie, de frica fricii, persoana ajunge să-şi extindă contactul cu obiectul fricii, manifestare atipică în cazul situaţiilor de fobii specifice – frica de animale: insecte, păianjeni, păsări; frica de spaţiu: lifturi, spaţii largi sau înguste; frica de sânge: plăgi, injecţii, proceduri medicale; frica de mediu natural: înălţime, furtuni, apă etc. Aşadar, în situaţia în care persoana percepe posibilitatea de a pierde telefonul ca pe o teamă permanentă şi apăsătoare, aceasta nu o poate controla altfel decât prin evitarea situaţiei fobice, aducând după sine folosirea excesivă a telefonului pentru a rămâne în atenţia să în mod permanent.  De cele mai multe ori, aceste evitări devin problema în sine, transformându-se în dependenţă.

Constatând complexitatea riscurilor date de telefonul mobil, după modelul „Ziua fără tutun”, scriitorul francez Phil Marso, a iniţiat data de 6 februarie „Ziua mondială fără telefon mobil”. El spunea: „Oamenii, şi în special tinerii, trebuie să înveţe că viaţa nu le este pusă în pericol dacă nu sunt conectaţi tot timpul la telefonul mobil. Dimpotrivă, uneori poate însemna libertate şi relaxare”.
Pentru a evita o relaţie de dependenţă cu mobilul ai nevoie de limite în utilizarea lui. Iată câteva indicii care îţi vor arăta dacă eşti în „pericol” de a deveni sclavul telefonului mobil: te uiţi la telefon de 100 de ori pe zi fără că el să facă bip; simţi nelinişte, concentrarea pe alte activităţi scade şi devi irascibil dacă telefonul nu se află în câmpul tău vizual, iar până la reperarea lui trec mai mult de 30 de secunde; ori la o întâlnire cu prietenii stai cu ochii în/pe telefon în detrimentul conversaţiei cu aceştia. Dacă te simţi în pericol sau vrei să recapeţi controlul asupra propriei persoane … Vino spre ţine!

Tags: