Rănile copilăriei, trauma respingerii și alte traume și măști folosite în viața adultă (II)

Trauma respingerii are ca și mecansim de supraviețuire masca fugarului.
10.03.2021 | Bianca Poptean
Rănile copilăriei, trauma respingerii și alte traume și măști folosite în viața adultă (II)

Pentru a înțelege mai bine traumele copilăriei și impactul lor asupra noastră, Alina Iliescu – Psihanalist de familie, cuplu și grup ne-a exemplificat cum gândesc cei care au suferit aceste răni și trauma în copilărie. Pentru toți traumele copilăriei au un impact asupra vieții nostre de adult. În acest articol, am detaliat trauma respingerii – care va crea ca și mecanism de coping masca fugarului.

 

Teama de respingere versus teama de abandon

 

Dicţionarul dă mai multe definiţii pentru respingere: a expulza, a îndepărta, a refuza ceva, a împinge, intoleranţă, a nu admite ceva si a evacua.

A abandona pe cineva înseamnă a te îndepărta de el pentru altceva, sau pentru altcineva, în timp ce a respinge pe cineva, înseamnă a-l înlătura, a nu vrea să-l ai lângă tine sau în viaţa ta. Cel care respinge foloseşte expresia „Nu vreau”, în timp ce, cel care abandonează spune mai degrabă „Nu pot”.

 

Rana respingerii

 

Respingerea este o rană foarte profundă, deoarece cel care suferă din cauza ei se simte respins în fiinţa lui şi mai ales în dreptul său de a exista. Să luăm exemplul copilului nedorit cel care ajunge “accidental” în viața părinților lui sau nu are sexul care a fost dorit de părinți. Se întâmplă adesea ca părintele să nu aibă intenţia de a-şi respinge copilul, dar acesta se simte respins, simte trauma respingerii în orice circumstanţă: în urma unui reproş sau din cauza nerăbdării sau a furiei unuia dintre părinţi.

 

Care este tipologia fugarului?

 

Detaşat de material. Perfecţionist. Intelectual. Trece de la etape de mare iubire la faze de ură profundă. Nu crede în dreptul lui de a exista. Întâmpină dificultăţi sexuale. Se crede nul, fără valoare. Caută singurătatea. Este şters. Are capacitatea de a se face invizibil. Găseşte diverse mijloace de a fugi. Se crede neînţeles. Are dificultăţi în a-l lăsa să trăiască pe copilul său interior.

Atâta timp cât nu este vindecată, această rană se poate reactiva foarte uşor. Persoana care se simte respinsă nu este obiectivă. Ea interpretează incidentele prin filtrul rănii sale şi se simte respinsă chiar şi atunci când nu este. Când este într-un grup, nu vrea să participe şi dorește să se facă invizibil. Se retrage în carapacea lui.

Nevoia de a se ghemui și de a nu ocupa mult spațiu

 

Fugarul are un corp care nu vrea să ocupe prea mult spaţiu și va încerca toată viaţa să se limiteze la o suprafață mică. Fugarul este o persoană care se îndoieşte de dreptul ei la existenţă şi care lasă impresia că cel mai important lucru pentru ea este sa îi fie certificată existența și să fie importantă și văzută de ceilalți. În funcţie de gravitatea rănii, câteodată, masca este purtată câteva minute pe săptămână, alteori aproape în permanenţă.

 

Nu este mulțumit nicidata de prezent, fuge in trecut sau viitor

 

El se amuză singur, în lumea lui imaginară şi viseaza deseori cu ochii deschiși. Poate chiar să creadă că părinţii lui au greşit bebeluşul la maternitate sau că nu ei sunt părinţii lui adevăraţi. Este genul de copil care inventează diferite motive pentru a fugi de acasă, unul dintre acestea fiind dorinţa de a merge la şcoală si de a crește mare repede. În schimb, odată ajuns la şcoală, mai ales când se simte respins sau se respinge el însuşi, se retrage des în lumea lui. Acest gen de copil vrea ca ceilalţi să-şi dea seama de existenţa lui, chiar dacă nu crede prea mult în dreptul lui de a exista. Pentru a încerca să compenseze faptul că este mic, ceilalţi vor să facă şi să gândească totul în locul lui şi, în loc să se simtă iubit în condiţiile date, copilul se va simţit respins în propriile sale calităţi.

Din acest motiv va încerca prin orice mijloace să fie perfect pentru a se valoriza în ochii lui şi în ochii celorlalţi. Cuvintele „nul”, “nimic”, “inexistent” și “a disparea” sunt foarte des prezent în vocabularul său atunci când vorbeşte despre el însuşi sau despre ceilalţi.

Supraprotecția

 

Cum adesea este vorba despre un copil al cărui corp rămâne mai mic decât cel normal, de multe ori seamănă cu o păpuşă, cu o fiinţă foarte fragilă. De aceea reacţia mamei unui astfel de copil este adesea aceea de a-l supraproteja. Copilului i se spune des că este prea mic să facă cutare sau cutare lucru. Copilul ajunge să creadă acest lucru, în aşa fel încât corpul lui rămâne mic. Pentru el, a fi iubit devine deci „a fi sufocat”. Mai târziu, reacţia lui va fi de a respinge sau de a fugi când îl va iubi cineva, pentru că îi va fi din nou teamă de a nu fi sufocat. Un copil supraprotejat se simte respins deoarece nu este acceptat pentru ceea ce este el.

 

Rana de respingere este trăită în raport cu părintele de acelaşi sex

 

Părintele de acelaşi sex are rolul de a ne învăţa să iubim, să ne iubim şi să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învaţă să ne lăsăm iubiţi şi să primim iubirea. Dacă te recunoşti în descrierea unei persoane care se simte respinsă, acest lucru înseamnă că ai trăit acea respingere cu părintele de acelaşi sex. Acest părinte este cel care a contribuit la activarea rănii deja existente. Este deci firesc şi uman să nu-l acceptăm şi să avem resentimente împotriva lui, mergând până la a-l urî. Neacceptând-ul pe acest părinte, este normal că ne-am hotărât să nu-l considerăm drept model. Dacă realizezi că ai această rană, această non-acceptare poate explica dificultăţile pe care le ai în a te accepta şi a te iubi, fiind de acelaşi sex cu părintele respectiv.

 

Când se vindecă rana de respingere?

 

Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când vă veţi afirma tot mai mult şi veţi îndrăzni să vă ocupaţi locul care vi se cuvine. Mai mult, dacă vi se pare că cineva uită de existenţa voastră, puteţi să vă simţiţi foarte bine aşa cum sunteţi. Veţi trăi mult mai puţine situaţii in care vă va fi frică că veţi intra in panică.

 

Cel mai nou articol Video: