Presiunea socială şi etichetele: când numim o relaţie…relaţie?

Presiunea socială şi etichetele: când numim o relaţie…relaţie?
FOTO: pexels.com / Presiunea socială şi etichetele: când numim o relaţie...relaţie?

La nivel social, dacă privim atent în jurul nostru, orice iese din standard, fie că se potriveşte acolo sau nu, trebuie readus la ”normal”. Se pun foarte multe etichete persoanelor şi situaţiilor din jurul nostru, până când este pus într-un cadru familiar care nu prezintă riscuri.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), nicio acţiune din societate nu rămâne neetichetată, oamenii find în permanenţă ghidaţi să judece orice afirmaţia, gând, acţiune, sentiment, dezvoltându-se astfel un factor de stres foarte puternic şi totodată straniu, pe care îl numim presiune socială. Dacă nu etichetăm, automat societatea va considera că e ceva în neregulă cu noi şi astfel va pune presiune pentru a reintra în turmă.

„Aud tot mai des, în cabinet, clienţi care parcă au poveşti trase la indigo: Cunosc un om fain, ne întâlnim, ne simţim bine. Continuăm discuţiile, întâlnirile, totul fain şi frumos. La un timp după, îi povestesc unei prietene despre asta şi prima întrebare este: „Şi???”. Ceva mai târziu, alte 5 persoane îmi pun aceeaşi întrebare. Neştiind ce să le răspund, fiind încă totul foarte la început, încep să mă întreb dacă ar trebui să fie un „şi”. Oare sunt eu ignorantă, sunt superficială? Ar trebui oare să îi pun o etichetă? Ar trebui să o numesc relaţie, cuplu, altfel? Adevărul este că nu, nu ar trebui să ne grăbim să definim lucrurile. Nu totul trebuie să aibă o etichetă. În nici un caz de la început. Unele lucruri sunt cum sunt şi asta e minunat”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Planul nostru de viitor, spulberat de presiunea socială

Totodată, specialistul consideră că este nevoie mai degrabă să ne lăsăm să le trăim, în loc să căutăm din start să le spunem cumva. Nu ajută să ne grăbim să îi spunem relaţie, cuplu, profesie ori carieră, când încă suntem la primii paşi ai unui lucru pe care abia începem să îl cunoaştem şi pe care poate o să îl construim într-un orizont de timp.

“E bună o viziune de viitor referitoare la modului în care vrei să arate viaţa ta peste x număr de ani. Planul însă este diferit de momentul prezent. Ţine minte planul şi până atunci trăieşte în prezent. Dacă oportunităţile şi persoanele din prezent vor duce către planul de viitor, minunat! Dacă nu, ce rost are să trăieşti numai cu gândul în viitor, când clipa prezentă poate fi plină de clipe faine care, deşi nu au nevoie de etichetă, pot avea o contribuţie frumoasă asupra prezentului? Să ne amintim să trăim în prezent şi să ne mai şi bucurăm de ACUM!”, conchide psihologul.

Jurnalul corporatistului nefericit
Jurnalul corporatistului nefericit