Cea mai eficientă metodă de înțelegere a limbajului nonverbal

Descifrarea limbajului corporal - cum te ajută metoda SCAN să descifrezi corect ceea ce îți transmit ceilalți nonverbal.
  • Publicat:
Cea mai eficientă metodă de înțelegere a limbajului nonverbal

Cum putem învăța să descifrăm corect ceea ce ne transmit ceilalți nonverbal? Prin metoda SCAN, folosită și exemplificată de Mark Bowden și Tracey Thomson pe parcursul cărții „Ce gândesc oamenii în sinea lor. Descifrarea limbajului corporal”, cei doi autori demitizează cele mai frecvente credințe despre sensul anumitor gesturi spunând că nu există rețete care, odată învățate, asigură succesul unor interpretări corecte.

Dar pot exista metode, iar cartea oferă mai degrabă „o nouă perspectivă asupra semnificației limbajului corporal” și un „nivel înalt de înțelegere a adevărului și minciunilor din ceea ce gândesc realmente oamenii”.

Parte a acestei perspective este orientarea atenției și către noi, nu doar înspre celălalt. Pentru că de multe ori ceea ce ne induce în eroare nu este atât comportamentul celeilalte persoane, ci cum alegem noi să (îl) interpretăm. Iar pentru acest lucru, explică cei doi experți, nu e suficient să analizăm doar o serie de indici nonverbali.

Modurile în care îi decodificăm și le asociem o semnificație sunt filtrate de experiența noastră, de credințe, de mediul în care ne-am format și am interacționat cu cei din jur, dar și de starea noastră emoțională, totul fiind o parte a unui proces de evaluare care se desfășoară rapid și inconștient.

Metoda SCAN și descifrarea limbajului corporal

S: Suspendă-ți judecata și concentrează-te pe descrierea faptelor

Acest aspect presupune detașarea emoțională de fapte și analiza printr-o stare de conștiință și prezență depline (mindfulness) a acelui moment: ce face persoana, ce ton folosește, care sunt semnalele-cheie ale limbajului său corporal.

Această examinare detaliată – descrierea situației – îți antrenează gândirea critică și te oprește din a emite judecăți instinctive și ipoteze greșite. Atunci când îți suspenzi judecata bazată pe reacția instinctivă (…) ai mai mult spațiu de manevră ca să poți observa mai multe detalii și să analizezi critic cât este de real ceea ce vezi.

C: Ia în considerare contextul. Mai precis cadrul în care se desfășoară acțiunea și toate elementele constitutive ale situației (de ordin fizic, psihologic, digital și social).

A: Întreabă-te ce Altceva ar mai putea fi? Pornind de la întrebarea „…dar dacă?” pentru a testa și alte posibile ipoteze. În acest fel „poți să iei în calcul modul în care sentimentele tale influențează felul în care percepi sentimentele altora”.

N: Emite o Nouă judecată și testeaz-o. „Perfecționează sau înlocuiește judecata inițială cu o teorie a minții construită pe baza mai multor informații. Obține feedback”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
8 scuze care ne pot ruina visurile
8 scuze care ne pot ruina visurile
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân