De ce oamenii nu merg la terapie?

Oamenii nu merg la terapie din mai multe motive.
  • Publicat:
De ce oamenii nu merg la terapie?

Deși mulți ar avea nevoie, oamenii nu merg la terapie. Potrivit Institutului Național de Sănătate Mintală (NIMH), unul din cinci adulți din SUA este diagnosticat cu o tulburare mintală și e nevoit să trăiască cu ea. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre acești indivizi nu primesc ajutor. De ce? Această statistică explică parțial motivele pentru care aceste persoane nu au acces la serviciile de sănătate mintală, dar acest lucru nu oferă o explicație cuprinzătoare. După cum se dovedește, mulți oameni evită sau renunță la tratamentul de sănătate mintală, cu preponderență terapia, din mai multe motive.

Mândrie

Uneori, mândria reprezintă și o provocare cel puțin intensă, în sensul că oamenilor le este greu să admită că au nevoie de ajutor și să aibă încredere în procesul de tratament. Uneori oamenii cred că ar trebui să-și poată rezolva problemele fără nicio contribuție din partea unui profesionist, spun psihologii.

Probleme financiare

Este adevărat – psihoterapia poate fi cu ușurință inaccesibilă din punct de vedere financiar pentru mulți oameni, iar asigurarea de sănătate nu este suficientă pentru mulți oameni care doresc să consulte un terapeut pentru ședințe individuale, ca urmare a faptului că aceasta poate acoperi doar parțial sau chiar deloc procesul de psihoterapie, mai ales în România. Cu toate acestea, merită să explorați opțiuni cu costuri mai mici, care adesea pot ajuta psihoterapia să fie mai la îndemână. Sau să prioritizați diferit nevoile.

Frică

Un alt motiv principal pentru care oamenii evită terapia este teama pe care o au: frica de schimbare, teama de necunoscut, teama că își pot depăși prietenii, familia și cei dragi, explică specialiștii. Pare că oamenilor le este foarte frică să-și conștientizeze emoțiile și sentimentele și le e teamă să nu fie judecați. Uneori, însăși principiile cu care am fost educați contravin mersului la terapie. Vulnerabilitatea este greu de atins, iar terapia prin natura sa necesită abilitatea de a fi deschis, cinstit și vulnerabil, ceea ce nu vine de la sine.

Senzația de stângăcie sau nefamiliaritate

Este adevărat că ideea de a vorbi cu un străin despre unele dintre cele mai vulnerabile aspecte ale vieții și emoțiilor tale poate fi extrem de descurajantă. Cu toate acestea, terapeuții sunt instruiți pentru a-și ajuta clienții să se simtă în siguranță și apreciați în spațiul destinat terapiei. Sunt obișnuiți să li se încredințeze cele mai profunde și tulburătoare sentimente ale oamenilor și sunt de obicei foarte pricepuți să știe cum să echilibreze adresarea întrebărilor cu acordarea spațiului pentru a vorbi.

Dezinformare

Oamenii renunță, de asemenea, la procesul de psihoterapie deoarece sunt dezinformați cu privire la ce anume implică, de fapt, acesta și cu privire la modul în care vor fi percepuți de terapeutul lor.

Teama că vei fi perceput ca fiind slab

Oamenii nu merg la terapie și pentru că li se pare că dacă fac acest lucru este un semn de slăbiciune. Acest lucru are o strânsă legătură cu educația. Mai ales educația bărbaților care au fost învățați să fie siguri pe ei, să nu-și arate sentimentele, să fie “puternici”.

Teama că te vei simți mai rău înainte de a te simți mai bine

Uneori, când oamenii își maschează mult timp durerea și o ignoră, ideea de a vorbi despre asta sau de a o lăsa să iasă la suprafață îi face să simtă că nu ar puteaface față, pierzând controlul asupra propriilor emoții. Ei preferă „să lase trecutul să rămână în trecut” sau „să bage totul sub preș”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân