8 rezoluții pentru sănătatea psihică

E important să avem rezoluții și pentru sănătatea psihică!
  • Publicat:
8 rezoluții pentru sănătatea psihică

Da, da, rezoluțiile pentru sănătatea psihică ar trebui să fie cele mai importante pe lista de rezoluții pentru 2022. Ultimii doi ani au fost dificili pentru toată lumea, iar dacă am învățat un lucru din pandemie, acesta este că sănătatea psihică este cel puțin la fel de importantă precum cea fizică. Pe această cale, îți prezentăm câteva rezoluții pe care specialiștii recomandă să le adopți începând cu noul an.

Ia în considerare psihoterapia

Cu toții ne bazăm pe prieteni și familie pentru sprijin emoțional, dar poate acesta este anul în care în sfârșit vei avea curajul să faci un pas mai mare și să explorezi și terapia! Nici măcar nu trebuie să ieși din casă pentru a începe un proces de psihoterapie, cei mai mulți terapeuți lucrând acum online. Dacă banii sunt un impediment, află că există suficienți terapeuți la început de drum care oferă ședințe la prețuri ceva mai mici sau chiar gratis. Orice ajutor profesionist poate fi o modalitate de a te ajuta să fii echilibrat emoțional, așa că… nu strică să încerci!

Încearcă să faci voluntariat în mod regulat

Cercetările arată că acțiunile de voluntariat regulate pot duce la mai puțin stres și la scăderea tensiunii arteriale. Așadar, folosește începutul de an pentru a-ți face un nou scop și pentru a începe un angajament personal pe termen mai lung. A-i ajuta pe ceilalți înseamnă și a te ajuta pe tine, nu uita!

Acceptă-ți corpul

Rețelele de socializare pot fi un atu important pentru a te ajuta să demarezi noi obiective de sănătate în 2022 – dar poate fi, de asemenea, ușor să te și lași influențat de anumite tendințe și presiuni sociale. Există o mișcare în creștere pe internet, conform căreia este important să ne iubim așa cum suntem, în toate formele, dimensiunile, culorile, punctele forte, abilitățile (și dizabilitățile!), iar o astfel de mișcare ar fi bine să adopți și tu în viața ta. Cu siguranță nu este ușor să te accepți așa cum ești, mai ales când societatea a promovat pentru decade întregi multe imagini false, însă concentrează-te pe aspectele pozitive și realiste și iubește-te! O asemenea atitudine va face o diferență uriașă.

Decorează casa cu obiecte din istoria familiei tale

În comunitățile fericite și longevive, oamenii expun adesea articole din trecutul familiilor lor, spune autorul cărții „The Blue Zones of Happiness”, Dan Buettner: „Ei își amintesc și onorează locurile de unde vin”, spune el. Așadar, atârnă portretul de nuntă al bunicilor tăi pe un perete, sau pune suveniruri semnificative pe rafturi, care să îți amintească de clipe dragi, alături de cei dragi, mai ales dacă nu mai sunt printre noi. A ne onora strămoșii este una dintre cele mai puternice rezoluții pentru sănătatea psihică!

Fă sport pentru a te simți bine

Este extrem de important sportul pe care alegem să-l practicăm, dar tot la fel de importante sunt și hainele de antrenament care trebuie să ne ajute în atingerea acestui obiectiv. Studiile arată că ceea ce purtăm afectează modul în care ne simțim, ceea ce la rândul său ne afectează capacitatea de a face lucrurile, spune Hajo Adam, profesor la Universitatea Rice. Este un fenomen cunoscut sub numele de „cogniție vestimentară” și este cât se poate de real.

Reciclează-ți garderoba pentru totdeauna

Mergând pe aceeași linie a punctului anterior, întreaga noastră garderobă este foarte relevantă. Drept urmare, în anul 2022 spune-le „la revedere” blugilor prea strâmți. „Păstrarea hainelor mai mici ca motivație pentru a slăbi este o prostie”, spune Kit Yarrow, psiholog la Universitatea Golden Gate. Studiile arată că acest comportament aparent motivant nu ajută, dar concentrarea pe a fi o persoană mai sănătoasă cu siguranță va ajuta!

Oferă-ți un nou look

A avea grijă de aspectul tău poate fi extrem de revigorant atât pentru exterior, cât și pentru interior. A-ți tăia câțiva centimetri din păr te poate face să te simți (la propriu și la figurat) mult mai ușor în noul an. Chiar și o simplă coafură nouă sau o culoare de păr mai vibrantă ar putea să îți lumineze zilele și să-ți redea entuziasmul în 2022.

Ascultă muzică optimistă

A asculta melodii fericite poate face mai multe minuni pentru minte și corp, decât ți-ai putea închipui, inclusiv reducerea durerii în timpul exercițiilor fizice, creșterea dispoziției și scăderea stresului, arată cercetările. Așa că fă o listă de redare – orice melodie care îți aduce bucurie își va face foarte bine treaba.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân