Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Vali Tomescu vine sâmbătă la evenimentul organizat de ProSport şi Gândul!

De pe şaua din Beijing, la Bicicleşti. Vali Tomescu vine sâmbătă la evenimentul organizat de ProSport şi Gândul!

Ediţia a doua din 2014 a evenimentului Bicicleşti, organizat pe Bulevardul Kisselef din Bucureşti de ProSport şi Gândul, va avea loc sâmbătă, de la ora 10:00, iar în caravana pusă în mişcare între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei va intra şi Valeriu Tomescu (37 de ani).

“I-am enervat pe mulţi spectatori, abia mi-am ţinut echilibrul”

Mare pasionat de ciclism, fostul antrenor şi soţ al Constantinei Diţă, campioană olimpică la maraton în 2008 (Beijing), păstrează din China o amintire de suflet legată de sportul cu pedale.

“Pentru a fi alături de Puşa în timpul cursei de 42,195 km din Beijing, mi-am achiziţionat o bicicletă. A fost o adevărată aventură pentru mine, dar strategia a dat roade în cele din urmă. Peste 20 de kilometri am reuşit să ţin pasul cu ea, mergând pe trotuar. I-am enervat pe mulţi spectatori aflaţi pe margine, abia mi-am ţinut echilibrul, dar strigătele mele s-au dovedit a fi eficiente. Am şi căzut, dar nu a mai contat. La un moment dat, am fost oprit de poliţişti, care nu mi-au mai permis să mai înaintez”, a rememorat Vali Tomescu.

Cel mai puternic român din China

Tehnicianul ardelean a fost timp de un an antrenor la Universitatea Lafayette din Louisiana (SUA), iar în ultimii doi ani a ocupat postul de coordonator al loturilor feminine de maraton ale Chinei. De la începtului lui 2014, Vali lucrează la clubul lui Dinu Pescariu din Bucureşti, pe un proiect intitulat Road Running cu Valeriu Tomescu.

38 de ani avea Constantina Diţă la JO 2008. Fosta elevă a lui Vali Tomescu a devenit cea mai vârstnică medaliată cu aur din istoria maratonului olimpic

Biciclete, role, trotinete

GeoBateŞaua şi Asociaţia “Bate Şaua Să Priceapă Iapa” îi invită pe iubitorii de mişcare la ediţiile BICICLEŞTI, continuând astfel iniţiativa ProSport şi Gândul care şi-au propus începând din octombrie 2013 să ofere în Bucureşti cea mai mare platformă de activităţi recreative de week end. Bucureştenii se pot plimba din nou pe bd. Kiseleff cu bicicletele, cu rolele, trotinetele sau pur şi simplu, la pas.

n octombrie şi noiembrie anul trecut, timp de trei week end-uri, câteva mii de bucureşteni s-au putut bucura pe o vreme superbă de toamnă, de mişcare şi plimbare pe bd. Kiseleff, pe porţiunea dintre Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, departe de trafic şi aglomeraţie.



Citește și:
A fost desemnat cel mai elegant bărbat din lume!
Cum să cureţi usturoiul în 10 secunde! VIDEO
A apărut The ONE de aprilie!
Exclusiv Online - 04.04.2014
Citește pe descopera.ro
REGULA celor 6 secunde care REDUCE masiv riscul de infectare COVID-19 REGULA celor 6 secunde care REDUCE masiv riscul de infectare COVID-19
Legătura dintre vaccinul BCG şi coronavirus. Cercetători: Ţările care fac acest vaccin au o rată a mortalităţii de COVID-19 şi de 6 ori mai mică Legătura dintre vaccinul BCG şi coronavirus. Cercetători: Ţările...
Berbec Berbec 21 March - 20 April

Luna aprilie este favorabilă întâlnirilor, discuţiilor de afaceri şi chiar schimbărilor, dacă le aveţi în plan. În cazul în care aveţi temeri legate de un examen, de orice natură ar fi acesta...citește mai departe

×

Gandul.ro
HARTA INTERACTIVĂ a cazurilor de coronavirus din România, dar și situația LIVE la nivel global (VIDEO) HARTA INTERACTIVĂ a cazurilor de coronavirus...
Andreea Marin, în lacrimi la GÂNDUL LIVE:...
ULTIMA CINĂ. A murit într-un spital, conectată...
ApropoTv.ro
Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus
Cum să faci faţă singurătăţii în...
Psihologia pierderii locului de muncă în...
ProMotor.ro
TIPA a alimentat cu benzină și a vrut să achite. Oamenii au rămas MASCĂ când au văzut-o. O coadă imensă s-a format  - VIDEO TIPA a alimentat cu benzină și a vrut...
Cum mută MOLDOVENII un SUV Mercedes? Martorii...
Cum arată o Dacia Duster după un impact...
Descopera.ro
REGULA celor 6 secunde care REDUCE masiv riscul de infectare COVID-19 REGULA celor 6 secunde care REDUCE masiv...
Descoperirea SECOLULUI în România, după...
Descoperire ULUITOARE despre un gest sexual...
ULTIMA ORĂ
"China a ascuns numărul real de morţi şi de infectaţi cu coronavirus". Raport al serviciilor de informaţii americane

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .