Dezamăgiri în dragoste, risc mare de depresie şi insomnii

Psihologii ne avertizează că este foarte uşor să devenim dependenţi de lumea virtuală atunci când iubirea din lumea reală nu se apropie de aşteptările noastre. Acest lucru conduce la apariţia unor reacţii emoţionale şi comportamentale neobişnuite.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dezamăgiri în dragoste, risc mare de depresie şi insomnii

Relaţiile romantice au ajuns să fie judecate şi apreciate după idei stereotipe. Individul contemporan se află în căutarea acelei jumătăţi care să se potrivească perfect cu el şi care să-l întregească. Totuşi puţini ajung să găsească această dragoste ideală care porneşte dintr-un mit din vremea lui Platon. 
În mitologia greacă, doi îndrăgostiţi erau uniţi într-un singur trup şi mai apoi acel trup era rupt în două, astfel că dragostea reprezenta dorinţa celor două jumătăţi de a se găsi una pe cealaltă, scrie Gandul.info.

Acest mit este extrem de des întâlnit în cultura contemporană. Se regăseşte în romanele de dragoste şi în comediile romantice. Fără să ne dăm seama, aceste lucruri ne afectează. În cazul multor persoane ideea de relaţie a devenit una stereotipă, construită. Oamenii contruiesc o imagine ideală a ideii de relaţie romantică şi, din cauza faptului că aceasta nu se materializează, ajung să sufere, iar suferinţa nu se traduce doar într-o inimă frântă.

Indivizii contemporani se pierd în căutarea relaţiei ideale şi ajung să se folosească de „întâlnirile” online sau de aşa-numitul „sexting”, ca antidot al singurătăţii, lipsei de intimitate şi experienţelor dureroase ale despărţirii de persoana iubită.

Spaţiul virtual ne oferă posibilitatea să fim şi să facem ceea ce ne dorim. Totuşi, pe lângă plăcerea pe care ne-o oferă, ne introduce într-o lume imaginară, o lume care ne satisface anumite dorinţe, însă ne face să ne rupem de realitatea pe care o trăim zi de zi.

Psihologii ne avertizează că este foarte uşor să devenim dependenţi de lumea virtuală atunci când iubirea din lumea reală nu se apropie de aşteptările noastre. Acest lucru conduce la apariţia unor reacţii emoţionale şi comportamentale neobişnuite (stres, pesimism, durere şi chiar nervozitate), lucruri care, cu timpul afectează sănătatea mintală, favorizând apariţia depresiei, insomniei sau tulburărilor obsesiv-compulsive.

Acest lucru este explicat de specialişti prin faptul că relaţiile pe care le dezvoltăm cu cei din jurul nostru au o influenţă semnificativă asupra creierului nostru. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul percepţiei pe care o dezvoltăm asupra noţiunii de iubire. Aceasta este construită de societatea în care trăim şi începe să se împământenească încă din copilărie.

Psihologii afirmă că este timpul ca oamenii să se oprească să caute acea iubire fictivă şi să înţeleagă că poveştile de iubire sunt la fel de diferite precum sunt oamenii între care se nasc acestea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”