Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Cele mai căutate destinaţii turistice de Valentine's Day

Aproximativ 29.000 de români vor merge în intervalul 13-15 februarie în minivacanţe de Valentine's Day, în special în destinaţii interne, unde vor cheltui aproape 2 milioane de euro, cea mai căutată destinaţie internă fiind Valea Prahovei, iar în străinătate - Roma, Veneţia, Paris şi Barcelona.

"Numărul de rezervări făcute pentru Sfântul Valentin se apropie de 28.500, iar turiştii vor cheltui, în medie, doar pentru servicii turistice (cazare şi masă), aproximativ 300 de lei de persoană, suma totală care va fi încasată de operatorii de turism fiind estimată la 8,5 milioane de lei", potrivit unui studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) transmis MEDIAFAX.

În plus, potrivit federaţiei, în jur de 500 de români vor pleca în străinătate special pentru a petrece Ziua Îndrăgostiţilor. Cu sumele alocate de aceştia, cheltuiala totală a românilor pentru vacanţe de Valentine's Day ajunge la aproape 2 milioane de euro.

"Multe cupluri care nu şi-au planificat o mini-vacanţă cu prilejul Zilei Indragostiţilor vor petrece fie în cluburi, fie într-un restaurant", se mai arată în studiul citat.

Cele mai populare destinaţii pentru românii care pleacă în străinătate în acest an sunt Roma, Veneţia, Paris, Barcelona şi Viena, potrivit Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România.

"Sunt şi cereri pentru plecări exact în perioada de Valentine’s Day sau de Dragobete, dar cei mai mulţi preferă doar să ofere cadoul atunci, dar să plece când le permite programul sau în perioade pentru care găsesc preţuri mai mici. Pentru plecări fix de Sfântul Valentin, un preţ mediu ar fi de 260 euro de persoană pentru un city break, incluzând cazarea şi transportul cu avionul, preţurile fiind mai mari decât în mod obişnuit pentru că hotelurile sunt mai scumpe în acele zile", spune Manuela Melinescu, markenting manager Vola.ro.

Pe litoralul românesc nu sunt multe oferte pentru Valentine's Day, dar există câteva unităţi de cazare, majoritatea de patru stele, care au pregătit pachete pentru îndrăgostiţi.

Cea mai mare atracţie pentru îndrăgostiţi este şi în acest an Valea Prahovei unde, în weekendul 13-15 februarie, gradul de ocupare se apropie de 90%, faţă de 60-70% în weekend-ul anterior.

"Faţă de anul trecut, acum se anunţă şi zăpadă, putându-se practica, astfel, şi sporturi de iarnă", potrivit FPTR.

Tarifele pe Valea Prahovei variază între 150 lei/pachet - o noapte de cazare cu mic dejun şi cină festivă până la 900 de lei pentru un pachet care include două nopţi de cazare, mese, cina festivă şi surprize.

Valentine's Day este "Ziua Îndrăgostiţilor" în tradiţia occidentală şi se sărbatoreşte pe data de 14 februarie.

Citește și:
Sore vine cu ţinute unice la Valentine's Day Fair!
Lecţiile de dans în cuplu, un cadou memorabil de Valentine’s Day
Colecţia de lenjerie intimă Victoria’s Secret pentru Valentine’s Day 2015 FOTO
Cele mai frumoase declaraţii de Valentine’s Day


Exclusiv Online - 09.02.2015
Citește pe descopera.ro
Descoperire INCREDIBILĂ făcută sub un ring de dans din Rusia. Toţi cei care dansau pe deasupra habar nu aveau de COMOARA de dedesubt Descoperire INCREDIBILĂ făcută sub un ring de dans din Rusia. Toţi...
BĂRBATUL care a uimit o lume ÎNTREAGĂ cu penisul lui. A intrat în cărţile de istorie BĂRBATUL care a uimit o lume ÎNTREAGĂ cu penisul lui. A intrat în...
Leu Leu 23 iulie - 22 august

În această lună puteţi investi în afaceri, pentru că este o perioadă în care se poate rezolva orice problemă a bugetului familiei. Sunt posibile divergenţe cu o femeie din cauza unor zvonuri...citește mai departe

×

Zf.ro
MOTIVUL pentru care mulţi nu au succes ca manageri. Pasul pe care trebuie s-l faci pentru a reuşit cu adevărat MOTIVUL pentru care mulţi nu au succes...
Surpriză majoră pentru bugetari. Cum s-ar...
Cum ştii că ai făcut alegerea corectă...
BusinessMagazin.ro
Cum trăieşte acum actorul Dragoş Moştenescu după ce a părăsit definitiv România şi a luat-o de la ZERO în Anglia: „În România se practică un divertisment bazat pe defectele primare ale Cum trăieşte acum actorul Dragoş Moştenescu...
Un sat SUPERB pe malul unui lac din Elveţia...
Mediafax.ro
DJ-ul Tommy Cash, INTERZIS la Electric Castle, după ce a adus pe scenă o manea a lui Adi Minune | VIDEO DJ-ul Tommy Cash, INTERZIS la Electric Castle,...
Kilometri cubi de MAGMĂ clocotesc sub Lacul...
Veşti bune pentru cei care vor să intre...
Gandul.info
Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în România scapă de sub control. Legea care l-ar putea combate aşteaptă de o jumătate de an pe biroul preşedintelui Klaus Iohannis / Suntem deja pe locul 3 la nivel european în clasamentul ruşinos Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în...
Suntem condamnaţi la dispariţie? Este...
Doi tineri au plecat în vacanţă şi şi-au...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Miliardarul Ion Ţiriac a făcut senzaţie cu o brunetă stilată pe litoral! Imagini cu cel mai bogat român şi tânăra la plajă Miliardarul Ion Ţiriac a făcut senzaţie...
Un cunoscut actor român, la un pas de tragedie!...
Dan Alexa, amantul Prodancei! Antrenorul...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Cum supravieţuieşti unui ACCIDENT de avion. O companie aeriană dezvăluie SECRETUL Cum supravieţuieşti unui ACCIDENT de avion....
Detaliul BIZAR care apare într-un clip...
Hackerii pot modifică notele de la BAC...
ProMotor.ro
Cei mai norocoşi oameni din lume! Angajaţii unei spălătorii din Petroşani AU SCĂPAT CA PRIN MINUNE! Cei mai norocoşi oameni din lume! Angajaţii...
DAUNĂ TOTALĂ reparată impecabil. Nici...
Dialog incredibil! "Eu sunt doctorul, îl...
Descopera.ro
BĂRBATUL care a uimit o lume ÎNTREAGĂ cu penisul lui. A intrat în cărţile de istorie BĂRBATUL care a uimit o lume ÎNTREAGĂ...
S-a uitat la acest FILM pentru adulţi timp...
Cercetătorii au descoperit BĂUTURA care...
ULTIMA ORĂ
„Cernobîlul din Australia”. Cel mai CONTAMINAT loc din emisfera sudică NU poate fi găsit pe nicio hartă, dar TURISMUL în zonă a înflorit | FOTO

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.