Mărturia cutremurătoare a cântăreței de muzică populară care a intrat în moarte clinică. Ce a văzut ‘dincolo’: „Mă chema acolo, îmi trăgea pașii!”

Denisia Paliță a fost victima unui teribil accident de circulație, când se întorcea de la o nuntă din Vâlcea.
  • Publicat:

În urmă cu 25 de ani, o cunoscută cântăreață de muzică populară de la noi a trecut prin momente cumplite, dar a reușit să supraviețuiască. Denisia Paliță a fost victima unui teribil accident de circulație, când se întorcea de la o nuntă din Vâlcea.

Denisia Paliță a fost desfigurată și a stat internată luni de zile în spital pentru a se recupera. Abia acum, îndrăgita solistă a găsit puterea să povestească ce i s-a întâmplat cu adevărat și cum a trecut pe lângă moarte.

Denisia Paliță, implicată într-un grav accident de mașină: „L-am auzit spunând: Muriiiim!”

La vremea respectivă, Denisia Paliță avea doar 20 de ani. Se întorcea de la o petrecere alături de colegii ei de scenă, când, într-o fracțiune de secundă, a fost catapultată prin parbriz. Cel care conducea mașina era chiar șeful formației, iar în dreapta șoferului se afla Denisia Paliță. Pe drum, șoferul a încercat să ocolească un camion cu pietriș, dar în loc să încetinească, a accelerat.

Locuitorii din comuna Berbești, județul Vâlcea, au încercat să ajute victimele, iar Denisia Paliță a fost dusă de urgență la spital.

A fost în moarte clinică

Denisia Paliță a mărturisit că își aduce aminte ce a simțit în momentul impactului, chiar dacă era în moarte clinică.

„Pe 25 mai se împlinesc 25 de ani de la acel groaznic accident rutier. Eram la școală, la postliceală sanitară la Târgu Jiu, în ultimul an, și începusem, oarecum, să cânt, mergeam cu cei mari, cu cine te lua. Mergeai, învățai, acceptai să fii plătit cât ți se oferea…

Am fost, am cântat la nuntă, în comuna Berbești, județul Vâlcea, și am plecat la Târgu Jiu. Am plecat cu șeful de formație, care conducea un Mercedes de ăla vechi, clasic, și cu un coleg solist. Omul se grăbea… Știu că, la un moment dat, într-o comună am văzut în fața noastră un camion cu pietriș. Am văzut și când camionul a semnalizat stânga, să intre pe un teren. Eu eram în față, lângă șofer.

Am văzut cum accelerează colegul meu. Și l-am auzit spunând `muriiiiim`. Exact așa am auzit! Și, în momentul ăla, am simțit izbitura. Impactul, nimicitor. Cel din spatele meu a venit peste scaun, în față, iar eu am fost proiectată în parbriz. Am avut ochelari de soare și cioburile mi-au intrat în pleoapa dreaptă, dar nu în ochi. Am spart parbrizul cu capul și am fost proiectată pe capotă. Nu am simțit nicio durere, am început să aud țipete în jurul meu. Îi auzeam pe toți, îi simțeam în jurul meu, dar nu puteam să vorbesc. Au sărit oameni din acea comună să ne ajute. Ei m-au scos dintre fiarele contorsionate”, a dezvăluit solista de muzică populară, cu ochii în lacrimi, pentru Cancan.ro.

Medicii nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire

Cântăreața de muzică populară a detaliat că medicii s-au șocat când au văzut-o în ce hal arăta după accident. Avea bucăți de ochelari de soare și cioburi în pleoapa dreapta. Ea a mai povestit că nu a simțit nicio durere, dar auzea țipetele oamenilor din jurul ei.

„Am intrat în comă profundă, toată lumea a crezut că-s moartă. Numai sânge… Am ajuns la Târgu Jiu cu ambulanța. M-au băgat într-o sală, într-o rezervă, mi-au cusut buza cu ață de sac sau de ce era. Buza superioară a fost secționată definitiv în partea stângă. Mi-au pus și tubul de oxigen.

În scurt timp a aflat mama. A venit la spital, cu lumânări aprinse, pentru că doctorul i-a spus că sunt în comă profundă și că sunt mici șanse să supraviețuiesc.Pe timpul stării mele de comă profundă, de moarte clinică, am înțeles că la patul meu a venit Petrică Mâțu Stoian. Eu m-am intersectat cu el, când mă mai duceam și cântam”, a mai continuat cântăreața de muzică populară.

Tot solista a explicat că de la ora 13:30 până seara s-a aflat în moarte clinică. În tot acest timp, Denisia Paliță a experimentat un fenomen paranormal și a văzut o altă dimensiune.

„Am ajuns pe o vale, pe o câmpie superbă, unde auzeam cântec de păsări. Natură superbă, verde peste tot. Parcă mai erau și flori. Mergeam așa de liniștită, mă simțeam bine. În fața mea am văzut o arcadă, ca la evenimente. O aură puternică. Un semicerc imens de lumină. Mă chema acolo. Acolo îmi trăgea pașii, încerca să mă absoarbă.

Am văzut și un podeț, ca la țară, acoperit cu beton, cu pământ, acele burlane, din țeavă groasă. Mă apropiam să trec podețul, lumina mă capta. Nu am ajuns să fac pasul. M-am oprit în fața arcadei”, a mai mărturisit Denisia Paliță, pentru Cancan.ro.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân