Răzvan Theodorescu este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

  • Publicat:
Răzvan Theodorescu este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Academicianul Răzvan Theodorescu este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 20 august, începând cu ora 19:00.

Răzvan Theodorescu s-a născut pe data de 22 mai 1939 și este un cunoscut istoric de artă și politician român, membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia. Este de asemenea membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR) și membru a două academii din sud-estul Europei: Academia albaneză și Academia macedoneană.

De asemenea, Răzvan Theodorescu este laureat al Premiului Herder (1993) și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.

Theodorescu a fost și primul preşedinte al Radioteleviziunii Române imediat după Revoluţie, apoi a activat în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Totodată a fost senator din partea PSD în legislatura 2000-2004 și ministru al culturii.

Urmărește interviul integral cu academicianul Răzvan Theodorescu, sâmbătă, 20 august, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân