Premergătorul, rahitismul, autismul şi masturbarea la copii

Câteva dintre cititoarele noastre ne-au adresat întrebări legate de sănătatea şi dezvoltarea copiilor lor. Oana, ca de obicei, le răspunde.
Premergătorul, rahitismul, autismul şi masturbarea la copii

Câteva dintre cititoarele noastre ne-au adresat întrebări legate de sănătatea şi dezvoltarea copiilor lor. Oana, ca de obicei, le răspunde.

Premergătorul la copii

„La câte luni pot folosi copii premergătorul?”

Acesta este un subiect controversat, mulţi medici pediatri nu îl recomandă deloc sau doar după ce copilul a făcut primii paşi spontan, pentru mai multă siguranţă sau distractiv, timp de maxim o oră pe zi. Folosirea premergătorului în lunile mici: 9, 10, 11 luni, zilnic, în sesiuni lungi, de peste 30-45 minute, poate genera riscul de a deforma articulaţia şoldului, mai ales dacă există un oarecare grad de displazie coxofemurală.

Rahitism?

„Am un băieţel de 3 luni, s-a născut de 3,750 kg. Acum o săptămână avea 6 kg. Am observat că are sternul înfundat şi am mers la medic, care mi-a zis că are rahitism din cauza lipsei de calciu.

Mi-a dat calciu lactic, o pastilă la 2 zile şi vitamina D3 care iniţial îi dădeam 2 picături pe zi, acum mi-a zis să-i dau o zi 2 picături, o zi 3. Fontanela este bine, chiar foarte bine, eu aş vrea să cer părerea dvs., să ştiu dacă acest tratament este bun şi dacă se reface. Aştept răspuns, vă mulţumesc.”

Da, aţi făcut foarte bine adresându-vă rapid pediatrului şi într-adevăr, acesta este tratamentul în cazul lipsei de calciu, completat şi cu 10 minute de expunere zilnică la soare blând, dimineaţa, la orele 9-10:00 sau după-amiaza, după 17-18:00, pentru a potenţa absorbţia calciului şi stimularea producerii de vitamina D3. De asemenea, alăptatul natural, cât mai mult timp, îl poate ajuta mult.

Despre autism

„Am un copil de 2,7 luni şi nu vorbeşte deloc, decât câteva silabe. Oare este autism?”

Mergeţi neapărat la un psiholog sau psihiatru pentru copii, cât mai repede. Autismul nu se manifestă neapărat prin lipsa vorbirii, ci a interacţiunii cu cei din jur. Poate că încetinirea dezvoltării acestei funcţii are o altă cauză în cazul copilului dvs. Nu mai amânaţi vizita!

Ce se întâmplă, doctore?

„Am o prietenă care are o fetiţă de 7 ani. Zice că a prins-o că se masturbează cu un creion. Micuţa spune că simte plăcere şi că simte nevoia să facă acest lucru. Aş vrea să ştiu ce putem face? Este normal la anii ei să facă aşa ceva? Aştept răspuns urgent. Vă mulţumesc!”

Trebuie procedat cu tact şi delicateţe. După părerea mea, mămica ar trebui să aibă o discuţie separat cu un psiholog pentru copii, pentru a identifica alte măsuri de compensare, generatoare de plăcere, specifice vârstei fetiţei.  

 

Emilia Potenteu - psiholog
Emilia Potenteu este psiholog şi a fost colaborator al revistei şi site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. Emilia Potenteu este autor al multor texte dedicate problemelor psihologice de cuplu, problemelor sexuale care intervin în cuplu, dar şi provocărilor pe care le ridică educaţia sexuală ... citește mai mult
Cum se îngrijeşte bebe?
Cum se îngrijeşte bebe?
Cel mai nou articol Video:
Natalia Pavalachi Pittet, sexolog: Cum discutăm cu copiii și adolescenții despre sex