Masajul şi gimnastica pentru bebeluşi

Gimnastica şi masajul sunt unele dintre cele mai distractive forme terapeutice, făcând astfel primii paşi spre socializare, fiind un mijloc plăcut de comunicare şi relaţionare cu bebeluşul.
Masajul şi gimnastica pentru bebeluşi

Gimnastica şi masajul sunt unele dintre cele mai distractive forme terapeutice, făcând astfel primii paşi spre socializare, fiind un mijloc plăcut de comunicare şi relaţionare cu bebeluşul.

Este incontestabil faptul că aceste două activităţi influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea celui mic, nefiind vorba doar de a-i crea senzaţii de plăcere, de căldură sau de ocrotire. 

Un ritual zilnic al masajului, pe lângă faptul că ajută la întărirea legăturii emoţionale cu părintele, contribuie la dezvoltarea neuro-psiho-motorie normală a bebeluşului.

Beneficiile acestei activităţi sunt multiple. Pe lângă faptul că este un mod de relaxare pentru copil, care îl face să se simtă iubit şi protejat, ajută la întărirea sănătăţii, la stimularea creşterii şi dezvoltării atât fizice cât şi psihice a copilului, până la reducerea stării de disconfort al copilului. În timpul masajului sistemul digestiv al bebeluşului este stimulat, lucru benefic în special când copilul are colici.

Asociat cu exerciţiile fizice executate în apă, masajul fortifică musculatura, ştiut fiind şi efectul exerciţiului fizic asupra dezvoltării masei osoase, făcându-l capabil să facă faţă solicitărilor ulterioare.
Copilul îşi va ţine capul drept, îşi va controla mai bine mişcările şi va avea un tonus mai bun.

Masajul şi gimnastica la bebeluşi ajută la întărirea sistemului imunitar al sugarilor, scurtând evoluţia unor boli şi reducând efectele neplăcute.
Programul de gimnastică şi masaj trebuie realizat cu o jumătate de oră înainte sau după alăptare, când micuţul este vioi, dar liniştit şi ar trebui să dureze 40-45 de minute, în funcţie de disponibilitatea copilaşului.

Este important ca părinţii să fie cât mai apropiaţi de copiii lor, oferindu-le afecţiune încă de la naştere, iar masajul este una dintre metodele prin care copilul simte dragostea celor care-l îngrijesc.

Masajul şi gimnastica pentru sugari ar trebui învăţat de toţi părinţii încă din timpul perioadei de gestaţie sau în maternitate şi într-adevar, se remarcă dorinţa părinţilor de a cunoşte cât mai multe despre aceste activităţi.

La Baby Spa cei mai mici dintre bebeluşi au parte de hidroterapie, care vine la pachet şi cu puţin răsfăţ, o şedinţă înseamnă masaj, gimnastică şi hidroterapie, timp de 50 de minute, într-un cabinet special amenajat, cel mic se va bucura de toată atenţia şi priceperea unui kinetoterapeut. Masajul şi gimnastica îi vor pune în mişcare musculatura şi o vor fortifica. Activitatea are la baza reflexele neonatale ale bebeluşului şi este o parte pregătitoare pentru a intra în activitatea ulterioră din piscină, după vârsta de 4 luni.

Anca Grecu – Doctor în Educaţie Fizică şi Sport
www.aviatieicenter.ro

Copiii hiperkinetici
Copiii hiperkinetici
Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele digestive