Încrederea în sine a copilului: 4 forțe care o pot stimula

Încrederea în sine a copilului este un element crucial în dezvoltarea sa.
  • Publicat:
Încrederea în sine a copilului: 4 forțe care o pot stimula

Încrederea în sine a copilului are mare legătură cu modul în care el își dă voie să exploreze lumea, modul în care vedea viața, pe ceilalți și pe sine. Așa că, noi, ca părinți, avem datoria față de copiii noștri să îi ajutăm să-și clădească o încredere în sine cât mai puternică. 

Iată patru forțe care îl ajută pe copilul tău să-și clădească încrederea în sine, așa cum sunt ele descrise în cartea Încrederea în sine, scrisă de Florence Binay.

Încrederea în sine a copilului –  forța fundamentală

Forța fundamentală se construiește încă de la naștere în relația pe care o stabilești cu bebelușul tău prin contact fizic, îmbrățișări, priviri încurajatoare și atente, respect față de nevoile lui și iubire necondiționată din plin. E foarte important de reținut că încrederea în sine a copilului se construiește prin iubirea pe care o primește, dar și pe experiențe senzoriale și motrice ce contribuie la dezvoltarea creierului și a corpului.

Ține cont că au prioritate gâdilatul, îmbrățișările, tandrețea, momentele de intimitate!

Forța din el însuși

Aceasta începe să se formeze în prima fază de dezvoltare a identității copilului, în jurul vârstei de un an și jumătate- 2 ani. Este perioada în care copilul spune „nu”. În această etapă copilul începe să se definească pe sine și simte că există prin alegerile lui. Încrederea în propria persoană îi dă dreptul să fie diferit, să aibă gusturi diferite, să spună „nu” și să aleagă.

Ține cont să înveți să faci distincția între acele rugăminți ale copilului în fața cărora trebuie să cedezi (când vrea să-și aleagă singur hainele, de exemplu) și cele care nu pot fi supuse negocierii. Orice ar fi, e important să accepți că nu poate fi întotdeauna de acord cu tine, chiar dacă e mic.

 

Forța potențialului

Aceasta forță începe să se contureze după faza „nu”-ului, în jurul vârstei de 2,3 ani. Vei începe să auzi cum copilul tău îți spune că vrea să facă totul singur, pentru că crește foarte mult nevoia de independență. Acest lucru explică necesitatea de a simți că e capabil să se descurce singur, manifestându-și astfel potențialul.

Ține cont că e important să-l ajuți să acționeze singur, fără teamă și lasă-l să greșescă sub privirea ta îngăduitoare. Fiindcă încrederea se construiește învățând din propriile greșeli. Și nu te feri să-l lauzi pentru efortul pe care l-a depus!

 

Forța relaționării

Aceasta se dezvoltă prin contactul cu prieteni, la școală, vecini, când își face noi cunoștințe. Încrederea de tip relaționale cea care îi permite să se simtă în largul lui în mijlocul oamenilor, să le caute compania și să fie mulțumit că aparține unui grup.

Ține cont că cel mic are nevoie să te arăți interesat de pasiunile lui, chiar dacă nu ești un mare fan. Complicitatea contribuie la consolidarea legăturii voastre. Alături de tine își creează matrița relațională, felul în care va relaționa cu toții oamenii din viața lui.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân