Frica nevăzută a copilului perfect, care nu deranjează niciodată la școală sau la grădiniță. Un specialist în educație atrage atenția că în spatele comportamentului se pot afla și alte probleme

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Există copilul despre care părinții aud aproape întotdeauna același lucru la școală sau la grădiniță: este cuminte, ascultă, nu deranjează, nu intră în conflicte și face ceea ce îi spune profesorul. Pentru adulți, o asemenea evaluare este, în mod firesc, liniștitoare. Un specialist în educație atrage însă atenția că un comportament impecabil nu înseamnă, în toate cazurile, că în spatele lui nu există și o teamă pe care adulții nu o văd.

Este vorba despre frica de a greși și despre dorința copilului de a nu pierde aprobarea adultului.

Delia Sandu, profesor de formare și antreprenor în educație, spune că unul dintre elementele importante este modul în care profesorul sau educatorul reacționează atunci când copilul face o greșeală.

Recomandări

Copilul se ascunde în spatele tău când vin musafiri? Nu înseamnă neapărat că este timid. Ce…

Vânătăile inexplicabile la copii: când ar trebui să te îngrijoreze că ar indica o problemă de…

„Este absolut esențială reacția unui profesor atunci când un copil greșește. De ce? Pentru că el, dacă este condamnat, dacă este corectat, înseamnă că va avea un curaj din ce în ce mai scăzut pentru a încerca din nou”, explică Delia Sandu.

Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Transilvania din Brașov, specializarea română-franceză, cu studii continuate la Universitatea din București și experiență în domeniul educației, Delia Sandu atrage atenția asupra diferenței dintre un copil care respectă regulile și unul care încearcă permanent să nu iasă din tiparul așteptat de adult.

Citește și: De ce un copil poate părea „neascultător” exact după ce începe școala

Copilul despre care părintele nu aude „niciodată nimic rău”

Un copil liniștit nu este, prin definiție, un copil care se teme să greșească. Există copii mai rezervați, copii care se adaptează ușor regulilor și copii care pur și simplu nu simt nevoia să iasă în evidență.

Semnalul despre care vorbește Delia Sandu este altul: situația în care copilul încearcă să fie permanent pe placul adultului și evită greșeala pentru că se teme de ceea ce se va întâmpla dacă nu oferă răspunsul sau comportamentul așteptat.

„Este chiar greșit să ne imaginăm că avem un copil cu minte dacă nu auzim nimic de rău de la doamna educatoare. Asta nu înseamnă ceva bun neapărat, înseamnă că este un copil care nu ridică probleme, un copil care caută să fie cât mai mult pe placul educatorului, profesorului și căruia îi este frică să greșească”, spune aceasta.

Din exterior, cele două situații pot arăta asemănător. Copilul respectă regulile, nu întrerupe ora, nu intră în conflict cu adultul și nu provoacă probleme. Diferența poate sta însă în motivul pentru care o face.

Când „să nu greșesc” ajunge mai important decât „să încerc”

Frica de greșeală nu se manifestă obligatoriu printr-un comportament evident. Dimpotrivă, poate trece neobservată tocmai pentru că acel copil nu creează dificultăți adulților din jur.

Poate apărea în momentul în care trebuie să răspundă la o întrebare și nu este complet sigur de răspuns. Atunci când trebuie să propună propria soluție. Când trebuie să încerce ceva nou sau când există posibilitatea ca rezultatul să nu fie cel așteptat.

Copilul care a învățat că varianta cea mai sigură este să nu greșească poate ajunge să aleagă să nu încerce.

Delia Sandu avertizează că această teamă poate avea consecințe inclusiv asupra inițiativei copilului.

„Această frică de greșeală poate ulterior să ducă într-o frică de a lua inițiativa, de a dezvolta, de a crea și, în general, frica de a fi văzut”, spune specialistul în educație.

De ce contează atât de mult reacția profesorului

Greșeala este inevitabilă într-o sală de clasă. Un copil va da răspunsuri greșite, va înțelege uneori eronat o cerință, va face un calcul incorect sau va propune o soluție care nu funcționează.

A corecta aceste greșeli face parte din rolul profesorului. Discuția ridicată de Delia Sandu privește însă felul în care se face această corectare și ceea ce înțelege copilul din reacția adultului.

Una este ca elevul să afle că răspunsul său nu este corect și să fie ajutat să înțeleagă de ce. Alta este ca greșeala să devină pentru el un moment pe care încearcă cu orice preț să îl evite.

În cea de-a doua situație, riscul este ca elevul să nu mai fie preocupat în primul rând să descopere răspunsul, ci să găsească răspunsul pe care adultul îl așteaptă de la el.

Copilul „perfect” nu există

Pentru părinți, faptul că profesorul nu are nimic negativ de raportat rămâne, evident, o veste bună. Nu există însă o regulă potrivit căreia un copil liniștit ascunde automat o teamă și nici comportamentul disciplinat nu trebuie transformat într-un motiv de îngrijorare.

Avertismentul specialistului privește mai degrabă ceea ce nu se vede imediat din calificativul de „copil cuminte”: dacă acesta se simte suficient de sigur încât să întrebe atunci când nu știe, să spună ce gândește, să încerce ceva nou și să accepte că uneori poate greși.

Pentru că un copil poate respecta regulile și, în același timp, să aibă curajul de a se exprima. Problema apare atunci când liniștea lui nu vine din alegere sau temperament, ci din teama că orice pas greșit îi poate aduce dezaprobarea adultului.