Cum ne păstrăm sănătatea fizică prin sănătatea emoțională

  • Publicat:
Cum ne păstrăm sănătatea fizică prin sănătatea emoțională
Sursa foto: shutterstock

Sănătatea are legătură cu o sumedenie de aspecte, ca de pildă cu odihna, alimentația, mișcarea, chiar și cu relațiile interpersonale. Așadar, pentru a duce o viață cât mai armonioasă și lipsită de probleme de sănătate, relațiile pozitive și iubirea sunt imperios necesare. 

Iubirea este esențială pentru o bună funcționare

Sănătatea organismului este în strânsă legătură cu sănătatea mintală și emoțională, potrivit ultimelor studii. Astfel că tot mai mulți specialiști au accentuat ideea potrivit căreia stresul este nociv și că avem nevoie de o stare de spirit mai bună pentru a fi sănătoși. Relațiile contribuie simțitor la starea noastră de bine. 

Să luăm următorul scenariu: dacă te afli într-o relație toxică, ce te consumă și ești în continuu stresată, această situație va duce către un dezechilibru emoțional și către o sensibilitate mai mare în față bolii.

Când ești stresat, anxios sau supărat, organismul tău reacționează într-un mod care îți poate spune că ceva nu este în regulă. De exemplu, s-ar putea să crească hipertensiune arterială sau să apară un ulcer la stomac după un eveniment deosebit de stresant.

Citește și: Fericirea, ingredientul secret al inimii ferite de infarct

Importanța iubirii pentru om

Acțiunile noastre din fiecare zi ne dictează modul în care ne simțim. Tocmai de aceea, este necesar să evităm neînțelegerile, conflictele și situațiile ce ne consumă.

Este deosebit de important să lăsăm loc relațiilor de bună factură și oamenilor care aduc plus valoare vieții noastre.

Comunicarea joacă și ea un rol foarte important în orice soi de relație. Astfel că, o încurajare, o vorba bună, un compliment, toate acestea pot contribui la armonia dintre două persoane.

Citește și: Fericirea: cum ajută sistemul imunitar

Iubirea ne ajută să trecem cu o mai mare ușurință prin situații dificile și este important ca fiecare persoană să își găsească sufletul pereche, cu care să formeze o relație calitativă, construită de la temelie pe bunăstare, compasiune, empatie și dragoste.

Surse: Who, HealthLine, Better Health

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”