Cum ajutăm copiii să-şi stăpânească invidia?

Invidia apare predominant în copilărie, iar până la vârsta maturităţii poate fi gestionată, dacă o conştientizaţi. Dacă şi la vârta adultă simţiţi mereu invidie, cereţi sfatul unui psiholog. Invidia înseamnă lipsa acţiunii, a libertăţii de acţiune, incapacitatea unei persoane de a acţiona autonom. Şi toate acestea îşi au originea în copilărie, în relaţia cu părinţii. Să aflăm ce ingrediente ale educaţiei pot gestiona invidia!
Cum ajutăm copiii să-şi stăpânească invidia?

Invidia apare predominant în copilărie, iar până la vârsta maturităţii poate fi gestionată, dacă o conştientizaţi. Dacă şi la vârta adultă simţiţi mereu invidie, cereţi sfatul unui psiholog. Invidia înseamnă lipsa acţiunii, a libertăţii de acţiune, incapacitatea unei persoane de a acţiona autonom. Şi toate acestea îşi au originea în copilărie, în relaţia cu părinţii. Să aflăm ce ingrediente ale educaţiei pot gestiona invidia!

Înainte de a vedea cum să gestionăm invidia între fraţi sau a copiilor faţă de colegii de grădiniţă, şcoală, să vă oferim două definiţii. Ce înseamnă gelozia? Dar invidia? Copilul care manifestă gelozie crede că deţine ceva preţios (dragostea părinţilor de obicei) şi se teme să nu piardă acel lucru.

Copilul care simte invidie nu are ce şi-ar dori şi vrea să obţină lucrul acela. Mai mult, un copil gelos vorbeşte, exemplifică ceea ce simte, un copil invidios îşi ascunde dorinţele. Şi, totuşi, cele două sentimente se împletesc de cele mai multe ori şi de aici e greu pentru un părinte să-şi dea seama de ceea ce este în mintea copilului lui.

O poveste despre nesiguranţă

Indiferent de cele două sentimente pe care le-ar simţi copilul vostru, în realitate totul ţine de nesiguranţă. Iar nesiguranţa apare cel mai adesea în copilărie şi în relaţiile cu părinţii şi se poate manifesta toată viaţa.

Cu alte cuvinte, dacă vreţi să schimbaţi ceva după ce observaţi că micuţul este gelos sau invidios, nu îi schimbaţi aceste reacţii faţă de alte persoane. Trebuie să vă schimbaţi voi comportamentul faţă de copil.

Cum rezolv problema?

Şi mama şi tata ar trebui să îi spună frecvent celui mic sau celor mici în cazul mai multor fraţi: “Te iubesc!”, “Dacă vrei să vorbeşti cu cineva, te rog vino la mine!”, “Hai să vorbim!”, “Hai să ne jucăm!”. Sunt modalităţi simple de a construi încrederea într-un copil aflat în totalitatea lui (fizică, intelectuală şi psiho-emoţională) în construcţie.

În caz contrar, un astfel de copil căruia nu i se punctează frecvent iubirea părinţilor, inventează reguli cărora li se supune sau se supune regulilor familiei şi nu face niciodată probleme în speranţa că cineva din familie o să-l iubească. Simultan, se construiesc frica de a acţiona pe cont propriu, dar şi frica de a înfrunta alte persoane, chiar dacă ar fi justificat să o facă.

Treptat, devine copilul bun din casă. Dacă în acea familie mai există fraţi care se manifestă fără reguli, se poate ca părinţii să acorde mai multă atenţie celor care se comportă ca… nişte copiii şi nu celui care are deja reguli inventate de multe ori de el. Comportamentul părinţilor în privinţa celorlalţi fraţi nu va face din acest copil, care şi-a impus reguli, decât să se întrebe mai mereu ce are el de nu-l iubeşte nimeni.

Dacă un copil va trăi într-o stare permanentă de invidie, există riscul să devină un adult, cum altfel, decât invidios. Invidia pe care o simte înseamnă că trăieşte încă în mediul familial şi aşteaptă, fără speranţă de cele mai multe ori, să fie apreciat chiar de mama şi de tata.

Discuţiile între fraţi

Să ne întoarcem însă la o familie în care există mai mulţi fraţi. Se bat pe orice lucru, se ceartă pe jucării, pe dulciuri, pe programul preferat de la televizor. În realitate, se bat pe atenţia părinţilor şi pe dragostea necondiţionată a acestora. Aşadar, cât priveşte cele două tipologii copilul-ascultător şi copilul-problemă, nu vă lăsaţi amăgiţi de comportamentul diferit.

Ambii caută doar atenţia părinţilor, doar manifestarea este diametral opusă. Această bătălie începe odată cu sosirea unui nou frăţior de la maternitate. În cazul în care copilul mare are deja 2-3-4 ani, problemele vor apărea din timpul celor 9 luni de sarcină. În această perioadă, punctaţi-i celui mare că îl iubiţi mai mult decât orice pe lume.

Cu siguranţă, aceasta e şi realitatea, dar copilul are nevoie să audă aceste vorbe mai mult decât oricând. Şi după apariţia pe lume a frăţiorului, chiar dacă veţi fi depăşiţi uneori de îngrijrea unui bebeluş, primul apărut în familie va necesita o grijă specială şi de reamintirea constantă a faptului că îl iubiţi.

Am doar un copil şi simte invidia!

Nu vă gândiţi că, dacă aveţi doar un copil, veţi scăpa de aceste griji. Un copil singur la părinţi va simţi invidie pe oricine altcineva care va capta atenţia mamei, a tatălui. Şi aceasta se va întâmpla dacă nu îi spuneţi mereu că îl iubiţi, asigurându-i astfel cel mai important dintre toate tipurile de confort – confortul afectiv. Iar acesta se asigură, în prima parte a vieţii şi cea mai importantă din punct de vedere psihologic, doar de către părinţi.

 

 

Când şi cum apare pubertatea precoce?
Când şi cum apare pubertatea precoce?