Fraţii se ceartă între ei? Nu intraţi în panică!

Se ceartă aparent fără motiv, aproape tot timpul, apoi se împacă brusc. Dacă interveniţi între ei – aviz părinţilor – aflaţi că îi deranjaţi. Se vor întreba, chiar dacă nu verbalizează: “Oare de ce nu ne lasă în pace?”. Cearta între fraţi e normală şi îi pregăteşte perfect pentru viaţă. Devine un exerciţiu util pentru perioada adultă când lucrurile nu sunt roz.
Fraţii se ceartă între ei? Nu intraţi în panică!
cearta frati

Se ceartă aparent fără motiv, aproape tot timpul, apoi se împacă brusc. Dacă interveniţi între ei – aviz părinţilor – aflaţi că îi deranjaţi. Se vor întreba, chiar dacă nu verbalizează: “Oare de ce nu ne lasă în pace?”. Cearta între fraţi e normală şi îi pregăteşte perfect pentru viaţă. Devine un exerciţiu util pentru perioada adultă când lucrurile nu sunt roz.

Cearta între fraţi face parte din procesul normal de creştere şi dezvoltare. Le ascute instinctul de supravieţuire şi îi învaţă că, dacă îţi doreşti ceva, trebuie să te lupţi pentru acel lucru şi chiar să intri în competiţie cu alţi oameni. Lăsaţi-i să aibă aceste dispute – chiar dacă se ceartă pe ciocolată, pe mâncare sau pe jucării.

Apoi nu treceţi cu vederea că, peste tot în regnul animal, fraţii se luptă pentru supravieţuire şi doar cei mai puternici rămân în viaţă. Şi în cazul oamenilor, acest instinct este setat în gene. Dar instinctul de supravieţuire trebuie încurajat sub orice formă de părinţi şi de către persoanele care au grijă de cei mici.

E bine să-i lăsaţi să se certe, aşa cum e bine să nu le oferiţi chiar totul la nas, ci să-i lăsaţi să se chinuie puţin pentru lucruile pe care şi le doresc. Sunt exerciţii pe care ar trebui să le trăiască cât mai des până la viaţa adultă şi devin o adevărată zestre pe care familia le-o poate oferi. Poate cea mai importantă având în vedere că de adaptabilitatea pe care o deprind în copilărie depinde succesul lor mai târziu.

Şi Freud avea ceva de spus

Pe lângă aceste instincte absolut normale, cearta între frăţiori apare din cauza rivalităţii. Se luptă să aibă cea mai multă atenţie de la părinţi, se află într-o permanentă competiţie unul cu celălalt deoarece îşi doresc supremaţia în familie. Cu toate acestea, deşi certurile pot părea uneori grave, motivele de supărare trec întotdeauna repede şi se termină cu pupături.

Dacă vă băgaţi între ei, fiecare va crede că îi ţineţi partea celuilalt şi nu faceţi decât să vă atrageţi antipatia celor mici. După ce trece evenimentul violent, se vor juca împreună, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aceste relaţii încordate se nasc de fapt de când apare al doilea copil. Chiar din timpul sarcinii, primul născut are impresia că va fi înlocuit în ochii părinţilor cu noua… apariţie. Nu e nici pe departe adevărat, cum bine ştie orice părinte.

Dar de la naşterea celui de-al doilea, adevărata atenţie ar trebui îndreptată asupra primului apărut în familie. Nevoile psihologice ale acestuia sunt enorme, aşa că aveţi grijă să nu-i lipsească atenţia adulţilor, încurajările. Aveţi grijă să îi faceţi rost de activităţi noi şi distractive alături de alţi copii. Pare imposibil când în casă există un bebeluş.

Însă sugarul are nevoie doar de mese regulate, de un scutec curat şi de contact skin to skin cu mama. Dar aceasta nu tot timpul, având în vedere că îşi petrece cea mai mare parte din timp dormind. Aceste activităţi sunt recomandate în intimitate şi nu în faţa fratelui mai mare. În caz contrar, în mintea copilului mai mare va apărea invidia pură şi următorul pas pe care şi-l imaginează este eliminarea rivalului.

Devine o situaţie dificilă care vă îngreunează viaţa atâta vreme cât fratele mai mare poate deveni un pericol pentru bebeluş. Iată de ce sunt necesare toate eforturile de socializare cu fratele mai mare, toate activităţile noi şi deloc plictisitoare pe care trebuie să i le oferiţi astfel încât să pară că minimizaţi importanţa bebeluşului.

De ce continuă totuşi certurile?

Pe măsură ce al doilea venit în famile începe să fie conştient de mediul înconjurător, prin certuri arată că există în casă şi trebuie să se facă auzit. În acelaşi timp, îşi testează limitele şi acesta este un prim pas extrem de important pentru integrarea în societate, atâta vreme cât ambii îşi dau seama că trebuie să trăiască alături de alţi oameni care au sentimente, nevoi şi, de ce să nu recunoaştem, răutăţi.



În doi e cel mai bine 

Cu toate acestea, conflictele dintre fraţi le creează acestora un sentiment extrem de plăcut. Dacă interveniţi, pot să formeze o echipă. În cazul acesta însă toată furia va fi îndreptată spre părinţi. Ei se vor constitui drept o echipă, iar principalii rivali devin părinţii care îi deranjează. În nici un caz nu ţineţi partea unuia dintre ei.

Nu uitaţi că micuţii vor ţine întotdeauna cu fratele de vârstă apropiată, nu cu părintele care reprezintă de fapt autoritatea care impune limite. Singura situaţie în care e chiar indicat să interveniţi este atunci când îşi fac rău fizic şi situaţia devine gravă pentru integritatea lor.

Şi înainte de a vă întreba de ce se ceartă violent, uitaţi-vă la propria persoană. În cuplu, reuşiţi să vă soluţionaţi problemele discutând sau ţipând violent unul la celălalt, în faţa copiilor? Dacă se întâmplă în acest fel, cearta dintre cei mici e doar un feedback al relaţiilor încordate din familie şi nu mai are caracterul sănătos despre care am povestit. 


Nu vă implicaţi în certurile copiilor! După ce se potolesc şi îşi trimit bezele, vorbiţi cu ei şi încurajaţi-i să-şi rezolve singuri problemele. Este o atitudine pe care ar trebui să o aibă în toată viaţa adultă ca să se afle, în marea majoritate a cazurilor, în tabăra câştigătoare. Însă cearta este sănătoasă şi fructuoasă pentru dezvoltarea lor ulterioară. 
 

Citeşte şi: Cum isi accepta fratii

 

Tags:
Andreea Groza
Andreea Groza

Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat.
Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Natalia Pavalachi Pittet, sexolog: Cum discutăm cu copiii și adolescenții despre sex