Copilul face pipi în pat. Care sunt cauzele şi ce presupune tratamentul?

Copilul face pe el noaptea? Care pot fi cauzele, când e cazul să mergeți la medicul pediatru și cum puteți ajuta copilul să depășească problema.
10.01.2021 | Paula Rotaru
Copilul face pipi în pat. Care sunt cauzele şi ce presupune tratamentul?

Udatul aşternutului poate cauza o îngrijorare intensă atât părinţilor, cât şi copiilor. Fenomenul este cunoscut sub numele de enurezis nocturn şi poate transforma somnul – ceva relaxant şi plăcut – într-un răstimp stresant, sursă de angoasă şi certuri.

Copilul care de fiecare dată se dă jos din pat ruşinat şi tulburat nu se va mai gândi cu plăcere la momentul mersului la culcare.

Udatul aşternutului poate fi considerat o problemă atunci când copilul continuă să facă pipi în pat după ce majoritatea copiilor de aceeaşi vârstă au încetat să facă asta.

Nu există o delimitare clară între normal şi anormal. Se poate descrie procesul natural de dobândire a controlului asupra vezicii, dar reţineţi că acest proces se referă la copilul „mediu”. Cel care nu intră în această schemă nu este neapărat anormal.

Bebeluşii foarte mici nu au practic niciun fel de control asupra vezicii. Aceasta se umple treptat şi, când este suficient de dilatată, se goleşte. Sunt rare cazurile în care copilul are un control semnificativ asupra vezicii înainte de a începe să meargă. La urma urmei, dacă tot nu poate ajunge la oliţă, nu are rost să se abţină.

Pe la 15-18 luni, copilul este capabil să-i spună mamei că şi-a udat scutecul, anunţând că vrea să facă pipi la scurt timp după ce a terminat, fără a-i mai da timp mamei să facă ceva.

Pe la 18-24 de luni, copilul e în stare să-i spună mamei că vrea să facă pipi cu suficient timp înainte pentru a fi dus la oliţă sau la toaletă, iar pe la doi ani şi jumătate se poate duce singur.

La vârsta de 3 ani poate dormi noaptea fără să facă pipi dacă este pus pe oliţă înainte de culcare.

Aproximativ nouă din zece copii încetează să mai facă pipi noaptea între vârsta de un an şi jumătate şi patru ani, de obicei cam în al treilea an. Controlul asupra intestinului apare înaintea celui asupra vezicii dar, după ce l-au dobândit pe ultimul, copiii mai pot uda ocazional aşternutul dacă sunt stresaţi.

Udatul aşternutului provoacă părinţilor numeroase probleme. Când dorm adânc, copiii îşi golesc vezica complet, inundând pur şi simplu patul. Problema spălării aşternuturilor, a înlăturării mirosului şi, în general, a mizeriei poate aduce o mamă în pragul disperării – mai ales dacă este ajutată de doctor sau de prieteni numai cu încurajarea „până la nuntă o să-i treacă”.

De ce fac copiii pipi în pat?

Există numeroase teorii care încearcă să explice de ce fac copiii pipi în pat. Natura lor variază de la cea psihologică la cea fizică, dar, când sunt atâtea explicaţii, puteţi fi aproape siguri că niciuna nu este pe de-a-ntregul corectă. Totuşi, unele lucruri sunt clare. Nu există nicio dovadă că micuţii care-şi udă aşternutul sunt nevrotici.

Cauzele fizice sunt de asemenea improbabile, mai ales la copilul care face pe el numai noaptea. Copiii care au probleme cu urinatul şi în timpul zilei şi în timpul nopţii trebuie, în schimb, examinaţi de un doctor.

Cea mai probabilă explicaţie este maturizarea întârziată. Unii copii ajung pur şi simplu să-şi stăpânească vezica mai târziu decât alţii, în exact acelaşi mod în care unii merg mai târziu decât alţii. Maturizarea întârziată este probabil afectată de factori sociali şi emoţionali, rareori de factori fizici.

Când să apelaţi la doctor

Dacă a atins vârsta de 5 ani şi încă mai face pipi în pat noaptea, atunci trebuie să duceţi copilul la un doctor. În plus, trebuie să-l duceţi dacă depăşise etapa udatului aşternutului şi aceasta revine, dacă se plânge de dureri la urinare sau dacă problema vă afectează – pe dumneavoastră sau pe copil – profund.

Aproape sigur, doctorul va analiza în primul rând o probă de urină pentru a verifica dacă nu e vorba despre o infecţie. După aceea, există o serie de posibile tratamente sau alarme cu sonerie (pipi-stop).

Ultimele sunt foarte eficiente şi constau într-un sensor care se introduce în pat şi care detectează prezenţa urinei sau a lichidelor. Se declanşează o sonerie de alarmă care-l trezeşte pe copil.

După câteva nopţi, copilul se trezeşte înainte să sune soneria (ce-i drept, toţi ceilalţi din casă se trezesc adesea şi ei). Nici unul dintre aceste tratamente nu are o eficienţă garantată, dar cele mai multe merită încercate.

Mulţi copii nu sunt prea îngrijoraţi de faptul că udă aşternutul, dar problema devine acută atunci când merg să doarmă la vreun prieten sau când pleacă într-o excursie cu şcoala.

În această situaţie, doctorul poate prescrie medicamente care împiedică producţia de urină noaptea, sub forma unor spray-uri sau tablete. Acestea nu au efect pe termen lung, dar pot reda copilului încrederea în sine şi îl feresc de situaţii foarte jenante.

Cum puteţi ajuta copilul

Înainte de vârsta de 5 ani, nu are niciun sens să încercaţi vreo terapie pentru a-i împiedica pe copii să facă pipi în pat noaptea. Gândiţi-vă: dacă adevărata cauză este maturizarea întârziată, atunci nici măcar o mie de încurajări n-o să-l facă pe copil să se dezvolte mai repede. Ca şi atunci când copilul învaţă să meargă mai târziu, puteţi să-l încurajaţi ori să-l stimulaţi cât vreţi, va merge numai când îi vine timpul. S-a calculat că în jur de 50% dintre copiii de trei ani, 10% dintre cei de şase ani şi numai 3% dintre cei de şapte ani fac pipi în pat.

Dacă micuţul începe, când şi când, să nu mai facă pipi în pat, atunci probabil că se apropie momentul să depăşească această etapă. Îl puteţi ajuta cu calendarul cu stele: un calendar în care copilul lipeşte o stea colorată drept răsplată pentru noaptea în care nu a udat aşternutul.

Udatul aşternutului este în mod cert frustrant şi jenant, dar în general cu cât faceţi mai puţin scandal, cu atât mai bine. Astfel, cel puţin scade tensiunea emoţională. Şi nu încercaţi metoda reducerii cantităţii de lichide seara, pentru că nu are niciun efect, ba chiar din contră, poate înrăutăţi problema prin apariţia unor complicaţii precum infecţiile urinare.