Ambliopie sau „ochi leneș”. Cum se manifestă la copii și de ce trebuie tratată cât mai devreme

„Ochiul leneș” (ambliopie) este o afecțiune în care acuitatea vizuală este scăzută la unul dintre ochi, chiar dacă pacientul are o corecție optică corectă. Din păcate, semnele clinice ale afecțiunii sunt inexistente și oricum cei mici nu realizează că nu văd corespunzător cu un ochi. De aceea, părinții trebuie să fie atenți la anumite aspecte.

Aflăm mai multe detalii despre simptomele, cauzele, diagnosticul și tratamentul ambliopiei de la dr. Cristina Ștefănescu, medic primar oftalmolog la Clinica Medical Optic.

Ambliopie la copii: simptome

Potrivit medicului oftalmolog, semnele specifice de ambliopie la copii includ:

Recomandări

Cele mai bune articole de îmbrăcăminte în care să dormi, conform experților

Tragica poveste a gemenei siameze care a trăit lângă sora ei moartă

• o poziție vicioasă a capului, mai exact, cel mic înclină capul pentru a fixa cu ochiul bun
• închiderea unui ochi sau strângerea din ochi
• un ochi care nu fixează
• o lipsă de apreciere corectă a distanței față de obiecte
• uneori, o pleoapă este căzută, practic unul dintre ochi este mai închis decât celălalt
• posibilă deviație strabică

Tipuri de ambliopie și cauze

„De cele mai multe ori, deși nu este o afecțiune congenitală, ambliopia este diagnosticată în primii ani de viață ai copilului. De aceea sunt atât de necesare programele de screening la cei mici. Există și situații când afecțiunea este depistată abia la maturitate, de regulă, ea existând din copilărie, dar nefiind tratată. Ar trebui să reținem și că o scădere a acuității vizuale la adult, care se produce brusc, nu trebuie să fie încadrată în diagnosticul de ambliopie”, ne-a explicat dr. Cristina Ștefănescu, medic primar oftalmolog.

Iată care sunt principalele tipuri de ambliopie:

• Ambliopie funcţională (pură)

Ochiul nu are nicio cauză detectabilă ca să nu vadă, dar are performanţe vizuale reduse, suboptimale. Este o adaptare senzorială prin inhibiţie la situaţii în care vederea binoculară (simultană acelor doi ochi) nu se poate realiza optim. În această categorie avem ambliopia strabică, cea mai gravă şi des întâlnită formă a bolii.

Așa cum reiese și din denumire, cauza este strabismul (lipsa de paralelism a axelor globilor oculari) iar ochiul care deviază mai mult devine ambliop. Imaginea unui obiect se formează pe retina celor doi ochi în puncte diferite (necorespondente), de claritate diferită. Imaginea mai blurată este neutralizată de creier, „ignorată”, iar ochiul îşi pierde treptat performanţele.

• Ambliopie anizometropică

Este cauzată de o diferență de viciu de refracție semnificativă (de cca. 1-1,5 dioptrii) dintre cei doi ochi (mai ales în cazul hipermetropiilor sau astigmatismului). Ochiul care are un anumit viciu de refracție mai mare va avea o imagine neclară. Ulterior, creierul va „alege” să înlăture această imagine și ochiul devine ambliop.

• Ambliopie ametropică

De cele mai multe ori, afecțiunea apare la ambii ochi și este determinată de prezența unor defecte mari (dioptrii mari, de 6-8) la ambii ochi.

• Ambliopie organică

De regulă apare în opacități ale mediilor oculare, așa cum este cataracta congenitală, opacităţi corneene traumatice sau postinflamatorii, anomalii congenitale nedepistate în primii ani de viață.

Cum se tratează corect ambliopia

În cazul ambliopiei la copil, primul pas în corecție este purtarea ocluzorului. Cu cât este inițiat mai devreme tratamentul de dezambliopizare, cu atât recuperarea vizuală va fi mai bună.

„Tratamentul este însă de lungă durată și destul de anevoios. În cazuri punctuale, ambliopia necesită tratament chirurgical (în caz de cataractă sau în cazul unui strabism cu unghi mare de deviație).

Trebuie să reținem că tratamentul se realizează prin corecție optică adecvată, optimă viciului de refracţie şi vârstei copilului, precum și prin metode de penalizare (prin acoperirea ochiului dominant – ocluzie – și stimularea celui slab prin exerciții)”, ne-a mai spus medicul oftalmolog.

Ocluzia trebuie făcută constant şi de durată lungă în timpul unei zile (se începe cu perioade progresiv crescânde, 1-2 ore, până la jumătate din timpul de veghe şi activitate a copilului).

Tot o formă de penalizare a ochiului mai performant în scopul stimulării celui mai leneș este „punerea lui în stare de repaus” prin supracorecție optică sau prin paralizarea acomodației prin instilarea de picături. În timpul primei copilării, cu cât ambliopia e mai precoce depistată, şansele ca „ochiul leneș” să-și câștige performanțele (uneori cu 50-60% față de punctul de plecare) sunt mai mari.

Adultul nu beneficiază de același rezultat al tratamentelor de dezambliopizare, din cauza lipsei sau încetinirii proceselor de neuroplasticitate.

„Ședințele de antrenament se fac prin programe-sesiuni video (asemănătoare jocurilor pe calculator) în care sunt antrenate capacitatea celor doi ochi de a vedea împreună, de a percepe stereoscopic, de a efectua mișcări conjugate în vederea perceperii adâncimii, profunzimii câmpului.

În unele cazuri, un antrenament susținut – dar nu extenuant – și o corecție optică adecvată pot suplini insuficiențe de convergență și o vedere stereoscopică mai slabă. Dar o recuperare în integralitate a vederii unui ochi ambliop la adult e foarte rară”, a concluzionat medicul oftalmolog.