5 situaţii în care trebuie să chemi salvarea pentru copil

Fiecare părinte şi persoană care are în preajmă copii trebuie să cunoască măsuri de prim ajutor în caz de arsuri, înghiţiere de obiecte, convulsii, sângerări.
5 situaţii în care trebuie să chemi salvarea pentru copil
foto 123RF.com

Copii mici se îmbolnăvesc adesea, din cauză că sistemul imunitar nu este dezvoltat complet. Acesta se dezvoltă cărămidă cu cărămidă mai exact viroză cu viroză. În plus, copii mici sunt predispuşi la diverse accidente din cauza faptului că nu cunosc pericolele şi nici nu pot estima corect distanţele. O oală cu apă fierbinte, o priză neizolată dar şi expunerea la soare pot provoca situaţii de urgenţă. 112 este numărul de telefon ce trebuie format. De urgenţă.

De asemenea, când călătoriţi în afara graniţelor României, interesaţi-vă care este numărul de telefon al salvării şi asiguraţi-vă că aveţi asupra dumneavoastră o asigurare de sănătate. Pe teritoriul UE, cei care plătesc asigurarea de sănătate naţională, pot beneficia la cerere de un card de sănătate european care acoperă costurile în caz de urgenţă la sistemul medical de stat. Pentru fiecare copil se face card european separat. În continuarea, iată câteva măsuri de ajutor pentru situaţii de urgenţă în care adesea se găsesc copiii mici.

Convulsii – sună la salvare

Febra mare (provocată de infecţii puternice în organism, meningită), lovituri la cap, intoxicare cu substanţe toxice sau medicamente pot duce la convulsii la copii. Convulsiile se manifestă prin mişcări dezordonate ale mâinilor şi picioarelor, ochi daţi peste cap, mişcări bruşte ale capului spre înapoi.
Cum se acţionează – primul pas este scăderea febrei. Se dezbracă copilul. O baie în apă călduţă (37 grade C) timp de 10 minute poate ajuta la normalizarea temperaturii corporale. Se impune chemarea de urgenţă ambulanţei şi internarea în spital.

Torsiune a testiculelor şi hernie inghinală la băieţi – sună la salvare

Dacă băieţelul plânge fără oprire, iar testiculele sunt inflamate este posibil să aibă o torsiune a testiculelor. Febra nu este neapărat instalată. Se apelează numărul de urgenţe şi se recomandă spitalizarea imediată pentru tratament de urgenţă.
Creşterea în mărime a scrotului este un mare semn de alarmă. Este posibil ca micuţul să sufere de hernie inghinală. Această situaţie este din nou una în care se impune internarea de urgenţă în spital pentru tratament.

Înghiţirea unui obiect sau sufocarea cu o pungă – sună la salvare

Tuse puternică, învineţirea feţei (cianoză) sunt primele simptome care apar dacă copil a înghiţit un obiect. Copilul se aşează pe spate. Dacă obiectul este vizibil se scoate. Dacă nu este obiectul la vedere, nu încercaţi să îl scoateţi. Poziţia laterală de siguranţă este indicată, dacă nu reuşiţi să-i stabilizaţi res  piraţia prin 2, 3 palme aplicate între omoplaţi. Sunaţi la salvare imediat.
O altă situţie este sufocarea din cauza unui obiect precum pernă, pungă de plastic. Acesta se înlătură imediat, iar copilului i se dau câteva palme pe spate dacă nu mai respiră. Poziţia laterală de siguranţă este indicată. Ambulanţa se cheamă de urgenţă!

Un deget, un membru, o ureche tăiate – trebuie ajuns de urgenţă la spital

Diverse accidente pot duce la amputarea accidentală a unui membru. Ce este de făcut? Se sună la 112 de maximă urgenţă. Copilul este întins, peste rană se pune un tifon curat sau o ţesătură curată. Membrul desprins de pune într-o pungă cu gheţă. Se impune spitalizarea de urgenţă.

Curge sânge din nas

Copiii sunt foarte energici, uneori se pot lovi la nas şi se declanşează sângerarea. Dar există şi situaţii în care sângerările nazale sunt cauzate de tensiune arterială mare sau boli care ţin de coagularea sângelui. Cum se procedează? Se şterge atent nasul copilului. Se apleacă capul înainte, strângându-l de nas câteva minute. Doctorul va constata cauzele şi va prescrie tratamentele corespunzătoare.

Sună la 112 şi în caz arsuri

O secundă de neatenţie şi o catastrofă se poate întâmpla în jurul unui bol cu apă fierbinte sau supă fierbinte. În urma contactului cu lichide sau suprafeţe fierbinţi pielea devine roşie, pot apărea vezicule.
Cum se acţionează în acest caz? Zona se clăteşte cu apă rece timp de 5 minute.
Apoi se protejează cu o pânză curată. În cazul nefericit ale unei arsuri de mari dimensiuni, hainele din materiale naturale se taie, atenţie să nu afectaţi pielea. Dacă fibrele hainelor sunt sintetice acestea probabil s-au lipit deja de piele, nu le îndepărtaţi dumneavoastră. Sunaţi de urgenţă la salvare. Arsurile de piele se pot instala şi din cauza expunerii la soare, dar şi expunerea la curent electric.