Pleci în vacanță, dar ce faci cu animalul de companie? Nu dispera, există soluţii!

Vă doriţi cu siguranţă câteva zile de vacanță în perioada sărbătorilor. Dacă aveţi acasă şi un animăluţ şi este imposibil să îl plimbaţi distanţe lungi, există alternative. Chiar de lux!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un loc într-o pensiune decentă pentru câini şi pisici este soluția dacă plecați în vacanță. Există pe piaţă multe asemenea locuri, dar cuvântul de ordine este unul singur. Înainte cu mult timp de orice vacanță în care vreţi să cazaţi animăluţul, faceţi o rezervare.

Pensiunile pentru câini şi pisici sunt pline în perioadele de vacanță. Aşa că, dacă vă treziţi târziu, s-ar putea ca banii să nu vă poată ajuta să vă cazaţi prietenul cu lăbuţe. Sau, din contră, să vă coste de vă ustură, dacă totuși mai găsiți locuri!

După ce v-aţi asigurat din timp un loc într-o astfel de locaţie, ei bine, aflaţi că patrupedele, pe lângă plimbare, masă, cameră încălzită, pot beneficia de… masaj. Iar de Revelion, rugaţi personalul să vă tundă şi să vă coafeze animăluţul, ca să intre frumos în Anul Nou!

Supraveghere video non-stop în vacanță

La pensiunile pentru animale, câinii şi pisicile sunt supravegheate video, sunt ţinute în padocuri încălzite, hrănite cu mare atenţie, plimbate de 4 ori pe zi şi chiar duse la sala de fitness, pentru a se menţine în formă. Iar câinii pot merge şi la dresaj.

Prețurile pornesc de la 50 de lei, dar pot ajunge lejer la 150 de lei sau chiar mai mult, mai ales dacă vă treziți pe ultima sută de metri și găsiți loc doar la pensiunile de lux.

Unele firme vă iau animalul de acasă şi, la finalul concediului, vi-l aduc relaxat, mâncat, masat şi tuns acasă. Dar şi benzina costă, aşa că se adaugă la costul total al cazării.

Să revenim însă în raiul patrupedelor şi să mai dăm din casă. În timpul vacanţei stăpânilor, câinele se joacă în locuri special amenajate, i se pune apă la temperatura camerei de 6 ori pe zi, dacă afară este foarte frig şi preţiosul lichid îngheaţă.

Pisicile au camere utilate cu fotolii, canapea şi mochetă pe care îşi pot ascuţi ghearele cât doresc. Plus jucării la discreție!

Ce condiţii pun „hotelierii’’?

Condiţiile pe care le pun proprietarii acestor pensiuni sunt simple. Animalele trebuie să fie vaccinate, deparazitate. În cazul câinilor, e important să nu fie agresivi. Iar cele mai multe pensiuni au un veterinar angajat.

Înainte de a lăsa animăluţul la recepţie, veţi fi întrebaţi de toate obiceiurile alimentare stabilite în ani de zile. E important să precizaţi clar ce mănâncă, astfel încât să nu existe eventuale probleme digestive.

Dacă aveţi în grijă păsări, hamsteri sau alte rozătoare, lăsaţi cheia unui vecin de încredere care să le furnizeze apă şi mâncare. Aceste animale nu ar trebui scoase din mediul cu care s-au obişnuit, pentru că se pot îmbolnăvi uşor.

Şi acestea fiind spuse, vă dorim vacanță plăcută!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân