Plante toxice pentru animalele de companie

Iubim florile şi nu concepem un cămin fără o oază de verdeaţă, dar ce ne facem cu ghiduşele animăluţe, curioase din fire şi dornice de ronţăială?
Autor: Paula Rotaru
Plante toxice pentru animalele de companie

Iubim florile şi nu concepem un cămin fără o oază de verdeaţă, dar ce ne facem cu ghiduşele animăluţe, curioase din fire şi dornice de ronţăială?

Anca Ivan, specialist ANIMAX (www.animax.ro), ne spune care sunt plantele de care trebuie să ne ferim atunci când avem în grijă un animal de companie, care sunt simptomele intoxicaţiei şi măsurile de prim-ajutor.

Pentru pisici

Pisicile, de exemplu, sunt atrase de plantele care se aseamănă cu iarba iar instincul lor natural le determină să ronţăie aceste plante din dorinţa de a elimina părul ingerat în timpul toaletării. O atenţie deosebită trebuie să o acordăm următoarelor plante ornamentale: crin, narcisă , zambilă, ghiocei, azalee, crizantemă, iederă, ficus, hortensie, iris, palmieri, aloe, crăciuniţă.

Tentaţii mari pentru pisici reprezintă şi dracaena sau yucca, plante ale căror frunze subţiri sunt pe placul pisicilor. Toate aceste plante pot fi dăunătoare sau otrăvitoare în funcţie de cantitatea ingerată. Semnele clinice pot varia de la simple vărsături până la tulburări gastrointestinale grave cu diaree, vomă, letargie, tulburări nervoase, insuficienţă renală. Şi plantele de grădină se pot dovedi a fi dăunătoare pentru pisici.

Simpla atingere a frunzelor de căpşuni, ţelină, roşii, castraveţi, păstârnac pot determina reacţii cutanate manifestate prin iritaţie sau prurit.

Pentru câini

În cazul câinilor, dintre plantele de apartament dăunătoare putem aminti azaleea, leandrul, narcisa. Scoaterea patrupedelor în mediu măreşte şansa ca aceştia să atenteze, din curiozitate, la o serie de plante toxice cum ar fi liliacul, gladiola, irisul, ricinul, brânduşa, lăcrămioara, socul, tisa.

În cazul în care micul nostru prieten se hotărăşte să viziteze grădina cu zarzavaturi, trebuie să ştim că ceapa, cartoful (frunze, flori), roşiile (frunzele şi tulpinile) şi usturoiul au efect toxic dacă sunt ingerate. Manifestările clinice pot fi de natură digestivă (lăcrămioara, irisul), cardiacă (leandrul, lăcrămioara, rhododendron, tisa, ricinul) sau nervoasă, cu paralizii şi chiar deces (brânduşa, ricinul, iasomia , rubarba).

Rozătoare

Dacă avem un porcuşor de Guineea sau un iepure, riscul ca acestea să ajungă şi să ingereze o serie de plante de ornament cu potenţial toxic este mai mic. Însă, dacă beneficiem de grădină, trebuie să ştim că cele mai multe flori care se găsesc în grădină sunt toxice pentru aceste rozătoare.

Cel mai des întâlnite plante nocive pentru porcuşorul de Guineea şi iepure sunt următoarele: zambila, ienupărul, gladiola, dalia, crizantema, lupinul, tisa şi majoritatea pomilor ornamentali cu frunze veşnic verzi. În cazul în care aceste rozătoare ajung în grădina cu zarzavaturi, şi aici se pot înfrupta dintr-o serie de plante toxice: pătrunjel sălbatic, lemn câinesc, frunze de cartofi, roşiile (atât planta cât şi fructul), fasolea verde, prazul, arpagicul, ceapa, untişorul, rubarba, ardeiul iute.

Chiar dacă sunt destul de apreciate de rozătoare, frunzele de salată se vor da în cantităţi mici, existând pericolul intoxicaţiei cu nitraţi. Salata este crescută de regulă în sera, folosindu-se îngrăşăminte pe bază de azot pentru a avea producţie crescută. Însă aceste pesticide se acumulează în frunzele plantei iar consumul acestora într-o cantitate mare sau frecvent nu va face decât să sporească şansa de intoxicaţie cu nitriţi.

Măsuri de prim ajutor

Atunci când constatăm că animalul de companie a mâncat o plantă cu potenţial toxic sau când starea generală se modifică, trebuie să contactăm de urgenţă medicul veterinar, singurul în măsură să stabilească conduita terapeutică în cazul ingestiei unor plante toxice. Ca măsură de prim-ajutor se poate administra cărbune medicinal, care va minimiza absorbţia principiilor toxici conţinuţi de aceste plante.

O altă măsură va fi aceea de a administra ulei, ce va induce un scaun moale şi implicit va favoriza eliminarea mai uşoară a toxinelor conţinute de plantă. Semnele clinice sunt hipersalivaţie, letargie, diaree, paralizie. Evoluţia lor este de regulă accelerată, de aceea vizita la medicul veterinar într-o astfel de situaţie devine o urgenţă.