Cum să faci un brad de Crăciun din crengi. 10 modele de brazi împodobiți care arată spectaculos

Protejează mediul înconjurător, economisește bani și salvează spațiu în locuință făcând acasă un brad de Crăciun din crengi. Este ușor de realizat, ieftin, sustenabil și arată foarte bine!
  • Publicat:
Cum să faci un brad de Crăciun din crengi. 10 modele de brazi împodobiți care arată spectaculos
Sursa foto: Shutterstock

În ultimii ani a început să prindă și la români trendul sustenabilității. Folosim sacoșe de bumbac în loc de pungi din plastic, înlocuim periuțele de plastic cu cele din bambus sau paiele colorate cu cele biodegradabile din hârtie. Nu e de mirare că dorința de a proteja mediul înconjurător este din ce în ce mai mare, pe măsură ce observăm efectele nocive ale acțiunilor noastre asupra planetei.

Pentru că pregătirile de sărbători intră în linie dreaptă, îți propunem ca anul acesta să încerci ceva nou în materie de ornamente: un brad de Crăciun din crengi, foarte aspectuos și prietenos cu natura.

Îl poți folosi ani la rând, fără să îți faci griji în privința spațiului mic pe care îl ai la dispoziție sau a bugetului redus.

Dacă nu te poți hotărî între brad artificial sau brad natural, poate cel mai bine este să alegi a treia variantă: bradul din crengi! Sau, dacă vrei să dai înapoi naturii ce i se cuvine, poți opta pentru un brad în ghiveci. Vezi aici un ghid util pentru îngrijirea și plantarea bradului în ghiveci!

Mai jos îți explicăm modalitatea simplă prin care poți realiza un brad de Crăciun din crengi cu aspect rustic și de mare efect. Desigur, imaginația fiecăruia este liberă să creeze orice model de brad, cu tot felul de instalații luminoase, globuri, beteală, fundițe sau, de ce nu, felii de portocale uscate.

Sursa foto: Shutterstock

De ce ai nevoie ca să faci un brad de Crăciun din crengi

Pentru a realiza un astfel de brăduț, ai nevoie de:

  • crengi (mai subțiri sau mai groase, le poți găsi la o plimbare în parc sau în pădure, pe jos), șipci sau paletine (bucata de lemn cea mai lungă trebuie să fie baza, apoi taie crengile din ce în ce mai scurte, cam cu 10 centimetri, până ajungi la vârf – dacă vrei, poți să vopsești crengile cu vopsea de culoare albă sau orice altă culoare îți place, însă culoarea naturală este cea mai potrivită pentru un aspect rustic)
  • sfoară, iută sau sârmă
  • instalație luminoasă
  • globuri
  • fundițe
  • felii de portocale uscate
  • beteală
  • fulgi, reni sau alte decorațiuni din lemn
  • vârf de brad în formă de stea
  • un cui de care să agăți bradul
  • secure sau bomfaier (pentru tăiat lemnul)

Partea cea mai dificilă nu este decorarea unui brad de Crăciun din crengi, ci mai degrabă asamblarea acestuia. Însă nu este deloc atât de complicat pe cât pare.

Iată metoda cea mai simplă: pune pe o suprafață plană toate bucățile de lemn tăiate, în forma unui brad. Fă un nod la o sfoară lungă, prinde-l într-un cui și începe să legi sfoara pe partea dreaptă și pe cea stângă a fiecărei crengi, începând cu vârful, adică bucata cea mai scurtă. Lasă un spațiu de 10 centimetri (sau mai puțin) între crengi, în funcție de cât spațiu ai la dispoziție. Continuă să legi sfoara până ajungi la bază, adică la creanga cea mai lungă.

Asta e tot! Greul a trecut, urmează partea distractivă, decorarea bradului! Aici, fiecare își poate pune imaginația la lucru și să realizeze adevărate opere de artă.

Mai jos este bradul de Crăciun pe care l-am făcut dintr-o placă de lemn balsa care s-a rupt foarte ușor cu mâna în mai multe bucăți potrivite pentru acest proiect. Nu e cel mai reușit brăduț, dar sunt la prima încercare, promit că voi persevera 🙂

În continuare vă lăsăm câteva modele de brăduți împodobiți găsiți pe Pinterest, pentru inspirație.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Cum educăm un pisoi?
Cum educăm un pisoi?
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân