5 mituri despre sănătatea animalului tău de companie și adevărul din spatele lor

  • Publicat:
5 mituri despre sănătatea animalului tău de companie și adevărul din spatele lor

Nimeni nu îți cunoaște mai bine animalul de companie decât tine (cel puțin, nimeni care poate vorbi), dar s-ar putea să faci unele presupuneri despre prietenul tău pufos și tăcut. Nu este de mirare, totuși: aceste mituri despre sănătatea animalelor de companie sunt genul de lucruri care sunt lansate ca un frisbee în parc, dar aflarea adevărului te poate ajuta să te asiguri că pisica sau câinele care împart casa cu tine primesc îngrijirea de care au nevoie pentru a trăi o viață lungă și fericită.

Mit #1 Un nas cald și uscat înseamnă că un câine este bolnav

Adevărul: Ar putea fi doar vremea. Un nas rece și umed este mai tipic pentru câini, dar un bot cald și uscat nu înseamnă că acesta se simte rău. Ar putea fi doar rezultatul vremii actuale. Un câine sănătos, de exemplu, ar putea avea un nas uscat după ce a stat la soare sau a fost expus la vânturi puternice. Dar dacă nasul câinelui tău este uscat și pielea din jurul lui este roșie și iritată sau dacă există alte simptome precum letargia sau lipsa poftei de mâncare, sună-ți veterinarul, deoarece acest lucru poate indica o problemă medicală precum deshidratarea. Și nu presupune că un nas rece și umed înseamnă că totul este bine. Cel mai bun mod de a monitoriza sănătatea câinelui este să fii atent la orice simptome sau comportamente care nu sunt tipice pentru acesta.

Mit #2 Câinii mănâncă iarbă când au stomacul deranjat

Adevărul: De fapt, există foarte multe motive pentru care câinii mănâncă iarbă. Deși unii proprietari de câini văd o legătură între starea de rău a animalelor de companie și mâncatul ierbii, un stomac deranjat nu este întotdeauna ceea ce îi determină pe câini să ronțăie verdeață, iar uneori este chiar iarba în sine cea care îi determină să vomite. Există multe alte motive pentru care câinii mănâncă iarbă, inclusiv plictiseala și plăcerea. Totuși, este bine să descurajezi obiceiul dacă poți, mai ales în afara propriei tale curți: iarba ar putea fi tratată chimic sau contaminată cu paraziți din fecalele altui animal. 

Mit #3 Urinarea în afara litierei înseamnă doar că o pisică își marchează teritoriul

Adevărul: Pentru pisicile sănătoase sterilizate sau castrate, urinatul în afara litierelor este neobișnuită. Dacă o pisică este sterilizată înainte de pubertate, șansele ca aceasta să urineze în afara litierelor pot fi reduse cu 90% la masculi și cu 95% la femele. Dacă pisica ta este sterilizată, lipsa folosirii litierei probabil nu are legătură cu marcarea teritoriului, în special dacă este un comportament nou. Poate trebuie să cureți mai des litiera sau pisica ta este stresată din cauza unui animal de companie sau a unui copil nou sau chiar din cauza unui zgomot în casă. Dar problemele urinare pot fi și un semn al unor boli potențial grave precum boala renală sau o infecție a tractului urinar. Dacă pisica ta urinează mai des, face eforturi să urineze sau o face în afara litierei, mergi cu ea la veterinar.

Mit #4 Gura unui câine este mai curată decât gura unui om

Adevărul: Gura umană și gura câinelui sunt la fel de murdare. Ca și noi, câinii au sute de bacterii în gura lor, unele bune, altele rele. De exemplu, bacteria pasteurella este principala vinovată pentru infectarea unei mușcături sau zgârieturi de la un câine sau de la o pisică. Să lași câinele să te pupe nu este periculos, dar ai grijă să nu-l lași să-ți lingă rănile. 

Mit #5 Pisicile nu au nevoie de ajutor pentru a se menține curate

Adevărul: Pisicile mai în vârstă sau bolnave sau cele care s-au murdărit foarte tare, pot avea nevoie de o baie (sau să fie curățate cu o cârpă umedă) din când în când. Aceste pisici ar putea avea nevoie, de asemenea, de periere regulată pentru a le scăpa de blana încâlcită. În plus, toate pisicile au nevoie să li se perie dinții și să li se tăie unghiile regulat. Încearcă să periezi dinții pisicii în fiecare zi, dar dacă asta nu este o opțiune, există șervețele, gustări și alimente care pot ajuta în cazul bolilor dentare; discută cu medicul veterinar despre asta și întreabă și cât de des este necesar să-ți tai pisicii unghiile. A face acest lucru regulat ajută la menținerea sănătății lăbuțelor lor. 

Sursă foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: 16 sfaturi esențiale pentru noii proprietari de animale de companie

Urmărește CSID.ro pe Google News
Nicoleta Agheana
Nicoleta Agheană este un jurnalist reputat, cu experienţă în lifestyle şi sănătate, realizând de-a lungul timpului articole şi proiecte atât pentru publicaţii internaţionale, cât şi pentru brandul “Ce se întămplă, doctore?”. Domeniile de interes pe care le acoperă Nicoleta Agheană ...
citește mai mult
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc