Vin fiert, un leac perfect contra răcelii

Fa miscare in aer liber chiar si cand este zapada. Incalzeste-te apoi cu o cescuta de vin fiert. Are numeroase proprietati asupra sanatatii. Iti prezentam niste retete inedite
Vin fiert, un leac perfect contra răcelii

Iarna s-a instalat în sfârşit în România. Chiar dacă autorităţile sunt luate mereu prin surprindere de anotimpul alb, nu lasă frigul să te învăluie cu părţile sale negative: răceli.

De asemenea, nu ocoliţi ieşirile în aer liber, mersul prin zăpadă, curăţarea aleii din faţa locuinţei, lecţiile de patinaj, săniuşul sau schiatul. Noi vă propunem băuturi ce vă vor încălzi sufletele.

Vinul roşu este cunoscut î n toată lumea beneficiile pe care le aduce sănătăţii consumatorilor moderaţi. Este o sursă de antioxidantţi, flavonoide şi compuşi fenolici.

Numeroase studii arată că resveratrolul conţinut de strugurii roşii în sâmburi, în coajă şi de vinul roşu are puteri anti-aging, protejează sănătatea celulară, protejează inima. S-a constatat că persoanele ce consumă câte un pahar de vin ocazional, au o dietă mai sănătoasă decât cei care consumă bere.

Profitaţi de această perioadă pentru o ceşcuţă de vin fiert. Toată lumea ştie că această licoare fiartă şi frigul fac casă bună: ajută la tratarea răcelii şi virozelor, protejează inima, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină.

Ce nu ştie toată lumea însă, sunt aceste reţete inedite pentru vin fiert. Avem şi o reţetă de punch, perfectă pentru copii sau persoanele ce nu consumă alcool!
Atenţie, nu exageraţi cu vinul fiert şi nici cu zahărul, dacă doriţi să vă menţineţi silueta şi sănătatea.

Iată cele trei reţete:

Vin fiert á la Jamie Oliver

Vin fiert cu ciocolată amară

Punch de mere á la Ligia Pop