Sinuzita de la A la Z

Sinuzita este o afectiune localizata la nivelul sinusurilor si care apare azi si la copii mici. Sinuzita apare ca urmare a stagnarii secretiilor in sinusuri. Iata ce trebuie sa stii despre sinuzita!
  • Publicat:
Sinuzita de la A la Z
Sinuzita de la A la Z

Daca acum 20 de ani, sinuzita la un adolescent era o raritate, astazi se intalnesc pacienti cu sinuzita chiar si mai mici de 5 ani. Explicatia? Am devenit mult mai sensibili din cauza poluarii, a alimentelor cu multi aditivi si a stresului.

Sinusurile fac parte din caile respiratorii superioare, alaturi de nas si faringe si au rol in respiratie, in usurarea greutatii capului, in incalzirea si umidificarea aerului respirat, in a da rezonanta vocii, in oxigerarea optima a creierului. De asemenea, filtreaza aerul respirat, curatandu-l de impuritati si de microbi (virusuri, bacterii). Atunci cand mucoasa care captuseste sinusurile fetei se inflameaza sau infecteaza se instaleaza sinuzita. Daca secretiile nazale, ce au rol in curatarea aerului, nu sunt eliminate stagneaza in sinusuri si imbolnavesc mucoasa acestora.

Sinuzita: simptome

Simptomele sinuzitei sunt: dureri de cap, febra, ameteli, secretii nazale apoase care, dupa 2, 3 zile, devin groase, alb-galbui, apoi maronii, modificarea starii generale. Sinuzita poate fi acuta primele 10, 14 zile. Netratata, sinuzita acuta devine subacuta (de la 3 saptamani o luna) iar ulterior, dupa o evolutie de 3 luni, se instaleaza sinuzita cronica, care se vindeca foarte greu sau deloc.

Sinuzita: tratament clasic

In faza acuta, tratamentul medicamentos consta in administrarea concomitenta timp de 10 zile a unui antibiotic, unui antialergic si a unui antiinflamator. In general, tratamentul se ia pe cale orala. La acesta se adauga si picaturile de nas care au rol in desfundarea cailor nazale si vasoconstrictor (duce la reducerea afluxului de sange).

Sinuzita: remedii populare

Si pentru aceasta afectiune exista remedii populare. Spre exemplu, in primele 2-4 zile, se beau ceaiuri de tei, musetel, soc. Se administreaza vitamina C(1g/zi), paracetamol sinus, calciu cu vitamina C, aspirina cu vitamina C, un antialergic seara, in faza de rinita acuta, eventual alergica. De asemenea, se fac inhalatii cu uleiuri volatile, spalaturi cu apa cu sare, aerosoli naturali (la mare sau in salina) scufundari in mare, astfel incat apa de mare sa patrunda in sinusuri si sa le curete. Apoi se sufla nasul bine, nara cu nara.

Sinuzita: faza a II-a de tratament

In cazul in care germenele care a produs infectia este foarte puternic virulent si rezistent la medicamentele uzuale, urmeaza faza a doua de tratament. Se inhaleaza aerosoli timp de 10, 14 zile, sedinte cu ultrascurte reci si dezinfectante nazale. Nasul se sufla de 3 ori pe zi. Pentru a se evita recidiva sinuzitei si cronicizarea ei se inlatura factorii favorizanti: la copii se opereaza polipii, la adulti se cauterizeaza rinita alergica cu laser, se trateaza cariile dentare, se opereaza deviatiile de sept, se extirpeaza formatiuni tumorale cu examen histopatologic, obligatoriu, cura heliomarina sau in salina. Vaccinoterapia mai este o solutie, primavara si toamna incepandu-se tratamentul.

Sinuzita: ultima faza a tratamentului

In sinuzita cronica confirmata si de radiografia sinusala, se impun punctiile sinusale maxilare si/sau frontale. Clasic, in ORL, se recomanda sa se efectueze pana la 12 punctii. Se spala sinusurile cu ser fiziologic steril si se lasa in sinusuri un amestec de antibiotic cu un antialergic. Punctiile se fac pana cand lichidul de spalatura iese curat. Daca si dupa 12 punctii sinusale, lichidul nu este curat atunci ultima faza de tratament a sinuzitei ramane operatia de sinuzita. Aceasta se efectueaza cu anestezie locala sau generala si se inlatura intreaga mucoasa sinusala bolnava. In cazuri extreme, cand sinuzita degenereaza malign si pacientul sufera extirpari mutilante de oase ale fetei (maxilar, uneori si orbita, glob ocular), cand nu se mai poate face o reconstructie chirurgicala obisnuita, din cauza pierderii foarte mari de tesut, se face reconstructie protetica oromaxilo-faciala.

Sinuzita se poate localiza la nivelul sinusurilor fetei: anterioare (maxilare, etmoidale, anterioare si sinusul frontal) sau posterioare (sinusurile etmoidale posterioare si sinusul sfenoidal).

Dr. ELENA LATCAN, medic primar ORL
Sinuzita, afectand atatea cavitati sinusale, asezate in vecinatatea creierului si in zona de intersectare a atator cai de comunicatie cu alte organe craniofaciale, puncte de plecare ale tot atator organe de simt (gust, miros, vaz, auz, masticatie, respiratie, vorbire, estetica-mimica) nu trebuie neglijata. Se recomanda un tratament curativ, dar si unul preventiv.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”