Medicul de familie: consilierul pacientului, nu “scriitor de trimiteri”

“Dincolo de rolul său ca doctor, medicul de familie trebuie să fie confidentul şi consilierul pacientului. Aceasta este cea mai importantă calitate a sa!
  • Publicat:
Medicul de familie: consilierul pacientului, nu “scriitor de trimiteri”

Cu toţii avem un medic de familie, la care apelăm atunci când avem nevoie de o adeverinţă sau o trimitere. Dar care este, cu adevărat, rolul său?

În primul rând medicul de familie asigură asistenţa medicală şi socială tuturor pacienţilor, indiferent de vârstă, sex sau patologie şi reprezintă legatura dintre comunitate şi sistemul naţional de sănătate.

Medicul de familie abordează pacientul atât în condiţii de sănătate, cât şi în condiţii de boală; are rolul de a supraveghea şi menţine starea optimă de sănătate şi de a promova un stil de viaţă sănătos, de a depista o boala cronică în faza incipientă şi de a preveni şi trata complicaţiile unei afecţiuni. 

“Dincolo de rolul său ca doctor, medicul de familie trebuie să fie confidentul şi consilierul pacientului. Aceasta este cea mai importantă calitate a sa!
Trebuie să îi înţeleagă toate problemele fizice, emoţionale, familiale, dar şi materiale. Iar în funcţie de toţi aceşti factori să ghideze pacientul spre cei mai buni specialişti sau investigaţii.”, explică Alina Teodoru, medic specialist medicină de familie din cadrul Centrului Medical ProVita.

Reorientarea asistenţei medicale spre medicina omului sănătos mai eficientă, mai puţin costisitoare şi mai accesibilă la nivel de masă a dat o nouă dimensiune specialităţii medicină de familie şi în acelaşi timp a condus la redescoperirea rolului esenţial a medicului generalist, respectiv a medicului de familie.

Medic de familie independent sau dintr-un centru medical?

“Mulţi pacienţi se întreabă dacă ar trebui să aleagă un medic de familie cu un cabinet independent, sau dacă ar fi bine să se orienteze către un specialist ce îşi desfăşoară activitatea in cadrul unui centru medical.

Răspunsul este simplu – în primul rând alegeţi un medic în care să aveţi încredere, deoarece comunicarea este cel mai important aspect!

În al doilea rând există beneficii suplimentare în cazul alegerii unui medic de familie ce activează într-un centru medical. Astfel, datorită colaborării interdisciplinare directe cu medicii specialişti din cadrul centrului, medicul poate oferi soluţii mai rapide, mai eficiente, având în vedere imaginea de ansamblu şi nevoile reale ale pacientului.”, adaugă dr. Alina Teodoru.  

Medicul de famile devine la nevoie un “manager de caz”, un coordonator medical pentru pacient – ştie tot istoricul său medical şi îl poate ghida către cele mai bune soluţii de tratament, în funcţie de recomandarea specialiştilor şi de situaţia sa specifică, dar şi de preferinţele sale. Pentru pacient este vital să existe o persoană care să integreze toate informaţiile medicale transmise de specialişti, să le traducă pe limba sa, să îi explice variantele şi să îi ofere un sfat avizat şi obiectiv cu privire la cea mai bună metodă de tratament.

“În plus, beneficiile sunt şi de natură materială – pacienţii pot beneficia de reduceri la consultaţii sau investigaţii, sau chiar de spitalizare de zi, de exemplu, în funcţie de afecţiune şi indicaţiile de tratament.”, încheie dr. Alina Teodoru. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân