Leziunile musculare: tipuri, diagnostic, metode de tratament

În traumatologia sportivă, leziunile musculare- întinderea şi ruptura- sunt cele mai comune afecţiuni.
  • Publicat:
Leziunile musculare: tipuri, diagnostic, metode de tratament
FOTO: Dr. Vlad Predescu, chirurg ortoped / Leziunile musculare: tipuri, diagnostic, metode de tratament

Leziunile musculare – întinderea şi ruptura – sunt unele dintre cele mai comune afecţiuni care sunt identificate în sfera traumatologiei sportive, având o incidenţă foarte mare în rândul celor care practică sporturi frecvent. Tratamentul acestora este foarte important întrucât o diagnosticare greşită sau continuarea antrenamentelor fără o perioadă de repaus poate duce la înrăutăţirea situaţiei sau la recidive extrem de grave. Pentru a afla care sunt informaţiile esenţiale în cazul unor leziuni musculare am stat de vorbă cu medicul Vlad Predescu, chirurg ortoped specializat în traumatologie sportivă.

Tipuri de traume

În mod normal, sunt două tipuri de traume care pot afecta sistemul muscular: cele acute, care au loc în cadrul unor exerciţii fizice intense, care duc la o traumă imediată a muşchiului, simptomele aferente fiind destul de evidente. Acestea pot fi diagnosticate destul de uşor, mai ales dacă persoana în cauză are minime cunoştinţe despre acest tip de incident. Au loc, de obicei, în sporturile care implică contact direct, de mare intensitate, aşa cum sunt fotbalul, baschetul, dar şi unele din sporturile de iarnă care presupun efort fizic intens.

Apoi, vorbim despre traumele cronice, cauzate de forţarea continuă a musculatorii, forţare care duce la microfisuri în ţesutul muscular. Acestea, cu timpul, se agravează şi pot duce la complicaţii din cele mai diverse, până la nivelul în care persoana respectivă nu mai poate să îşi desfăşoare activităţile zilnice uzuale.

Diagnosticarea corectă: diferenţa dintre întindere musculară şi ruptură

Un alt element esenţial este legat tot de diagnosticarea corectă: dacă este vorba de o întindere musculară sau de o ruptură. Atunci când vorbim de întindere, aceasta se produce pe fondul suprasolicitării anumitor categorii de muşchi. Simptomele sunt clare în această situaţie: durere localizată, tumefiere şi, eventual, apariţia unor echimoze locale sau formarea unui hematom.

În cazul rupturii musculare, durerea este mult mai puternică şi este combinată cu incapacitatea funcţională a muşchiului afectat. În foarte multe cazuri, ruptura generează şi o denivelare a zonei anatomice afectate şi un hematom evident, deseori voluminos. Dacă ne gândim la musculatura copasei, unde apar uneori hematoame specifice sporturilor de contact, acestea se observă superficial prin apariţia unei echimoze de mari dimensiuni care, odată cu trecerea timpului, progresează către gambă şi, uneori, către gleznă.

Acest lucru sperie foarte mult pacientul şi, de regulă, el se adresează medicului de abia când echimoza a ajuns la nivelul gambei. Acest fenomen este extrem de simplu şi este explicat de faptul că sângele din hematom se scurge gravitaţional.

Clasarea leziunilor musculare

Un alt element foarte important în cazul leziunilor musculare este legat de catalogarea acestora, după nivelul de gravitate, astfel încât tratamentul să fie cât mai eficient. Primul nivel de leziune este cea care are loc la nivel fibrilar, cea care se numeşte, în termeni populari, întinderea musculară. Apoi, urmează leziunea fasciculară, situaţie în care discutăm de o afectare ceva mai serioasă, unde sunt implicate câteva fascicule ale muşchiului. Atunci când vorbim de leziune fibrofasciculară, facem referire la ruperea a câteva fascicule şi, implicit, un nivel de gravitate mai ridicat. Ultimul nivel, considerat cel mai periculos, face referire la ruptura totală a muşchiului care, în termeni medicali, poate avea o perioadă de vindecare de până la trei luni.

Metode de tratament

În lumea sportivă, în special, există un protocol care este recomandat a fi urmat după o leziune musculară. Poartă numele de P.R.I.C.E. şi este acronimul pentru Protection (Protejare), Rest (Repaus), Ice (Gheaţă), Compression (compresie locală) şi Elevation (poziţie ridicată a membrului). Aşa cum apare şi în descriere, sunt câţiva paşi de urmat pentru a minimaliza efectele negative şi pentru a pregăti zona respectivă pentru un tratament mai elaborat, dacă este cazul. 

Tratamentul medicamentos este, de regulă, bazat pe antialgice şi antiinflamatoare. Tratamentul fizioterapeutic  se bazează în special pe crioterapie şi pe proceduri care stimulează resorbţia sangvină. Tratamentul chirurgical se adresează numai rupturilor complete musculare. El se bazează pe reinserţia osoasă ţesutului musculo-tendinos, în cazul în care ruptura s-a produs în apropierea acestuia sau suturarea directă a extremităţilor musculare.

Există câteva rupturi musculare deosebit de invalidante şi care, incorect tratate, generează consecinţe funcţionale deosebit de grave. Acestea sunt ruptura cofaei rotatorii şi a bicepsului la nivelul umărului sau ruptura muşchiului cvadriceps şi a tendonului ahilean la nivelul membrului inferior.

Rupturile musculare, deşi par leziuni uşoare şi sunt deseori neglijate de sportivi, incorect diagnosticate şi tratate duc la scăderea performanţelor sportive şi pot avea consecinţe funcţionale extrem de grave. Din acest motiv, de fiecare dată când vă supuneţi la exerciţii fizice intense, analizaţi-vă semnalele trimise de organism, pentru a putea interpreta corect posibilele afecţiuni astfel încât să le puteţi descrie în amănunt medicilor specialişti.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”