Imunoterapia, soluţia pentru vindecarea completă a cancerului?

Imunoterapia, numită şi terapie biologică, este un tip de tratament împotriva cancerului conceput pentru a stimula sistemul natural al organismului de a lupta cu boala. Acesta foloseşte substanţe, fie produse de către organism, fie produse într-un laborator, pentru a îmbunătăţi sau restabili funcţia sistemului imunitar.
  • Publicat:
Imunoterapia, soluţia pentru vindecarea completă a cancerului?

Imunoterapia, numită şi terapie biologică, este un tip de tratament împotriva cancerului conceput pentru a stimula sistemul natural al organismului de a lupta cu boala.

Acesta foloseşte substanţe, fie produse de către organism, fie produse într-un laborator, pentru a îmbunătăţi sau restabili funcţia sistemului imunitar.
 

Imunoterapia poate să oprească sau să încetinească creşterea numărului celulelor canceroase, să stopeze răspândirea cancerului în alte părţi ale corpului sau să ajute sistemul imunitar să lucreze mai bine în procesul de distrugere a celulelor canceroase. Iată câteva tipuri de imunoterapie. Iată câteva tipuri de imunoterapie.

Anticorpii monoclonali

Atunci când sistemul imunitar al organismului detectează ceva dăunător, produce anticorpi. Anticorpii sunt proteine care luptă împotriva infecţiilor, iar anticorpii monoclonali sunt un tip specific de terapie creată într-un mediu de laborator care pot fi folosiţi ca o terapie direcţionată să blocheze o proteină anormală într-o celulă canceroasă. Sau pot fi ataşaţi de anumite proteine specifice, activând sistemul imunitar al organismului astfel încât acesta să poată recunoaşte şi distruge acele celule cancerigene.

Cercetătorii au identificat căile PD-1/PD-L1 şi CTLA-4 ca fiind esenţiale pentru capacitatea sistemului imunitar de a controla creşterea celulelor cancerigene. Aceste căi sunt adesea numite „puncte de control ale sistemului imunitar.” Multe tipuri de cancer le folosesc pentru a se sustrage sistemului imunitar al organismului. Blocarea căilor cu anticorpi specifici numiţi inhibitori, permite sistemului imunitar să răspundă la cancer. Odată ce sistemul imunitar este capabil să recunoască şi să răspundă la cancer, celulele cancerigene se pot opri din a se reproduce sau reproducerea în sine poate deveni extrem de lentă, afirmă cercetătorii pentru Cancer.net.

Imunoterapiile non-specifice

Asemenea anticorpilor monoclonali, imunoterapiile non-specifice ajută sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase. Majoritatea imunoterapiilor nespecifice sunt date după sau în acelaşi timp cu un alt tratament anticancer, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia, sau ca tratament principal.

Terapia cu virusul oncolytic

Terapia cu virus oncolytic este un nou tip de imunoterapie care utilizează virusuri modificate genetic pentru a distruge celulele canceroase. În primul rând, medicul injecteaza un virus în tumoră. Virusul intră în celulele canceroase şi face copii ale sale. Ca rezultat, celulele  mor. Pe măsură ce celulele mor, ele eliberează substanţe specifice numite antigeni. Acest lucru declanşează sistemul imunitar al pacientului astfel încât să vizeze toate celulele canceroase din organism care au aceşti antigeni. Interesant este că virusul nu intră în celulele sănătoase.

Terapia cu celule T

În acest tip de imunoterapie, anumite celule T sunt prelevate din sângele pacientului. Apoi celulele sunt modificate într-un laborator, astfel încât să aibă proteine specifice numite receptori. Aceşti receptori permit celulelor T să recunoască celulele canceroase. Cercetătorii încă studiază această formă de imunoterapie pentru tratarea cancerului. În prezent, acest tratament este disponibil strict în studiile clinice.

Vaccinurile împotriva cancerului

Un vaccin expune sistemul imunitar la un antigen. Acest lucru declanşează sistemul imunitar să recunoască şi să distrugă acea proteină sau anexele ei. Exista 2 tipuri de vaccin împotriva cancerului: vaccinuri de prevenire şi vaccinuri tratament.

Cu toate aceste noi terapii, este posibil ca în câţiva ani cancerul să devină doar o amintire urâtă!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”