Hemoragia nazală: cauze şi tratament

Sângerările nazale sunt deosebit de comune, fiind frecvente la adulţi şi copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani. Chiar dacă pot fi înfricoşătoare, rareori indică o problemă medicală gravă.
  • Publicat:
Hemoragia nazală: cauze şi tratament

Sângerările nazale sunt deosebit de comune, fiind frecvente la adulţi şi copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani. Chiar dacă pot fi înfricoşătoare, rareori indică o problemă medicală gravă.

Nasul conţine multe vase de sânge care sunt situate în partea din faţă şi din spate a nasului, şi pentru că sunt foarte fragile, sângereaza uşor. Există mai multe cauze pentru apariţia sângerărilor nazale, dar acestea sunt rareori grave. Însă dacă suferi de sângerări nazale frecvente, există probabilitatea să fie un simptom aunei probleme derioase de sănătate.

Care sunt cauzele

Aerul uscat este cea mai frecventă cauză a sângerărilor nazale. Climatul uscat sau centralele termice pot usca membranele nazale (ţesuturile din interiorul nasului). Acest lucru provoacă o serie de cruste uscate în interiorul nasului, care la rândul lor cel mai probabil vor provoca mâncărime sau vor devini iritate. În cazul în care nasul este zgâriat, pot apărea sângerările nazale.

Antihistaminele şi medicamentele pentru alergii, răceli sau probleme ale sinusurilor în general pot usca membranele nazale de asemenea şi pot provoca sângerări nazale. Suflarea frecventă a nasului este o altă cauză a sângerărilor nazale.

Alte cauze comune ale epistaxisului includ obiect străin blocat în nas, produse chimice iritante, reacţie alergică la un ingredient, strănut repetat, zgâriatul nasului cu unghiile, aerul rece, infecţie respiratorie superioară, doze mari de aspirină.

Cauzele mai complicate ale epistaxisului includ hipertensiunea arterială, o posibilă tulburare de sângerare, tulburări de coagulare a sângelui şi chiar cancer.

Cele mai multe sângerări nazale nu necesită îngrijire medicală. Cu toate acestea, ar trebui solicitată asistenţa medicală în cazul în care epistaxisul dureaza mai mult de 20 de minute sau are loc după o accidentare. Acest lucru poate fi un semn al epistaxisului posterior, care este mult mai grav.

Cum tratăm sângerarile nazale?

În timp ce stai în picioare, strânge partea moale a nasului. Asigură-te că nările sunt închise complet şi păstrează-le închise timp de 10 minute, timp în care este recomandat să te apleci uşor în faţă şi să respiri pe gură.

Atenţie! Poziţia culcat poate duce la înghiţirea sângelui, iritând astfel stomacul. Se eliberează nările după 10 minute şi se verifică dacă sângerarea s-a oprit. Repetă aceşti paşi dacă sângerarea continuă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”